Termocentrala Mintia a fost oprită în noaptea de joi spre vineri, atunci când nu au mai fost rezerve de cărbune. Astfel că, mii de locuințe branșate la sistemul centralizat, dar și zeci de instituții din municipiul Deva, au rămas fără apă caldă și căldură. Directorul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane, a declarat că dacă minerii vor începe lucrul mâine (22 februarie), cel mai probabil, marți ar urma să plece primul tren spre Mintia. Repornirea instalațiilor de aici va dura însă, iar agentul termic ar urma să fie furnizat devenilor în cursul zile de joi. Până atunci, majoritatea elevilor vor studia online.
Repornirea Termocentralei Mintia ar putea avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, asta dacă minerii din Valea Jiului vor începe lucrul luni. Prezent la o întâlnire convocată de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara cu parlamentarii judeţului și liderii politici, pe tema situaţiei cu care se confruntă mineritul din Valea Jiului şi Termocentrala Mintia, directorul general al CEH a arătat că, după repornirea instalaţiilor, agentul termic ar putea fi furnizat în municipiul Deva, la parametri normali, în cursul zilei de joi. Potrivit acestuia, procedurile de repornire a termocentralei costă în jur de 200.000 de lei.
Cursurile, în online
Termocentrala Mintia a fost oprită în noaptea de joi spre vineri pentru că nu a mai primit cărbune din Valea Jiului. Această măsură afectează direct furnizarea agentului termic către aproximativ 4.000 de locuinţe din Deva, dar şi mai multe instituţii publice din învăţământ şi administraţie. Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Județean Hunedoara au anunţat că marea majoritate a şcolilor din municipiul Deva vor trece, de astăzi, la varianta cursurilor online din cauză că nu mai pot asigura căldura în sălile de clasă. Potrivit inspectorului şcolar general Ilie Pârvan, un număr de 11 unităţi de învăţământ, cu 4.254 de elevi şi preşcolari, vor trece de la varianta scenariului galben la cursuri online, în conformitate cu normativele în vigoare. Cele 11 unităţi de învăţământ funcţionează în 37 de clădiri racordate la reţeaua de termoficare a oraşului. Astfel, până cel puțin joi, când se va relua furnizarea agentului termic, elevii nu se vor reîntoarce în bănci.