Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Tragedie la Uricani. Trei copii au ars de vii într-un apartament

Publicat

pe

Trei copii de un an, șapte și zece ani au pierit în flăcări în timp ce implorau ajutor, duminică noaptea la Uricani. Cei trei erau închiși în casă de mama lor, care era prea beată să mai facă ceva și privea de jos. Focul s-a extins la întreg blocul, iar femeia se pare că nu e prima încercare de acest fel, pentru că și-ar mai fi ucis alți doi copii, împreună cu concubinul său, acum câțiva ani, la Câmpu lui Neag.

Micuții au fost închiși în casă de mama lor care a plecat prin oraș după băutură. Femeia s-ar fi întors când a zărit flăcările și chiar și-ar fi zărit unul dintre copii, care era în balcon, dar era prea beată să facă ceva. A încercat să urce, nu a ajuns la etajul patru și apoi a fugit, fiind găsită ore bune după tragedie. În tot acest timp cei mici implorau mila și au murit urlând după ajutor din spatele ușii metalice încinse de flăcări și închisă de mama, prea beată să îi ajute.

Micuții neglijați de mamă

Vecinii spun că pruncii trăiau oricum un adevărat iad. Mama lor era mai mult beată și asta știu cel mai bine oamenii despre ea. Mai mult, soțul său este internat la spital, tot din cauza băuturii. „Le are cu băutura. Strângea badoage toată ziua și tot ce făcea bani, dădeau pe băutură amândoi. Îi bătut și ăla și e în spital, copiii erau închiși în casă”, spune șocată de tragedie o femeie din cartier, în timp ce vecina de palier a femeii ne explică cum s-a petrecut totul duminică noaptea. „Copiii, primii doi au decedat acasă și unul în drum spre spital. Ardea totul în jur. Erau cu alcoolul părinții lor, cu bătăile, copiii mergeau după apă, avea grijă fata mare de ei, umblau și după PET-uri, aia mare ținea casa. Nu aveau apă și curent și erau foarte săraci”, ne spune vecina de la etajul IV, care duminică noaptea nu a putut nici să iasă din casă că flăcările erau la ușa ei și au topit acoperișul. O altă vecină ne-a spus că fetița de 10 ani era pur și simplu chinuită de ambii părinți și bătută, chiar dacă era singura care îi îngrijea pe ceilalți frați ai ei. „O trimetea cu căruicorul cu copilul și cu două bidoane de 5 litri la izvor peste Jiu, ca să ia apă, că nici apă nu aveau. Dacă nu venea repede, tatăl ei țipa după ea de se auzea de aici din stradă și o mai și bătea de o auzeau toți vecinii. Mama lor era beată, jos. Când am deschis ușa, două camere erau deja prinse de foc și veneau flăcări. Pompierii au luat fata, dar prea târziu și noi am plecat cu ce aveam pe noi. Tatăl are ciroză și ea stătea jos și răgea ca un animal. Păi dacă era beată? Bea spirt medicinal”, ne spune femeia.

Acțiune dificilă de lichidare a incendiului

Advertisement

Flăcările au cuprins tot acoperișul blocului și smoala s-a scurs în locuințele de la ultimul etaj. Oamenii au rămas țintuiți în locuințe de vâlvâtaie, în timp ce mama copiilor era prea beată să cheme ajutor. Pompierii s-au căznit minute în șir să stingă vâlvătaia. A fost nevoie de cinci mașini de pompieri și 30 de pompieri, care au acționat ore întregi. „Primul echipaj s-a axat pe încercarea de a salva copiii. În bucătărie am găsit primul copil care a fost transportat la spital, dar a murit. Apoi s-au axat pe căutarea celorlalți doi. În altă cameră a mai fost găsit cel mic, iar al treilea, în balcon. Probabil că cei mari au încercat să se salveze, dar ușa era închisă la apartament și mama copiilor nu a fost de găsit”, a declarat Adrian Avram, comandant al Detașamentului de Pompieri Petroșani.

Mama copiilor, cercetată pentru ucidere din culpă

Totul a pornit de la o lumânare lăsată probabil intenționat de mama beată, care a plecat și a încuiat ușa. Femeia a fost găsită după câteva ore, când s-a dus prin oraș pentru a cere o țigară și acum este cercetată pentru ucidere din culpă, dar se pare că nu este la prima încercare de acest fel. Oamenii din zonă spun că acum câțiva ani, concubinul său i-a ucis alți doi copii, pe care i-a și îngropat, în zona Câmpu lui Neag, unde locuia împreună cu ea. Femeia are 38 de ani și riscă acum să stea ani buni după gratii. Trupurile micuților au ajuns la morgă și urmează să fie autopsiate. Femeia era atât de beată, încât polițiștii au fost nevoiți să aștepte să se trezească pentru a o audia.

 


32 de persoane evacuate din imobilul cuprins de flăcări

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 1:38 prin numărul unic de urgenţă 112, de către o persoană aflată în vecinătatea imobilului cuprins de flăcări, situat pe Aleea Progresului din Uricani.

Advertisement

La faţa locului s-au deplasat, din cadrul Gărzii de Intervenţie Lupeni, o autospecială de lucru cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. Totodată, datorită amploarei şi complexităţii intervenţiei, la faţa locului s-au mai deplasat, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi încă o ambulanţă SMURD”, a declarat reprezentantul ISU Hunedoara, căpitan Bogdan Dănăiață.

La momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la ultimul nivel al imobilului, un apartament precum şi acoperişul fiind cuprinse de flăcări.

Intervenţia a prezentat o complexitate crescută datorită particularităţilor blocurilor de locuinţe, particularităţi, precum evacuarea persoanelor, intreruperea alimentării cu energie electrică şi gaze naturale, lucrul la înălţime dar şi materiale combustibile diverse specifice locuinţelor. Pentru asigurarea securităţii ocupanţilor imobilului, în cadrul acţiunilor de intervenţie au fost evacuate din imobil 32 de persoane.

În urma incendiului au ars materiale combustibile din apartamentul unde a avut loc iniţierea incendiului precum şi acoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 900 metri pătrați, cauza probabilă fiind în curs de stabilire.

Chiar dacă incendiul a fost lichidat în jurul orei 4:00, la faţa locului a rămas o autospecială de lucru cu apă şi spumă deservită de 5 subofiţeri, pentru a asigura măsurile de supraveghere în cazul reaprinderii.

Advertisement

Mihaela Tămaș

Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate