Social
„Trăiesc datorită acestui tânăr şi nu ştiu cum aş putea să-i mulţumesc”
Petroşenean, aflat în stop cardio-respirator, salvat de un tânăr pompier
„Felicitările mele şi mulţumiri pentru tânărul Zoltan Gagyi, care mi-a salvat viaţa”, aşa a început scrisoarea un bărbat în vârstă de 68 de ani din Petroşani, pe care a transmis-o şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean.
Petroşeneanul povesteşte, în scrisoarea sa, că anul trecut, în 21 noiembrie, în timp ce se afla pe o stradă din localitate i s-a făcut rău, iar singurul care i-a sărit în ajutor a fost un tânăr despre care mai târziu a aflat că este plutonier major în cadrul Detaşamentului din Petroşani. Recunoscând simptomele unei posibile complicaţii cardiace, pompierul s-a oferit să-l însoţească până acasă pentru a se asigura că poate interveni eficient în cazul unei viitoare crize. Înainte de a ajunge acasă, starea bărbatului s-a agravat, iar plutonierul major Zoltan Gagyi l-a transportat aproximativ 20 de metri, până în locuinţă şi apoi a apelat numărul de urgenţă 112, solicitând ajutor medical specializat. Până la sosirea ambulanţei pompierul Zoltan Gagyi a făcut eforturi să-l menţină pe bărbat, cunoscut cu probleme cardiace, conştient şi cooperant. Transportată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Petroşani, victima, care suferise un stop cardio-respirator, a fost stabilizată.
Mesaj emoţionant pentru salvatorul său
În scrisoarea sa, bărbatul a mai precizat: „Viaţa mi-a dat-o acest tânăr care a venit după mine, pentru că puterile mă lăsaseră şi dacă cădeam ar fi trecut toţi pe lângă mine ca pe lângă un beţiv şi aş fi murit. Trăiesc datorită acestui tânăr, plâng şi nu ştiu cu ce aş putea să-i mulţumesc. Consider că scriindu-vă este o mulţumire pentru că mi-a salvat viaţa”.
Inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean a luat decizia recompensării plutonierului major Zoltan Gagyi, despre care spune că este „un om dedicat meseriei sale şi un model de acţiune în situaţii limită”.
Zoltan Gagyi are 37 de ani şi este angajat al ISU din 2006. Anul trecut acesta a absolvit şi cursul de prim-ajutor şi descarcerare la Centrul de pregătire din Timişoara.
Actualitate
DAS Deva: Peste 100 de copii din comunități vulnerabile au primit lapte bio, donat de Clubul Lions Deva Sarmizegetusa

Direcția de Asistență Socială Deva a distribuit, miercuri, 26 februarie 2025, peste 250 de baxuri de sticle cu lapte bio HiPP Combotik, destinate copiilor care provin din familii defavorizate.
Produsul a ajuns la cel puțin 100 de copii care locuiesc în zonele Nicolae Grigorescu, nr. 45B, 1 Mai, Carierei și Aleea Streiului, din municipiul Deva, dar și la copiii care beneficiază de serviciul social de acordare a hranei „Masa pe roți” Deva.
Potrivit producătorului, laptele HiPP Combotik are o compoziție unică și este conceput pentru a acoperi nevoile nutriționale ale copiilor, sprijinindu-le totodată creșterea armonioasă și dezvoltarea sănătoasă.
Cele 280 de baxuri de lapte HiPP distribuite de DAS Deva reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată prin Clubul Lions Deva Sarmizegetusa.
Reprezentanții asociației caritabile din Germania s-au aflat, săptămâna trecută, în municipiul Deva, însoțind un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de produse alimentare destinate copiilor și persoanelor vârstnice.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
VOLUNTARIAT PENTRU DEVA. Ordinul Militaris Teutonicus și Lions Deva Sarmizegetusa spirijină copiii și vârstnicii din comunitatea locală

Un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de alimente, în valoare totală de 10.000 de euro, a ajuns, joi, 20 februarie 2025, la Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, iar produsele vor fi distribuite copiilor și persoanelor vârstnice care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva.
Produsele alimentare reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată în cadrul unui acord de colaborare încheiat cu Districtul Lions 124 România.
Transportul umanitar a fost însoțit de S.E. Klaus Herbert Blos, Marele Maestru al Ordinului Militaris Teutonicus, care s-a întâlnit, joi, cu Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
În cadrul întrevederii, edilul șef a prezentat oaspetelui oportunitățile de colaborare dintre administrația locală și organizațiile neguvernamentale, subliniind, de asemenea, importanța susținerii grupurilor vulnerabile din comunitatea locală pentru depășirea situațiilor cu care acestea se confruntă la un moment dat.
La rândul său, S.E. Klaus Herbert Blos a punctat acțiunile organizate împreună cu partenerii de la Lions Deva Sarmizegetusa, acestea constând în transporturi de alimente și îmbrăcăminte, dar și de echipamente destinate spitalelor și centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din județ.
„Cele două organizații au deja experiența unor proiecte pe care le desfășoară de mai mulți ani, în diferite zone din județ și din țară. Tema discuțiilor s-a axat pe dorința unei colaborări strânse cu Primăria Municipiului Deva și Direcția de Asistență Socială Deva – pe o unire a forțelor pentru a da un răspuns provocărilor sociale actuale din comunitatea locală. Suntem deschiși oricărui parteneriat concret și corect în sprijinul semenilor noștri care au nevoie de ajutor”, a declarat primarul Lucian Ioan Rus.
Alături de S.E. Klaus Herbert Blos, la întâlnire au fost prezenți și Marin Florin Ilieș – guvernator Lions România în 2023 – 2024, Cornelia Lucia Ilieș – președintele Regiunii Lions Vest 1 și Maria Roș – președintele Clubului Lions Deva Sarmizegetusa.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.
Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu o zi in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu o zi in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu o zi in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 3 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei