Connect with us
Data: 28/06/2024
.

Sport

Universitatea Petroşani a cucerit „Cupa Mărţişorului”

Publicat

pe

Echipa de copii născuţi în anul 2003 a clubului Universitatea Petroşani a cucerit „Cupa Mărţişorului” la fotbal pe teren redus, o competiţie organizată de clubul CFR Simeria în colaborare cu primăria acestui oraş. Trupa lui Gabi Niţu a câştigat toate cele trei partide jucate, trecând la limită, scor 1-0, în finala contra formaţiei gazdă.

Victorii pe linie

Echipa din Valea Jiului a făcut parte din grupa B, alături de grupările Dacia Orăştie (antrenor Andrei Stoica) şi Victoria Călan (antrenor Cornel Dumitriu). Micii „studenţi” s-au calificat fără probleme în finala mare, graţie victoriilor cu 2-0 în faţa Daciei şi cu 6-0 împotriva Victoriei. Cealaltă grupă a fost câştigată de CFR Simeria (antrenor Dorin Costea), care a remizat, scor 0-0, cu CS Arieşul Mihai Viteazu (antrenor Francisc Szekely) şi a învins cu 4-2 pe Aurul Brad (antrenor Emil Polvrea). Astfel, în finală s-au întâlnit Universitatea Petroşani şi CFR Simeria, victoria revenindu-i primei echipe cu scorul de 1-0. Pe următoarele locuri ale competiţiei s-au clasat în ordine Arieşul Mihai Viteazu, Dacia Orăştie, Aurul Brad şi Victoria Călan.

Premii individuale

S-au acordat şi premii individuale pentru cel mai bun jucător (Sebastian Muntean – CFR simeria), golgeterul turneului (Mihai Jorza – Aurul Brad – 7 goluri), cel mai bun portar (Laurenţiu Vălean – Dacia Orăştie), cel mai executant de penalty-uri (Raul Crăciuneac – CFR Simeria) şi cel mai tânăr jucător (Şerban Stelescu – Universitatea Petroşani).

Advertisement
Advertisement

Actualitate

CSM Deva U17 joacă finala națională duminică

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de fotbal juniori U17 de la CSM Deva a reușit o performanță deosebită, calificându-se în ultimul act al fazei naționale destinată campioanelor județene de la această categorie de vârstă.

Băieții antrenați de Florin Călugărița au stat în primul tur, iar apoi au trecut, în celelalte runde eliminatorii, în meciuri disputate în manșă unică, cu gazdele stabilite prin tragere la sorți, cu 2-1, acasă, de AFC Băbeni, din Vâlcea, și cu 2-0, în deplasare, de Bega Timișoara. În semifinale, care s-au disputat tur retur, campioana județului Hunedoara a eliminat pe Luceafărul Cluj, după 4-2 în deplasare și 2-3 pe teren propriu.

CSM Deva va întâlni în finală, care se va disputa duminică, 30 iunie, de la ora 10:00, pe stadionul “Metalul din Buzău, pe gazon sintetic, pe Sportul Onești. Echipa băcăoană, care a stat, și ea, în primul tur, a eliminat pe Juniorul Dorohoi, din Botoșani, cu 6-0, și Alfa Galați, cu 6-5, după penalty-uri, jucând ambele meciuri acasă. În semifinale oneștenii au trecut, cu 4-3 acasă și 3-0 în deplasare, de SC Popești Leordeni din Ilfov.

Citeste mai mult ...

Actualitate

România va întâlni Olanda în optimile de finală

Publicat

pe

Redactat de

Naţionala României va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

În urma rezultatelor de miercuri, dintre echipele clasate pe locul al treilea în grupe au ratat calificarea Ungaria (3 puncte) şi Croaţia (2 puncte).

Programul optimilor de finală

Sâmbătă 29 iunie
meciul 38 Elveţia – Italia (Berlin, 19:00)
meciul 37 Germania – Danemarca (Dortmund, 22:00)

Advertisement

Duminică 30 iunie
meciul 40 Anglia – Slovacia (Gelsenkirchen, 19:00)
meciul 39 Spania – Georgia (Koln, 22:00)

Luni 1 iulie
meciul 42 Franţa – Belgia (Dusseldorf, 19:00)
meciul 41 Portugalia – Slovenia (Frankfurt, 22:00)

Marţi 2 iulie
meciul 43 România – Olanda (Munchen, 19:00)
meciul 44 Austria – Turcia (Leipzig, 22:00)

Sursa: Agerpres

Foto: Echipa națională de fotbal a României

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Dispare futsalul de la CSM Deva?

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Local Deva unul dintre proiectele de hotărâre prevede aprobarea transmiterii, cu titlu gratuit, către FC Autobergamo Deva de către CSM Deva a palmaresului echipei de futsal preluat tot de la FC Autobergamo Deva.

Adoptarea proiectului este o formalitate, lucru care înseamnă că echipa de futsal CSM Deva, câștigătoarea Cupei României în 2024, își va încheia activitatea, doar după un an de funcționare. Autobergamo are în palmares, la nivel de seniori, două titluri naționale, trei Cupe ale României și trei Supercupe, precum și două participări în fazele superioare ale UEFA Futsal Cup. De asemenea, au fost obținute un titlu național și o Cupă a României la nivel de juniori.

Pe de altă parte, Dorin Popa, finanțatorul de la Autobergamo și coordonatorul secției de futsal de la CSM în sezonul recent încheiat, a anunțat că se retrage din fenomen. Dacă nu vor fi modificări de ultimă oră, Deva va rămâne cu o singură echipă în Liga 1 de futsal, ACS West, care nu are performanțe deosebite în acest sport.

Citeste mai mult ...

Actualitate