Actualitate
Valea Jiului, sub conducere PSD

Valea Jiului este sub conducere PSD.
În urma alegerilor care au avut loc 9 iunie 2024, toate primăriile din Valea Jiului vor fi conduse de primari PSD.
Vasile Jurca – Petrila
Vasile Jurca a fost reales primar al orașului Petrila. Potrivit datelor preliminare, Vasile Jurca (PSD) a obținut un procent 69,08% din voturi, adică 5.030 de sufragii. Acest lucru confirmă clar încrederea acordată de comunitatea noastră liderului lor ales.
Pe locul doi în competiție se află E. ANDRONACHE (AUR) care a obținut 14,85% din voturi, sau 1.081 de sufragii.
Locul trei este ocupat de M. ROŞULESCU (PNL), care a acumulat 7,8% din voturi, sau 568 de sufragii. În continuare, S. TIRINTICĂ și A. BUŢURCA s-au clasat pe pozițiile patru și cinci, cu 5,4% (393 de sufragii) și, respectiv, 2,87% (209 de sufragii) din voturi.
Tiberiu Iacob Ridzi – Petroșani
Tiberiu IACOB RIDZI a ieșit învingător cu o majoritate confortabilă. Acesta a obținut 48,14% din voturi, sau 5.851 de sufragii.
Pe locul doi în competiție se află C. CAŢAN (AUR), cu 20,74% din voturi, sau 2.521 de sufragii. Pe locul trei se află D. NIŢĂ (Independent), cu 13,01% din voturi, sau 1.581 de sufragii. C. RĂDESCU (PNL) se clasează pe poziția a patra, cu 8,03% din voturi, sau 976 de sufragii.
Nicolae Dunca – Aninoasa
Nicolae DUNCA (PSD) a fost ales cu 59,26% din voturi, sau 899 de sufragii. Pe locul doi în competiție se află N. POP (PNL), care a obținut 18,39% din voturi, sau 279 de sufragii.
Locul trei este ocupat de C. HOINOIU (AUR), cu 11,47% din voturi, sau 174 de sufragii. I. BOTGROS se află pe poziția a patra, cu 10,88% din voturi, sau 165 de sufragii.
Cristian Merișanu – Vulcan
Cristian MERIŞANU (PSD) a obținut un nou mandat în fruntea Primăriei municipiului Vulcan. ACesta a fost ales cu 44,73% din voturi, sau 3.393 de sufragii.
Pe locul doi în competiție se află D. MARINESCU (PNL), care a obținut 34,46% din voturi, sau 2.614 de sufragii. V. GOVOR (AUR) ocupă locul trei, cu 11,13% din voturi, sau 844 de sufragii.
I. SURULESCU (Independent) și ceilalți candidați obțin rezultate mai modeste, cu 3,37% (256 de sufragii) și, respectiv, 6,31% (479 de sufragii).
Lucian Resmeriță – Lupeni
Lucian RESMERIŢĂ (PSD) a ieșit învingător cu o majoritate zdrobitoare. Cu un procent de 79,39% din voturi, sau 5.977 de sufragii, RESMERIŢĂ se afirmă ca liderul clar al comunității, reușind să obțină sprijinul masiv al alegătorilor.
Pe locul doi în competiție se află C. CIUCU (PNL), cu 11,36% din voturi, sau 855 de sufragii. Locul trei este ocupat de D. GHERMAN (AUR), cu 9,26% din voturi, sau 697 de sufragii.
Dănuț Buhăescu – Uricani
D. BUHĂESCU (PSD) a obținut o victorie zdrobitoare. Cu o impresionantă cotă de 78,16% din voturi, sau 2.097 de sufragii, Dănuț Buhăescu a câștigat un nou mandat în fruntea Primăriei orașului Uricani.
Pe locul doi în competiție se află C. BARDAN (PNL), care a obținut 21,84% din voturi, sau 586 de sufragii.
Actualitate
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Sâmbătă, 19 aprilie 2025, în jurul orei 14:35, Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Sfânt din Ierusalim, în timpul slujbei Vecerniei Învierii.
Evenimentul, considerat de credincioși o minune ce se repetă an de an în Sâmbăta Mare, a avut loc în prezența Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, care a rostit rugăciunea specială a Învierii înainte de primirea Luminii.
Manifestarea divină – descrisă de martori ca fiind o lumină care apare fie de sus, fie izvorând din Sfântul Mormânt – a fost primită cu emoție și evlavie de pelerinii adunați în Biserica Sfântului Mormânt. Potrivit tradiției, flacăra nu arde în primele momente după aprindere, fiind considerată o dovadă a caracterului său miraculos.
În aceeași seară, Sfânta Lumină a fost adusă în România de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. La sosirea pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, aceasta a fost oferită delegaților eparhiilor din întreaga țară, pentru a fi distribuită în toate parohiile din România și Republica Moldova în noaptea de Înviere.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini în România a fost inițiată în anul 2009, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și a devenit, de atunci, un moment așteptat cu emoție în fiecare an de credincioșii ortodocși. Gestul simbolizează unitatea Bisericii, dar și legătura profundă a românilor cu locurile sfinte ale creștinismului.
Pentru milioane de creștini, Lumina Sfântă reprezintă mai mult decât o flacără: este un semn al biruinței vieții asupra morții, al păcii și speranței care învăluie lumea în noaptea Învierii.
FOTO: basilica.ro/ Patriarhia Ierusalimului / Heba Hrimat
Actualitate
Succes important pentru Minerul Lupeni

În Liga 3 de fotbal s-au disputat meciurile contând pentru etapa a V-a din play-off. Una dintre cele mai așteptate partide a fost cea care s-a jucat la Lupeni.
Etapă favorabilă
În seria 9, Minerul lupeni, ocupanta poziției secunde, cu 38 de puncte, a primit vizita liderului, Politehnica Timișoara (44 de puncte). Încurajați de un public admirabil, dar și practicând un joc foarte bun, băieții din Vale s-au impus cu scorul de 2-0. După o primă repriză albă, minerii au deschis scorul prin Alexandru Popescu, care a transformat un penalty în minutul 53, iar rezultatul final, de 2-0 pentru lupeneni, a fost stabilit de Moses Baidoo, în minutul 71. Etapa a fost una favorabilă pentru cei de la Minerul Lupeni, întrucât următoarele două clasate, CSC Ghiroda și Progresul Pecica au remizat, scor 2-2, în partida jucată în județul Arad. În urma acestor rezultate, Politehnica Timișoara rămâne lideră, cu 44 de puncte, iar Mimerul Lupeni și-a consolidat poziția secundă, având, acum, 41 de puncte, iar pozițiile trei și patru sunt ocupate, în ordine, de CSC Ghiroda (36) și Progresul Pecica (35). În play-off se joacă nouă etape, în sistem tur-retur-tur, primele două clasate la finalul sezonului regular, Timișoara și Lupeniul, având cinci meciuri acasă și patru în deplasare, iar celelalte invers. La finalul play-off-ului primele două clasate se califică în semifinalele barajului de promovare în Liga 2, unde vor întâlni, încrucișat, în dublă manșă, ocupantele acelorași poziții din seria 10. În această serie 10 lucrurile par a fi mai simple, liderul, Minaur Baia Mare, cu 55 de puncte, fiind ca și calificat în semifinale. Pe poziția secundă, cu 50 de puncte, este CSM Olimpia Satu Mare, cu 50 de puncte, care are un avans consistent, de 7 puncte, față de a treia clasată, CSM Zalău, iar locul patru, Crișul Sântandrei (32) a ieșit din calcule. Etapa viitoare, cea de-a VI-a, pentru Minerul Lupeni urmează o altă deplasare importantă, la CSC Ghiroda, timișenii jucându-și, practic, ultima șansă pentru accederea în semifinale, celălalt meci al rundei fiind Politehnica Timișoara – Progresul Pecica.
Actualitate
Tradițiile pascale din Țara Hațegului: credință, obiceiuri și identitate locală

În inima județului Hunedoara, Țara Hațegului își păstrează cu sfințenie tradițiile pascale, oferind o imagine vie a unei comunități profund legate de valorile creștine și de identitatea sa culturală.
Sărbătorile de Paște sunt întâmpinate aici cu obiceiuri autentice, transmise din generație în generație, ce dau culoare și sens uneia dintre cele mai importante sărbători ale anului.
Noaptea de Înviere
În noaptea sfântă a Învierii, locuitorii se adună în jurul bisericilor, purtând în mâini lumânări aprinse cu „lumină de la Ierusalim”. După slujba religioasă, credincioșii înconjoară biserica de trei ori, un gest simbolic al purificării, reînnoirii și comuniunii cu divinul. Această procesiune nocturnă devine, an de an, o expresie profundă a credinței și a apartenenței la comunitate.
Obiceiuri din prima zi de Paște
Dimineața Paștelui este deschisă de un ritual plin de semnificație: spălatul pe față cu apă de izvor în care se află un ou roșu și un ban de argint. Acest gest simbolizează dorința de sănătate, noroc și belșug în noul an.
Tot în prima zi, are loc tradiționalul ciocnit al ouălor roșii, însoțit de urarea „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!”, un obicei care întărește legătura dintre oameni, familie și comunitate.
Masa festivă
După momentul solemn al slujbei, casele din Țara Hațegului se umplu de miresmele bucatelor tradiționale: drob de miel, friptură, pască și cozonac. Acestea sunt pregătite cu grijă în Săptămâna Mare, folosind rețete moștenite din bătrâni și respectând rânduiala postului și a sărbătorii.
Sărbătorile pascale din Țara Hațegului sunt mai mult decât o celebrare religioasă – ele sunt un prilej de reafirmare a identității locale, o punte între trecut și prezent și o dovadă vie că tradițiile, atunci când sunt respectate și transmise, pot rămâne o sursă de coeziune și speranță pentru comunități întregi.
FOTO: conacularchia.ro
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sâmbăta Mare, ziua primirii Sfintelor Paști – tradiții, semnificații și gesturi de credință
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat din Hunedoara, reținut pentru loviri sau alte violențe, tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane rănite, în urma unui accident produs la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm spre Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Razie de amploare la Deva: zeci de sancțiuni, 358 de persoane legitimate și sprijin canin în căutarea persoanelor ascunse
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident mortal pe DN76, pe raza comunei Șoimuș
- Actualitatecu 3 zile in urma
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște
- Actualitatecu 3 zile in urma
L-ați văzut? Un bărbat de 69 de ani, din Călan, dat dispărut
- Actualitatecu 3 zile in urma
Structurile hunedorene ale Ministerului Afacerilor Interne, la datorie în minivacanța de Paște