Actualitate
Vasilică Potecă, senator PNL: „Am reușit să plafonăm prețul la lemnele de foc la 400 de lei/mc!”
Vești bune pentru persoanele care își încălzesc locuințele cu ajutorul lemnelor de foc. Guvernul a plafonat prețul lemnelor la 400 de lei, inclusiv TVA, pe metrul cub. De asemenea, prețul peletelor și a brichetelor din lemn se plafonează și el la 1.500 lei, respectiv 2.000 lei pe tonă, inclusiv TVA. Prin această măsură, senatorul PNL, Vasilică Potecă, a reușit să mai bifeze încă o promisiune făcută cetățenilor la începutul mandatului său.
Guvernul va plafona la 400 lei preţul pe metrul cub de lemne de foc, măsură care era aşteptată de milioane de români și de cea mai mare parte a hunedorenilor care se încălzesc astfel. Senatorul hunedorean din partea PNL, Vasilică Potecă, a fost primul parlamentar din județ care a militat pentru această plafonare, încă de la începutul mandatului său.
„Vreau să vă spun că, așa cum m-am angajat încă din campania electorală, trebuie reglementat prețul la lemnele de foc. Am acționat în acest sens în comisii și în Parlament scăzând TVA la 5 la sută, într-o primă fază, iar acum, pe fondul acestei crize energetice, așa cum am promis, am sensibilizat Coaliția de Guvernare să plafonăm prețul la 400 de lei/metrul cub de lemne de foc. La categoria „lemne” intră și buștenii, resturile de lemn, rumegușul, altă tocătură de lemn și rumegușul. Din punctul meu de vedere, este promisiune îndeplinită și, în continuare, fac demersuri, alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, pentru reglementarea și a distribuției lemnelor de foc, în așa fel încât să nu existe probleme în această iarnă. Trebuie spus că în județul Hunedoara, aproape 80 la sută dintre cetățeni se încălzesc cu lemne de foc, ceea ce ne dă speranțe că nu vom avea probleme în această iarnă cu încălzirea locuințelor în județul Hunedoara”, a declarat pentru Servus Hunedoara, Vasilică Potecă, senator PNL de Hunedoara.
Plafonarea prețului, aplicată indiferent de veniturile cetățenilor
Plafonarea prețului la lemnele de foc se va face pentru toate categoriile sociale, indiferent de veniturile pe care persoanele respective le au, aceasta fiind aplicată, deocamdată, pe perioada sezonului rece.
„Plafonarea prețului la lemnele de foc este prevăzută pentru această iarnă, dar eu cred că va exista o reglementare pe un termen mai lung, în momentul în care Ordonanța va fi trimisă în Parlament. Trebuie să mai precizez un lucru extrem de important, această plafonare a prețului nu va fi aplicată după vreo anumite categorii sociale. Plafonarea se aplică pentru lemnul de foc, indiferent de veniturile pe care persoanele care își încălzesc astfel locuințele”, a mai precizat senatorul PNL, Vasilică Potecă.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate