Deva
Victorie pentru devence în Liga 3 de fotbal feminin
Dacă în prima etapă a returului seriei 1 din Liga 3 de fotbal feminin echipierele de la CSM Deva au stat, în cea de-a doua le-a venit rândul să intre pe gazon. În derby-ul seriei, fetele pregătite de Alina Mardare au întâlnit, pe teren propriu, liderul, UTA Arad.
Practicând un joc excelent, devencele s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile înscrise în prima repriză de către Delia Grecu și Andreea Marina, cea din urmă reușită fiind din penalty. În urma acestui rezultat fetele de la CSM Deva au acumulat 19 puncte, cu trei mai puțin decât lideruul, însă formația din Arad are un joc în plus disputat. Etapa viitoare UTA va sta, iar CSM Deva se va deplasa la a treia clasată, ACS AF Florești, care are 16 puncte, dar și un joc în plus disputat. Din serie mai fac parte CFR Cluj, cu 10 puncte din tot atâtea meciuri, la fel ca și UTA și Floreștiul, și Olimpia Satu Mare, cu 2 puncte din 9 jocuri, la fel ca și CSM Deva. Lotul celor de la CSM Deva este format din portarii Teodora Narița și Amalia Săndulescu și jucătoarele de câmp Roxana Antemie, Irina Brătean, Andreea Cărmăzan, Raluca Chiriac, Cătălina Circo, Alexandra Costache, Sarah David, Victoria De Horna, Delia Grecu, Ema Herban, Alexandra Ianc, Maria Jurj, Ariana Lung, Andreea Marina, Iarina Miclăuș, Alexia Muntean, Diana Nemțuc, Andrada Niculescu și Monica Tomesc.
Actualitate
West Deva, înfrângere în Liga 1 de futsal
În liga 1 de futsal se dispută meciurile etapei a XI-a a sezonului regular. În uvertura rundei, ACS West Deva a primit vizita celor de la CFR Timișoara.
Au pierdut în fața unei contracandidate la play-off
Meciul s-a disputat la Crișcior, întrucât Sala Sporturilor din Deva nu este disponibilă, din cauza alegerilor, și s-a încheiat cu victoria timișorenilor, cu scorul de 6-4. Cei de la CFR au început mai bine jocul și au deschis repede scorul, în minutul 3, prin Valentin Ilaș. În minutul 8 devenii au egalat, prin Artur Galfi, dar timișorenii au punctat în două rânduri, în nici 60 de secunde, prin Ricardo Passoli și Valentin Ilaș, distațându-se la două goluri pe tabelă. West Deva a redus din handicap în ultimul minut al primei reprize, prin Alexandru Budai, iar la pauză s-a intrat cu 3-2 pentru Timișoara. În prima jumătate a părții secunde nu s-a înscris, scorul modificându-se în minutul 31, când Valentin Ilaș a făcut 4-2 pentru Timișoara. Krisztian Boda (33) reduce din handicap, iar în mai puțin de un minut se mai înscriu două goluri, câte unul de fiecare parte, marcatori fiind Ricardo Passoli și Alexandru Budai. Devenii forțează egalarea, dar nu reușesc să înscrie, și, cu doar două secunde înainte de final oaspeții punctează din nou, prin Ricardo Passoli, și câștigă meciul cu 6-4. În urma acestui rezultat lupta pentru locul al patrulea, ocupat, în prezent, de ACS West Deva, cu 14 puncte, se complică. CFR Timișoara rămâne pe 6, dar a acumulat 11 puncte, iar a cincea clasată, Sepsi Sfântu Gheorghe, cu același număr de puncte cu bănățenii, au un meci considerat ușor, acasă, cu penultima clasată, Luceafărul Buzău (6p), partida urmând a se juca luni, 25 octombrie, de la ora 18:00. Duminică, 24 noiembrie, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA se joacă meciul CSM Târgu Mureș (locul III, 19p) – FK Odorhei (I, 27), iar partida Mausoleul Mărășești (VIII, 2p) – United Galați (II, 27p), a fost amânată, echipa de pe Dunăre, deținătoarea titlului, urmând a juca în UEFA Futsal Champions League.
Actualitate
Deva, mai curată: Campanie de ecologizare și responsabilizare comunitară între 25-29 noiembrie
Primăria Municipiului Deva lansează o amplă campanie de curățenie și ecologizare a spațiilor publice sub sloganul „Deva este acasă – Responsabilitate comună, viitor comun”. Evenimentul se va desfășura în perioada 25-29 noiembrie 2024 și are ca scop mobilizarea întregii comunități pentru un oraș mai curat și mai sănătos.
Un apel la unitate și responsabilitate
Primarul municipiului, Lucian Ioan Rus, a subliniat importanța acestui demers:
„Deva este acasă pentru fiecare dintre noi. Campania noastră de curățenie reprezintă o oportunitate de a ne uni forțele pentru a transforma orașul într-un loc mai curat și mai sănătos. Vă invit să vă implicați activ, pentru a face din această campanie un succes.”
Acțiunile planificate includ ecologizarea parcurilor, a zonelor verzi și colectarea deșeurilor din diverse spații publice.
Implicare comunitară amplă
Campania vizează participarea tuturor categoriilor sociale: elevi, profesori, angajați ai instituțiilor publice, membri ai ONG-urilor și asociațiilor sportive, firme și voluntari. Primăria face un apel către toți cetățenii să se alăture acestei inițiative.
„Curățenia unui oraș nu este doar o chestiune estetică, ci și o responsabilitate față de sănătatea noastră și de mediul în care trăim. Haideți să arătăm, prin implicare activă și responsabilitate, că Deva este acasă pentru fiecare dintre noi!”, a adăugat primarul Lucian Ioan Rus.
Un oraș curat, un viitor mai bun
Autoritățile subliniază că un oraș curat nu doar îmbunătățește calitatea vieții locuitorilor, ci îl face și mai atractiv pentru vizitatori. Această campanie reprezintă un pas important în consolidarea unei comunități responsabile și unite în jurul valorilor comune.
Campania de curățenie este deschisă tuturor celor care doresc să contribuie la protejarea mediului și la construirea unui viitor mai bun pentru municipiul Deva.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Program special la Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, în perioada alegerilor prezidențiale și parlamentare
Alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024 vor aduce un program special cu publicul la Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, pentru soluționarea tuturor cererilor de eliberare a actelor de identitate expirate, pierdute sau deteriorate ale persoanelor cu drept de vot.
Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva va funcționa după următorul program:
- Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, între orele 8:00-16:00
- Duminică, 24 noiembrie 2024, între orele 7:00-21:00
- Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele 8:00-16:00
- Duminică, 1 decembrie 2024, între orele 7:00-21:00
- Sâmbătă, 7 decembrie 2024, între orele 8:00-16:00
- Duminică, 8 decembrie 2024, între orele 7:00-21:00
În aceste zile se întocmesc cu precădere, acte de identitate cetățenilor cărora le expiră actele de identitate în aceste zile, au pierdut actele de identitate sau le-au fost furate, în așa fel încât aceștia să își poată exercita dreptul de vot. De asemenea, se primesc documente pentru întocmirea actelor de identitate pentru toate cazurile prevăzute de art.19 din O.U.G. 97/2005 și anume: schimbare nume, schimbare domiciliu, deteriorare, stabilire reședință.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară