Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

„Vlăstarele Orăștiei” s-au întors cu șase premii de la un festival internațional

Publicat

pe

Aplauze furtunoase și multe premii pentru Corul de copii „Vlăstarele Orăștiei”, la Festivalul Internațional al Tinerelor Talente „Dobri Voinikov” din Bulgaria, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Vocile de aur ale orașului Paliei, dirijate de maestrul Petru – Androne Eli, recent decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”, au impresionant juriul acestui eveniment de mare ținută și s-au întors acasă cu un trofeu, dar și mai multe distincții foarte importante.

Participarea la acest festival a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria „Vlăstarelor Orăştiei”. Evenimentul, ajuns la ediția a 24-a, organizat sub egida Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei, Palatului Naţional al Copiilor, Federaţiei Europene Corale a UE., Uniunii Corale Bulgare, Forumului Coral Balcanic, Fundaţiei „Veneta Vicheva” şi a Municipalităţii Şumen (Bulgaria), a reunit formații corale de elită din mai multe țări, criteriul major fiind palmaresul internaţional.

Copiii hunedoreni au lăsat o impresie deosebită, fiind aplaudaţi chiar şi la scenă deschisă, în momentele cu coregrafie. „A fost foarte greu, pentru că a participat doar „spuma”, dacă pot să spun așa, cele mai bune coruri din lume, dar am făcut „istorie”. A fost o experiență extraordinară”, a declarat profesorul Petru – Androne Eli. Evoluția „vlăstarelor” a fost atent urmărită de ministrul Educaţiei şi Ştiinţei din Bulgaria, secretarul general al Federaţiei Europene Corale a UE, Jean-Pierre van Avermaet, dar şi de alte personalităţi prezente la eveniment. Mai mult, au fost organizate workshopuri cu formaţiile corale, dar şi numai cu dirijorii.

Festivalul s-a încheiat sâmbătă seară cu înmânarea certificatelor de participare la workshopuri şi la premiera mondială a cantatei compozitorului sloven Ambroz Copi. Orchestra Filarmonicii din Shumen a ieşit din scenă, lăsând loc celor şapte dirijori ai corurilor participante la festival. „A fost ceva impresionant. Copiii noştri au muncit serios să înveţe o piesă de aproape 20 de minute, în bulgăreşte”, a adăugat maestrul.

Deplasarea în Bulgaria este a 29-a ieşire peste hotare a corului de copii din orașului Paliei, în 17 ani (din 21 de activitate), din care 20 au fost festivaluri, unde au obţinut 36 de trofee internaţionale, “Vlăstarele Orăștiei” fiind cea mai titrată formaţie artistică din România, sub acest aspect.

Advertisement

 

Distincţiile acordate “Vlăstarelor Orăştiei”:

  1. Diplomă pentru Performaţă Excelentă, acordată de Federaţia Eoropeană a Corurilor U.E.
  2. Diplomă pentru Performanţă Excelentă şi Contribuţia la Arta Corală Bulgară şi Europeană, acordată de Primarul municipiului Shumen (patronul festivalului)
  3. Diplomă de Onoare, acordată de Forumul Coral Balcanic
  4. Diplomă pentru Performanţă Excelentă, acordată de Uniunea Corală din Bulgaria
  5. Diplomă acordată de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei – Palatul Naţional al Copiilor.
Advertisement

Actualitate

DAS Deva plătește ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Publicat

pe

Redactat de

Peste 90 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de ajutor de încălzire a locuinţei şi/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025 îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1).

Plățile se fac astăzi, 12 februarie 2025, în intervalul orar 12:30 – 15:00, şi joi, 13 februarie 2025, între orele 8:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00.

“Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil”, precizează reprezentanții DAS Deva.

Informații suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi Servicii Sociale, 93 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025. Valoarea totală a sprijinului financiar este de 2.820 lei.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Oportunități de finanțare pentru administrațiile locale și companiile de utilități: întâlnire de lucru la Consiliul Județean Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat primari din județ, responsabili din cadrul administrațiilor locale, ai parcurilor industriale și ai companiilor de utilități publice.
Evenimentul a avut ca temă prezentarea oportunităților de finanțare din cadrul Facilității de Împrumut pentru Sectorul Public (FISP), un instrument european menit să sprijine comunitățile în tranziția economică și energetică.
La întâlnire au participat administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și prefectul județului, Florina Doris Visirin, alături de specialiști care au oferit informații actualizate despre mecanismele de finanțare disponibile pentru administrațiile locale și companiile de utilități.
Ce înseamnă FISP și cum poate ajuta județul Hunedoara?
Facilitatea de Împrumut pentru Sectorul Public (FISP) face parte din Mecanismul pentru o Tranziție Justă (MTJ) și este susținută de Banca Europeană de Investiții (BEI) în colaborare cu Ministerul Finanțelor. Scopul acestui program este de a sprijini proiectele de infrastructură și dezvoltare economică în regiunile afectate de tranziția de la industriile tradiționale la un model economic mai sustenabil.
Prin acest mecanism, unitățile administrativ-teritoriale (UAT-urile), dar și alte entități publice, pot accesa împrumuturi avantajoase pentru proiecte de modernizare, investiții în infrastructură și servicii publice pentru comunități.
Un aspect important subliniat în cadrul întâlnirii este faptul că întreg teritoriul județului Hunedoara este eligibil pentru acest tip de finanțare, ceea ce înseamnă că primăriile, parcurile industriale și companiile de utilități pot accesa aceste fonduri pentru proiecte esențiale de dezvoltare locală.
Sprijin pentru administrațiile locale în procesul de accesare a fondurilor
Pentru a facilita accesul administrațiilor locale la finanțările disponibile, Banca Europeană de Investiții, împreună cu Ministerul Finanțelor, organizează ateliere de lucru dedicate fiecărui județ.
Aceste sesiuni oferă sprijin tehnic și informații detaliate despre:
• Cum funcționează FISP și ce tipuri de proiecte pot fi finanțate;
• Condițiile de accesare a fondurilor și procedurile de aplicare;
• Exemple de bune practici din alte state europene;
• Sprijin personalizat pentru identificarea proiectelor eligibile.
Un pas înainte pentru dezvoltarea județului Hunedoara
Județul Hunedoara a trecut prin transformări economice majore în ultimele decenii și, în acest context, accesul la finanțare pentru modernizare și infrastructură este crucial. FISP oferă o șansă reală pentru atragerea de resurse financiare care să susțină dezvoltarea durabilă și să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor.
Consiliul Județean Hunedoara a avut rolul de coordonator în procesul de elaborare al Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă (PTTJ), document ce stă la baza accesării finanțărilor acordate prin Fondul pentru o Tranziție Justă și va continua să faciliteze accesul primăriilor și instituțiilor locale la oportunitățile de finanțare europeană.
FOTO: Consiliul Județean Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Minerul Lupeni a transferat un internațional

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara terță Minerul Lupeni este foarte activă pe piața transferurilor. La începutul acestei săptămâni formația din Valea Jiului a făcut două mutări spectaculoase.

Cu prezențe în poarta Liberiei

Este vorba despre un atacant venit de la o echipă din Liga 2 și de un portar străin. „Bine ai venit, Boison Wynney! Primul jucător pe care îl vom anunța astăzi este unul cu prezențe la o selecționată națională! Portarul spaniol de 26 de ani Boison Wynney de Souza, care reprezintă echipa națională de fotbal a Liberiei, sosește la Lupeni de la Gloria Ultra Dorohoi. Boison și-a lăsat amprenta în fotbalul european, evoluând în Spania și Grecia înainte de a ajunge în România în 2021. De atunci, și-a demonstrat talentul la Someșul Dej, FC Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț și Progresul Spartac, devenind un nume respectat pe teren. Îi urăm mult succes în poartă echipei noastre”, au transmis luni, 10 februarie, pe Facebook, cei de la Minerul Lupeni legat de portarul în vârstă de 28 de ani, cu 7 prezențe în naționala Liberiei și care deține și cetățenia spaniolă.

Atacant cu meciuri în primul eșalon

“Bine ai venit Alexandru Popescu! Alex vine de la AFC Câmpulung Muscel 2022 și are o vastă experiență în fotbalul românesc, cu numeroase prezențe în Liga a 2-a și Liga a 3-a. De-a lungul carierei, a evoluat la echipe precum CSU Craiova, CS Mioveni, Dunărea Călărași și CSM Deva, demonstrând mereu determinare și profesionalism. Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre și suntem siguri că va aduce un plus de valoare”, au scris cei de la Minerul Lupeni pe pagina de socializare a clubului despre atacantul în vârstă de 27 de ani, care are în CV meciuri de SuperLigă la CS Universitatea Craiova și Academica Clinceni.

Advertisement

Cu șanse la play-off

Minerul Lupeni evoluează în seria 9 din Liga 3. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, cei de la Lupeni ocupă poziția a cincea, prima din afara play-off-ului, însă sunt la egalitate de puncte, 25, cu formația de pe locul al patrulea, Poli Timișoara, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, CSC Ghiroda și Giarmata Vii și, respectiv, Progresul Pecica, și acestea fiind despărțite de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci oficial al anului, pe 28 februarie sau 1 martie, Lupeniul joacă acasă cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri.

Foto: Facebook Minerul Lupeni
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate