Actualitate
Voluntari, pregătiți în cadrul ISU Hunedoara pentru acordarea primului ajutor

22 de voluntari cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au încheiat cu succes programele de pregătire desfășurate în cadrul ISU Hunedoara, înprimu perioada 16 iulie -20 august.
Aceștia au învățat noţiuni de bază în acordarea primului ajutor calificat, conduita de urgență pentru accidentele rutiere, resuscitarea cardio pulmonară în echipă, folosind echipamente specifice, precum și care sunt riscurile de incendiu la locuințe, modul de intervenție în astfel de cazuri, dar și după un eventual cutremur sau alte calamități naturale.
„Acum sunt pregătiți să sprijine misiunile derulate de către efectivele ISU Hunedoara, acestea fiind de altfel și adevăratele teste în teren, care sperăm să contribuie într-un mod pozitiv la clădirea lor ca salvatori. Ne bucurăm de faptul că ați privit cu seriozitate și încredere acest proiect și vă felicităm pe toți pentru rezultatele obținute la examenul final”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.
Actualitate
Autobuz tip “Food Truck” furat și vândut la fier vechi. Suspecții, prinși de poliție

Un autobuz tip „Food Truck”, ce era parcat pe o stradă din municipiul Hunedoara, a fost furat și vândut la fier vechi. Fapta ar fi fost comisă la începutul acestui an, polițiștii reușind sa-i identifice pe suspecți. Este vorba despre un bărbat de 77 de ani, ajutat de alte două persoane.
“Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara au identificat trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt. Acestea ar fi sustras un autobuz tip FOOD TRUCK. Potrivit probatoriului administrat în cauză, administratorul unei societăți comerciale din Hațeg s-a prezentat, la finalul lunii martie a.c., la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, unde a sesizat faptul că a achiziționat, în cursul anului 2021, un autobuz tip FOOD TRUCK, care a fost parcat pe raza municipiului Hunedoara. Vehiculul ar fi fost sustras din locul respectiv la începutul anului 2025 de către persoane necunoscute. În cauză, polițiștii au desfășurat, în luna aprilie a.c., o percheziție la un centrul de colectare a deșeurilor feroase și neferoase, situat în apropierea municipiului Hunedoara, de unde au fost ridicate elemente probatorii (componente provenite de la autobuzul sustras)”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În cursul zilei de ieri, 10 aprilie a.c., bărbatul de 77 de ani, din municipiul Hunedoara a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, bănuit, alături de alte două persoane, de sustragerea autobuzului în cauză. Tot în cursul zilei de ieri, persoanele bănuite de comiterea furtului au achitat persoanei juridice vătămate prejudiciul cauzat, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus revocarea măsurii de reținere a bărbatului de 77 de ani, acesta fiind pus în libertare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei.
Actualitate
Oferta educațională a CECCAR Academy

Se adreseaza mediului de afaceri de la nivel local. Cursurile se desfășoară în sistem online și abordează tematică de importanță pentru activitatea mediului de afaceri din perioada imediat următoare.
- Curs online, 4 ore: Închiderea exercițiului financiar: un proces-cheie pentru acuratețea și conformitatea raportării, dincolo de obligație – 14 aprilie 2025, interval orar 10:00-14:00.
- Curs online, 4 ore: Declarația unică: Tot ce trebuie să știi pentru o raportare corectă, fără erori – 15 aprilie 2025, interval orar 10:00-14:00;
Detalii despre cursuri sunt disponibile pe site-ul CECCAR Academy: https://ceccar.academy/.
Actualitate
Ministerul Dezvoltării semnează noi contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării anunță semnarea a 55 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 538.472.076,17 lei.
Aceste proiecte vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere, extinderea și înființarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, modernizarea stațiilor de epurare și a rețelelor de canalizare menajeră, dar și implementarea unor soluții inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a subliniat că, până în prezent, Programul Național „Anghel Saligny” a semnat un număr impresionant de 4.241 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de 50.231.495.512,42 lei, scopul principal fiind asigurarea infrastructurii de bază necesare furnizării serviciilor publice esențiale în toate comunitățile din țară.
În județul Hunedoara, aceste fonduri vor sprijini mai multe localități în derularea unor lucrări importante de investiții, atât în domeniul infrastructurii rutiere, cât și în extinderea rețelelor de gaze naturale, contribuind astfel la dezvoltarea și modernizarea regiunii.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenințată de propria mamă: Tânără din Ilia, protejată de poliție cu ordin provizoriu
- Actualitatecu o zi in urma
Accident mortal la Orăștie
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, la Reuniunea informală a miniștrilor culturii din Uniunea Europeană, organizată la Varșovia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Brădenii, campioni europeni la karate
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Petroșani: o femeie a fost rănită și a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi salvată
- Actualitatecu 3 zile in urma
Handbalistele de la Petroșani, în semifinalele naționale la junioare IV
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben și portocaliu de vreme severă în România: viscol, vânt puternic și ninsori abundente în mai multe regiuni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie în satul Măceu: Un bărbat a murit într-un incendiu izbucnit la anexa unei locuințe