Connect with us
Data: 22/04/2025
.

Actualitate

“Youth Snow Fest” – succes de la prima ediție. Zeci de copii și tineri s-au întrecut pe pârtie, la Râușor

Publicat

pe

Aproximativ 70 de copii și tineri, iubitori ai schiului, s-au întrecut la Râușor, în cadrul competiției “Youth Snow Fest”, ediția I. Evenimentul sportiv, organizat pentru prima oară, a avut mare succes. Participanții s-au bucurat de zăpadă, pârtii bine pregătite și de vremea numai bună de pus schiurile în picioare.

Concursul „Youth Snow Fest” – ediția I, organizat în stațiunea Râușor, a reunit un număr mare de participanți. S-au înscris 70 de copii și tineri, iubitori ai sporturilor de iarnă. Competiția s-a desfășurat pe patru grupe de vârste: 0 – 7 ani, 8 – 12 ani, 13 -15 ani și 16 – 18 ani.

Tinerii schiori și-au demonstrat abilitățile pe pârtie, iar organizatorii au oferit premii atractive, dar și ciocolată caldă, vin fiert și dulciuri pentru toți copiii.

Sursa foto: Domeniul Schiabil Râușor – Retezat

Având în vedere succesul competiției, organizatorii doresc să permanetizeze acest eveniment sportiv.  “WOW! A fost chiar wow! 70 de participanți cărora le mulțumim! Mulțumim părinților care i-au însoțit și îi susțin pe acești minunați copii și tineri! Mulțumim sponsorilor, organizatorilor și partenerilor! A fost un eveniment reușit datorită tuturor! Drept pentru care vrem să devină o tradiție, așa că spunem deja că s-a încheiat cu mare succes concursul Youth Snow Fest – ediția I!”, au transmis organizatorii concursului de schi.

Actualitate

VIDEO| Accident în Defileul Jiului: Femeie rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina. Un pompier aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor

Publicat

pe

Redactat de

 

O femeie a fost rănită în urma unui accident produs, marți după-amiază, pe DN 66, în Defileul Jiului. Autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, iar șoferița a rămas blocată în autoturism. Un pompier aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor de salvare de la Petroșani.

„Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit la un accident auto care s-a produs, în această după-amiază, pe DN 66, pe Defileul Jiului. Sosite la locul evenimentului rutier, echipajele de salvatori au acționat pentru extragerea unei femei, care a rămas blocată în autoturismul pe care îl conducea și care s-a răsturnat pe partea carosabilă. Până la sosirea echipajelor de salvare de la Petroșani, un coleg pompier, plutonier major Matiș Silviuț, de la ISU Hunedoara, Garda de Intervenție Baru, aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor femeii rămasă încarcerată”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Pompierii din Petroșani au intervenit de urgență pentru extragerea victimei din mașina răsturnată, i-au acordat ajutor medical de urgență și au pregătit-o pentru transportul la UPU Petroșani.

Advertisement

Potrivit ISU Hunedoara, femeia rănită a fost predată echipajului SAJ, conștientă și cooperantă. Pentru gestionarea situației de urgență, Dispeceratul Integrat Hunedoara a alertat și ISU Gorj care a direcționat un echipaj de intervenție.

Din cauza accidentului, traficul rutier a fost blocat temporar, pe ambele sensuri.

Cauzele producerii accidentului rutier urmează să fie stabilite.

 

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Șapte ordine de protecție, emise de polițiștii hunedoreni, în perioada sărbătorilor pascale

Publicat

pe

Redactat de

 

Polițiștii din județul Hunedoara au emis șapte ordine de protecție, în perioada sărbătorilor pascale.

Unul dintre acestea a fost emis împotriva unui bărbat de 52 de ani, din municipiul Orăștie, care și-ar fi agresat mama, femeia fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. „Constatându-se că există un risc iminent cu privire la siguranța sa, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului de 52 de ani. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Un caz similar s-a înregistrat în municipiul Brad, undee o femeie ar fi fost agresată de către concubinul său, în urma unor discuții în contradictoriu și pe fondul consumului de alcool. Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie și a fost emis un ordin de protecție provizoriu, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.

“La nivelul județului Hunedoara, în perioada sărbătorilor pascale (18–21 aprilie), au fost emise șapte ordine provizorii de protecție”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul de a acționa ferm împotriva oricărei forme de violență domestică și îndeamnă persoanele aflate în situații similare să apeleze cu încredere la sprijinul instituțiilor abilitate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproximativ 480 de sancțiuni și 38 de permise de conducere reținute, în minivacanța de Paște

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Controalele polițiștilor s-au lăsat cu aproximativ 480 de sancțiuni contravenționale și 38 de permise de conducere reținute, în minivacanța de Paște.

Polițiștii hunedoreni au fost la datorie, în perioada 18–21 aprilie, pentru a asigura un climat de siguranță publică și pentru a preveni faptele antisociale în contextul sărbătorilor pascale.

Aproape 750 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au fost angrenați în activități operative, cei mai mulți dintre aceștia fiind implicați în misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice.

Advertisement

„În intervalul menționat, polițiștii au intervenit la peste 150 de evenimente semnalate prin numărul unic de urgență 112, acționând prompt pentru soluționarea situațiilor semnalate și pentru protejarea cetățenilor. Pentru fluidizarea circulației rutiere, s-a acționat în teren, în special în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult. Din punct de vedere al respectării legislației rutiere, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat aproximativ 480 de sancțiuni contravenționale, constând atât în avertismente, cât și în amenzi, valoarea totală a acestora ridicându-se la 220.000 de lei. De asemenea, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare, în urma identificării unor abateri de natură tehnică sau legală. Totodată, au fost reținute 38 de permise de conducere, 10 dintre acestea fiind reținute pentru depășirea vitezei legale, iar 4 permise pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Spre exemplu, polițiștii din orașul Petrila au oprit în trafic, în data de 21 aprilie a.c., un autoturism care circula cu viteza de 100 km/h, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 50 km/h. Autoturismul a fost oprit de polițiști pe o stradă din localitate, iar la volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în orașul Petrila. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză.

Un alt caz s-a înregistrat în municipiul Deva, unde polițiștii au observat în trafic, în cursul nopții de azi, 22 aprilie a.c., un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani, din municipiul Deva. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În perioada sărbătorilor pascale, la nivelul județului Hunedoara s-a înregistrat un accident rutier grav, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Advertisement

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara transmite mulțumiri tuturor cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și cooperare și reiterează angajamentul instituției de a veghea, zi de zi, la siguranța comunității.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate