
Elevii din reşedinţa judeţului Hunedoara sunt invitaţi astăzi să afle totul despre „Ziua Europei”, în cadrul unui eveniment ce va avea loc, de la ora 13:00, în Sala Mică a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Manifestarea va fi organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” din Deva şi „se va lăsa” şi cu premii pentru participanţi.
„Toţi diferiţi, toţi egali” şi după 63 de ani
În cadrul evenimentului, importanţa şi semnificaţia „Zilei Europei”, celebrată astăzi, va fi prezentată elevilor, într-o formă cât mai atractivă, de către angajaţii bibliotecii.
„Pentru toate popoarele Europei, această zi are o dublă semnificaţie. În primul rând, 9 mai 1945 este ziua capitulării Germaniei hitleriste, încheindu-se astfel cea mai sângeroasă conflagraţie mondială, care a adus suferin?e ?i pierderi incalculabile. În al doilea rând, cinci ani mai târziu, la 9 mai 1950, Robert Schumann, ministrul de externe francez, a formulat Declaraţia ce-i poartă numele, Declara?ie în care sunt formulate principiile ce vor sta la baza edificării Europei unite, a unei Europe în care toate statele sunt chemate să coopereze sub deviza „Toţi diferiţi, toţi egali”, a rezumat semnificaţia acestei zile Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
În cadrul evenimentului de azi, „Ziua Independenţei”, cea a Victoriei şi a Europei vor constitui subiectul unor întrebări de concurs adresate elevilor participanţi, câştigătorii fiind răsplătiţi cu premii în cărţi ?i diplome.
9 Mai a fost proclamată drept „Zi a Europei” de Consiliul European de la Milano în 1985.