Connect with us
Data: 06/02/2025
.

Actualitate

Ziua Națională a Contabilului Român

Publicat

pe

În România, meseria de contabil este reglementată,legal, de peste un secol, mai exact printr-un decret regal din 13 iulie 1921. Dee aproape două decenii, Ziua Națională a Contabilului Român este sărbătorită și în mod oficial.

Contabilii, modele de excelență și profesionalism

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – Filiala Hunedoara, a marcat Ziua Națională a Contabilului Român. Evenimentul a avut loc la restaurantul „Werk” din Hunedoara, în fața unei numeroase asistențe. Importanța acestui moment și transformările prin care a trecut, de-a lungul timpului, această meserie a fost subliniată de specialiștii din domeniu. „Ca membră în Consiliul superior al CECCAR sunt mândră să-i reprezint și să-i promovez pe colegii mei, experții contabili și contabilii autorizați, modele de excelență și profesionalism! Acum 102 ani, la 13 iulie 1921, prin Decret regal a fost reglementată profesia contabilă în România și a fost înființat organismul profesional cu atribuții în gestionarea acesteia. Oamenii de stat ai acelor vremuri au înțeles importanța apariției unui corp de profesioniști în ale cifrelor și legilor, care să contribuie la asigurarea ordinii și siguranței în lumea afacerilor, în economia națională.

În fiecare an ne bucurăm să celebrăm contribuția excepțională a membrilor CECCAR la impunerea în interes public a profesionalismului – pilonul competenței și eticii – în domeniul financiar-contabil și să reflectăm asupra realizărilor și impactului pe care aceștia l-au avut și continuă să-l aibă asupra dezvoltării organizațiilor și comunității în care activează. Trăim acum era în care “Smart accounting for smart economy” definește procesul schimbării pentru profesia noastră. Transformarea digitală, modificarea paradigmei de creare a valorii, sustenabilitatea, consolidarea globalizării sunt dimensiuni pe care noi, liber-profesioniștii contabili, le avem în vedere în managementul schimbării, în interes public dar și al fiecărui român onest în parte”, a spus Carmen Hărău, membru în Consiliul Superior al CECCAR.

Contabilitatea criminalistică poate combate fraudele

Manifestarea nu a fost doar o înșiruire de discursuri, așa cum se întâmplă, de obicei, la astfel de evenimente, ci a constat într-o dezbatere aplicată între specialiști, tema aleasă, cea a contabilității criminalistice, fiind una extrem de actuală, prin care se dorește combaterea fraudelor fiscale.S-a simțit nevoia dezvoltării unei activități relativ diferite de ceea ce reprezintă ținerea contabilității sau expertiza contabilă. Astfel, venim în întâmpinarea instituțiilor și agenților economici. Se încearcă, prin contabilitatea criminalistică, nu doar constatarea fraudelor fiscale, ci și prevenirea acestora. Sunt entități economice în care unul dintre parteneri fraudează, în primul rând, societatea, și, indirect, asociații, clienții și salariații. Noi încercăm să prevenim astfel de practici nelegale. Contabilitatea criminalistică folosește un mix de contabilitate, audit și investigație. Acesta se realizează prin înregistrarea documentelor contabile, pregătirea de rapoarte și efectuarea de analize financiare, care, la nevoie, pot fi folosite în diferite proceduri legale. Contabilii au rolul de a îndrepta, preveni și sesiza neregulile”, a precizat Maria Mornea, președintele CECCAR – Filiala Hunedoara.

Meserie de importanță majoră

Importanța meseriei de contabil a fost subliniată și de către reprezentanții autorităților publice locale și județene prezenta la evenimentul de la Hunedoara. „Contabilitatea are tradiție, dar are și dinamică, fiind într-o permanentă transformare și adaptare la schimbările care se produc în fiecare zi. Ocupația pe care o celebrăm este foarte importantă în contextul atragerii de fonduri nerambursabile și derulării unor proiecte de anvergură. Atenți și dedicați, specialiștii din acest domeniu ne ajută să răzbatem în mediul financiar-economic, asaltat de schimbări legislative frecvente, să păstrăm echilibrul bugetar, pentru a nu pune în pericol compania sau instituția pe care o reprezentăm. Ziua Națională a Contabilului Român înseamnă recunoașterea rolului important al contabilului în cadrul unei organizații, dar și contribuția adusă la dezvoltarea armonioasă a economiei și societății. La Mulți Ani tuturor contabililor și experților contabili din județ și din țară”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Piloni de bază ai unei economii sănătoase

Invitații la evenimentul dedicat Zilei Națâionale a Contabilului Român de la Hunedoara consideră că profesioniștii din acest domeniu au o contribuție esențială pentru dezvoltarea unei economii sănătoase. „Sărbătorim astăzi contribuția extraordinară a contabililor în funcționarea eficientă a economiei noastre. Dumneavoastră sunteți gardienii responsabilității economice și financiare, asigurând integritatea și transparența oricărei organizații.

Munca pe care dumneavoastră o prestați cu multă pasiune, dedicare și profesionalism are la bază înțelegerea profundă a regulilor și procedurilor contabile, iar prin precizia și expertiza dumneavoastră putem lua decizii informate și strategice în ceea ce privește planificarea financiară și investițiile. Starea economică a unei țări, a unui județ sau a unei companii private se reflectă în cifre, iar buna dezvoltare a oricărei entități nu poat avea loc fără contabili. Am fost astăzi prezent la evenimentul cu tradiție organizat de CECCAR – Filiala Hunedoara, pentru vă transmite că tot ceea ce faceți aduce valoare și stabilitate în societatea noastră, iar pe această cale vă mulțumesc și pentru contribuția esențială în asigurarea unei economii sănătoase”, a fost mesajul transmis de Călin Marian, prefectul județului Hunedoara.

La evenimentul de la Hunedoara au mai participat parlamentari, oameni de afaceri, șefi de instituții deconcentrate din teritoriu dar și reprezentanți ai Ministerelor de Interne și Justiție.

Actualitate

Apel: “Haideți să-i găsim cățelușei un stăpân!”

Publicat

pe

Redactat de

O cățelușă găsită pe stradă de polițiști își caută stăpân. Aceasta rătăcea prin fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, din Deva. Oamenii legii au făcut un apel pentru a-i găsi stăpânul sau o familie iubitoare care să-i ofere un cămin cald.

Astăzi, această cățelușă a fost ridicată de pe domeniul public, din fața IPJ Hunedoara și introdusă în adăpostul autorizat de la Sântuhalm. Nu știm dacă are un stăpân care o caută (nu este microcipată) sau dacă cineva ar dori să o adopte și să-i ofere un cămin cald. Dacă o recunoașteți sau dacă vreți să-i oferiți o șansă la o viață mai bună, vă rugăm să contactați adăpostului pentru câini sau pe colegii noștri de la Biroul pentru Protecția Animalelor!”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare, reprezentanții IPJ Hunedoara.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproape 2.800 de străini, în evidențele Biroului pentru Imigrări Hunedoara. Cei mai mulți, din Republica Moldova, Nepal și Sri-Lanka

Publicat

pe

Redactat de

Poliţiştii de imigrări din Hunedoara au asigurat, anul trecut, managementul șederii și rezidenței pentru 2.797 de persoane. Dintre aceștia, 1.867 de străini din state terțe, cei mai mulți provenind din Republica Moldova, Nepal și Sri-Lanka și 930 de cetățeni ai Uniunii Europene/Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, majoritatea din Italia, Germania și Austria.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și reîntregirea familiei”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, susținută astăzi, la sediul IPJ Hunedoara, inspectorul principal de poliție Ciprian-Titus Mihuț, șeful Biroului pentru Imigrări Hunedoara.

În perioada analizată, au fost înregistrate 1.192 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 953 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi, iar 239 de cereri au fost respinse, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.

Opt cetățeni străini, depistați în situații ilegale

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 25 de activități specifice de control, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu structuri ale MAI sau instituții cu atribuții în domeniu. Ca urmare a acțiunilor desfășurate au fost depistați în situații ilegale opt străini. Au fost emise cinci decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – două, iar ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare – trei. Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de doi străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între trei și șase luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Advertisement

În perioada analizată au mai fost emise alte trei decizii de returnare sub escortă, două persoane au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, iar un străin au fost îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere al frontierei. Totodată, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Avizele de angajare în muncă și detașare, emise în sistem electronic

Ca element de noutate, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Inspectoratul General pentru Imigrări a îmbunătățit și a crescut eficiența sistemului informatic în anul 2024, astfel avizele de angajare în muncă și detașare, în prezent sunt emise în sistem electronic, semnate cu semnătură electronică calificată și transmise solicitanților către adresa de e-mail comunicată, fără a mai fi necesară prezența acestora la ghișeu în vederea înmânării.

Noile modificări aduse aplicației Portal IGI oferă posibilitatea de a alege data și ora la care solicitanții doresc să se prezinte la ghișeu, iar cererile privind obținerea avizelor de angajare în muncă și detașare sunt preluate exclusiv în baza unei programări prin intermediul acestei aplicații, astfel fiind eliminate cozile de așteptare la ghișeu.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bilanțul Serviciului Rutier Hunedoara: Mai puține accidente grave pe șoselele din județ, în 2024

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au prezentat rezultatele activităţii Serviciului Rutier Hunedoara din 2024. Față de anul precedent, se constată o scădere a numărului de accidente rutiere grave înregistrate pe drumurile publice din judeţ, arată statisticile oamenilor legii.

Anul trecut, în urma activităților preventive desfășurate de polițiștii rutieri hunedoreni, numărul accidentelor rutiere grave a înregistrat o scădere semnificativă față de 2023. De asemenea, s-a redus și numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma acestor evenimente tragice.

Polițiștii rutieri hunedoreni spun că numărul accidentelor rutiere grave și, implicit, numărul victimelor a scăzut progresiv în ultimii ani. Astfel, în 2024, pe șoselele din județul Hunedoara s-au înregistrat 79 de accidente grave, soldate cu decesul a 22 de persoane și rănirea gravă a altor 72. Comparativ cu anul 2023 se constată scăderi semnificative la principalii indicatori: numărul accidentelor scade cu șapte, iar numărul persoanelor decedate scade cu trei.

Viteza rămâne principala cauză generatoare de accidente grave

Conform analizei efectuată de poliţiştii rutieri hunedoreni, şi în 2024, principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie grave au fost cam aceleaşi ca şi în anii anteriori, respectiv viteza neadaptată la condițiile de drum/nelegală (19 accidente grave), nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni (11 accidente grave), neacordarea priorității pietonilor (8 accidente grave) și neacordarea priorității altor vehicule (7 accidente grave).

Advertisement

Obiectivele noastre principale au fost și sunt scăderea numărului de accidente rutiere grave, asigurarea unui climat de siguranță corespunzător și protejarea vieții, sănătății și integrității corporale a tuturor participanților la trafic, nu doar a conducătorilor auto. Principala cauza de producere a accidentelor rutiere grave o reprezintă viteza nelegală sau neadaptată la condițiile de drum, abaterile pietonilor, precum și neacordarea de prioritate pietonilor de către conducătorii de autovehicule”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul IPJ Hunedoara, subcomisar de poliție Cătălin Luca, șeful Serviciului Rutier Hunedoara.

 

 

Aproape o mie de infracțiuni, constatate în 2024. Peste 2.400 de șoferi, lăsați pietoni

Pentru reducerea riscului rutier și creșterea siguranței pe drumurile publice, polițiștii au organizat, în 2024, 1.170 de acțiuni preventive. Dintre acestea, 335 au vizat respectarea regimului legal de viteză, 199 prevenirea conducerii sub influența alcoolului, 52 conducerea sub influența drogurilor sau a substanțelor similare, 53 nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 55 neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar 34 de acțiuni au urmărit prevenirea depășirilor neregulamentare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au retras 1.536 de certificate de înmatriculare și au aplicat 40.674 de sancțiuni contravenționale, 39.475 dintre acestea vizând nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost constatate 932 de infracțiuni constatate la regimul circulației rutiere, în toate situațiile fiind întocmite dosare de cercetare penală.
De asemenea, polițiștii au luat măsura suspendării temporare a dreptului de a conduce autovehicule în cazul a 2.433 de conducători auto, pentru diferite abateri, dintre care: pentru conducere sub influența alcoolului (206 de permise de conducere), pentru depășirea limitei legale de viteză (1.080 de permise de conducere), pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor (164 de permise de conducere), pentru depășire neregulamentară (402 permise de conducere) și pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor (94 de permise de conducere).

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate