Actualitate - Eveniment
Hramul bisericii din Teliucu Inferior
Sâmbătă a fost zi de mare sărbătoare în comuna hunedoreană Teliucu Inferior, satul de reşedinţă omonim fiind gazda unei acţiuni deosebite.
Pe 23 aprilie, ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel purtător de bituinţă, acesta fiind unul dintre cei mai cunoscuţi şi veneraţi apărători ai creştinismului, numeroase biserici având hramul său şi multă lume îi poartă numele.
Sărbătoare a întregii comunităţii
Una dintre bisericile cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este şi cea din Teliucu Inferior. Sâmbătă, în zi de mare sărbătoare, a avut loc slujba de hram a acestei frumoase biserici, la marele eveniment participând numeroşi localnici, dar nu numai, printre cei prezenţi fiind primarul comunei Teliucu Inferior, Daniel Gheorghe Sorin Pupeză, unul dintre cei care îşi aniversau onomastica, dar şi alte personalităţi locale şi judeţene. Pe lângă slujba tradiţională, în biserica din Teliucu Inferior a fost organizat şi un concert de pricesne, susţinut de îndrăgitele soliste de muzică populară Viorica Brânduşan şi Mariana Suciu, şi, conform obiceiului, la sfârşitul procesiunii religioase s-a cântat „La mulţi ani” pentru sărbătoriţii zilei. „Această zi reprezintă un eveniment important pentru întraga comunitate, nu doar pentru cei sărbătoriţi. Cu această ocazie revin pe meleagurile natale şi o parte dintre cei care trăiesc, acum, prin alte părţi. Le mulţumesc tuturor celor care au participat la eveniment, localnici sau oaspeţi dragi. Şi în continuare noi, administraţia publică locală, vom fi alături de biserică”, a declarat Daniel Gheorghe Sorin Pupeză, primarul comunei hunedorene Teliucu Inferior. Evenimentul religios s-a încheiat cu o agapă, conform obiceiului, care s-a ţinut în curtea bisericii, lucru care a fost posibil datorită vremii superbe din prima parte a zilei de sâmbătă, cei prezenţi fiind serviţi cu produse de post.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 16 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga