Actualitate
Şi noi pe cine şi când votăm? (III)
Până la alegerile parlamentare mai sunt vreo trei luni, iar în partidele mari se dau lupte „la baionetă” pentru ocuparea unui loc cât mai în faţă pe listele electorale.
Şi în judeţul Hunedoara marile partide, PSD şi PNL, sunt preocupate de finalizarea listelor pentru alegerile parlamentare care, cel mai probabil, vor avea loc în data de 11 decembrie.
Împăcări şi trădări?
Cele două partide îşi cam ştiu candidaţii, chiar dacă au mai apărut şi nume noi de pretendenţi, precum Oana Frânc sau Adrian David, la liberali, sau, dacă e să dăm crezare zvonurilor, Ovidiu Bălan, primarul Orăştiei, la PSD, acesta vizând chiar primul loc pe lista social – democraţilor la Camera Deputaţilor, poziţie rămasă neocupată. De asemenea, şi la partidele mai mici care ar putea forma alianţe cu cele două, ALDE cu PSD şi PSRO cu PNL, mai sunt vehiculate unele nume, bine cunoscute de opinia publică şi posibile aducătoare de voturi, fiind vorba despre ex-primarul Orăştiei, Iosif Blaga, care a fost şi deputat, la formaţiunea lui Geoană şi Mircia Muntean, ori Marius Surgent, fost viceprimar al Devei, de la cei conduşi de Tăriceanu şi Mircea Moloţ. Bineînţeles, toate calculele de până acum pot fi răsturnate dacă se vor înregistra împăcări, în sensul că PSRO să se întoarcă la matcă, în PSD, şi ALDE în PNL, liberalii fiind obişnuiţi cu numeroase scindări în anii post – revoluţionari. Şi, nu în ultimul rând, nu trebuie exluse trădările, foarte la modă în politica hunedoreană în ultima vreme.
Socoteala de acasă…
Singure sau în alianţă, PSD şi PNL, cu suratele lor anterior menţionate, sunt sigure că vor intra în Parlament. Mai mult, liberalii şi social – democraţii şi-au „împărţit” deja locurile, după socoteala acestora mai rămânând disponibile doar două fotolii de parlamentar pentru judeţul Hunedoara, câte unul în fiecare Cameră. Atât PSD, cât şi PNL, anticipează că vor obţine câte trei locuri de deputaţi, deci şase din şapte, şi câte unul de senator, adică doi din trei. Calculele optimiste, din ambele părţi, arată că este posibil ca unul dintre cele două partide să obţină patru deputaţi şi trei doi senatori, prin redistribuire naţională, şi atunci socotelile sunt încheiate. Există, la fel de bine, şi posibilitatea ca unul dintre partide să aibă patru deputaţi, iar celălalt doi senatori, şi în acest caz discuţiile fiiind, atunci, încheiate. Dar, cum se întâmplă de multe ori, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.
Curtaţi de zor
Astfel, este posibil, dar puţin probabil, totuşi, ca unul dintre cele două mari partide, sau chiar ambele, să obţină doar doi deputaţi şi un singur senator în judeţ, iar atunci numărul locurilor libere ar creşte, iar atunci ar rămâne neocupate trei sau chiar patru fotolii de parlamentar. Dar revenind la foarte posibilul loc liber de deputat, acesta este vizat, prin redistribuire naţională, de UDMR, partid care, şi el, este sigur de accederea în Parlament, la nivel naţional, şi căruia, ca de obicei, înainte de alegeri, PSD şi PNL îi fac o curte asiduuă. În judeţul Hunedoara, pe redistribuire naţională, UDMR a mai avut un deputat, în legislatura 2000 – 2004, în persoana actualului europarlamentar Iuliu Winkler. Acesta, lider judeţean al UDMR, a afirmat că formaţiunea sa speră să obţină un loc în Cameră, dar nu va fi primul pe listă. Şi, cum la „locale” UDMR a avut un scor destul de bun în judeţ, este foarte posibil ca socotelile lui Winkler, care, aproape cert, va fi pe listă, pentru a atrage voturi, să fie corecte. Cel mai probabil primul pe lista UDMR la Camera Deputaţilor va fi Lorincz Szell, şeful, de multă vreme, de la Tineret şi Sport, al cărui nume nu a fost implicat în scandaluri majore. Cu mult noroc, UDMR poate spera, tot pe redistribuire, şi la un loc în Senat, numele vehiculat pentru primul loc pe listă în judeţ fiind cel al fostului prefect Ştefan Dezmeri. Bineînţeles că pot apărea şi alte nume, dar cele două ar fi cele mai vehiculate, dar şi cele mai cunoscute, cu menţiunea că s-ar putea face şi rocada între acestea. Dar UDMR mai are de tras pentru măcar un loc în Parlament din judeţul Hunedoara.
Actualitate
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie
Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, care doresc să învețe să zboare cu planorul, cu avionul ultraușor sau să sară cu parașuta, se pot înscrie la cursurile gratuite organizate de Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep pe data de 8 ianuarie și se fac până pe 7 februarie 2025.
La Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva se vor organiza, și anul acesta, cursuri gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Tinerii interesați se pot înscrie începând de la mijlocul săptămânii viitoare.
“Începând cu 8 ianuarie 2025, Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva vă așteaptă pentru înscrierea la cursurile gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Perioada înscrierilor: 08 ianuarie 2025 – 07 februarie 2025. Ce cursuri vă oferim? Obținerea licenței de pilot de planor, Obținerea licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate, Obținerea licenței de parașutist. Cine poate aplica? Tinerii cu vârsta între 15 ani (împliniți) și 23 de ani (neîmpliniți) sunt eligibili pentru cursurile gratuite. Activitatea de zbor la disciplina planorism poate începe de la vârsta de 15 ani, iar la celelalte discipline, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Persoanele ce nu se încadrează pentru cursurile gratuite pot opta pentru parcurgerea oricărui curs, contra cost. Pentru informații complete despre condițiile de înscriere, documentele necesare vizitează site-ul nostru sau contactează personalul Aeroclubului Teritorial Deva prin informațiile de contact de pe afiş. Vă așteptăm la zbor!”, au transmis reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva.
Situat la doar câțiva kilometri distanță de reședința județului Hunedoara, în vecinatatea satului Săulești, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva a fost înfiinţat în anul 1975.
În anii trecuți, zeci de tineri hunedoreni, împătimiți ai zborului, s-au înscris la cursurile organizate la Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. O parte dintre ei au optat pentru parașutism, iar alții pentru a învăța cum să zboare cu planorul sau cu avionul ultrașor.
Sursa foto: Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva
Actualitate
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
Elevii se întorc la școală, de miercuri, 8 ianuarie 2025, după vacanța de iarnă.
Începe modulul 3 de cursuri. Următoarea vacanță pentru elevii hunedoreni – între 17 și 21 februarie
Prima zi de școală din anul 2025 – miercuri, 8 ianuarie, deschide modulul 3 de cursuri, care are o durată diferită în fiecare județ. Elevii și profesorii merg la școală până când va începe vacanța de schi de o săptămână, decisă de către inspectoratele școlare. Pentru județul Hunedoara, această vacanță de schi a fost programată în săptămâna 17 -21 februarie 2025.
Actualitate
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
Programul „Permis pentru viitor”, în cadrul căruia se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tineri cu posibilități materiale reduse, a ajuns la cea de-a 10-a ediție. Organizatorii anunță că, solicitările de finanțare pot fi transmise, online sau prin poștă până la data de 27 ianuarie 2025.
Sunt eligibili tinerii din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani care provin din medii defavorizate și care își doresc să obțină un permis de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Programul „Permis pentru viitor” este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prima ediție a programului a fost lansată în anul 2015. În decursul celor nouă ediții, 181 de tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi: 151 au obținut permise de categoria B, 27 de categoria C și trei atestate, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), iar un alt tânăr a obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 71 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.
Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Călan a dispărut în noaptea de Revelion
-
Actualitatecu 19 ore in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu 18 ore in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Incendiu pe Cheile Jiețului: Intervenție dificilă a pompierilor din Petroșani pentru stingerea flăcărilor la o cabană izolată
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Prima zi a anului petrecută pe pârtiile din Parâng
-
Actualitatecu 17 ore in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate