Actualitate
Patronul magazinului prădat de hoți, din Dobra, a renunțat la greva foamei
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2017/01/Greva-Foamei-Dobra-14.jpg)
Adrian Mihăiloni, administratorul unui magazin din localitatea Dobra, a renunțat la greva foamei. Bărbatul a recurs, luni, la acest gest, deoarece magazinul său a fost spart de două ori, în noaptea de 24 și 25 decembrie anul trecut, iar făptașul sau făptașii nu au fost identificați până acum. „Am fost în audiență la șeful Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, iar dânsul mi-a explicat cum stau lucrurile. Eu înțeleg că există deficit de personal și în cadrul poliției, dar cred că și eu trebuie să fiu înțeles în situația în care mă aflu. Important este că lucrurile au început să se miște în această anchetă și am decis să nu mai fac greva foamei. Momentan aștept să mi se aprobe un credit bancar pentru a achiziționa încă două sisteme de alarmă, pe care să le montez la magazin. De asemenea, vreau să cumpăr și uși blindate, pentru că nu vreau ca eu și familia mea să mai trecem prin așa ceva”, a declarat Adrian Mihăiloni. Pagubele produse sunt de aproximativ 70.000 de lei. Hoțul a luat cu el sute de pachete de țigări și cartele telefonice reîncărcabile. De asemenea, individul, mascat, a pătruns în magazin prin spargerea gemurilor cu un capac de canal și cu o rangă. Oamenii legii au deja un cerc de suspecți, iar cercetările continuă pentru a-l identifica pe infractor.
Actualitate
Hunedoreanca Ioana Bodeștean – medalie de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori din Sarajevo
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/WhatsApp-Image-2024-07-02-at-10.53.30_2dfc897e.jpg)
Pugilista Ioana Bodeștean, legitimată la Club Sportiv Școlar (CSȘ) Hunedoara, a câștigat medalie de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori, desfășurat în capitala Bosniei Herțegovina, la Sarajevo.
Campionatul European de Box pentru Juniori a avut loc în perioada 23 iunie – 1 iulie 2024, la Sarajevo, și a adus la start peste 400 de sportivi din 28 de țări.
Ioana Bodeștean, legitimată la CSȘ Hunedoara, a concurat la categoria 80 kg și a obținut locul III și medalia de bronz, alături de o sportivă din Estonia. Ioana a cedat în semifinală cu o sportivă din Rusia, care a câștigat ulterior Campionatul European. De pregătirea sportivei se ocupă prof. Xenia Jorneac și prof. Marius Butnariu, de la CSȘ Hunedoara.
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/449172552_879537087551373_3734244806335073386_n.jpg)
Sursa foto: Clubul Sportiv Școlar Hunedoara
“Felicitări, Maria Ioana Bodeștean! Felicitări, profesorilor antrenori! Felicitări, CSS Hunedoara! Suntem mândri de această performanță!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
România, pe locul 5 în clasamentul pe națiuni
Federația Română de Box a deplasat 19 sportivi (10 fete și 9 băieți) și a cucerit șapte medalii -feminin și masculin, ocupând locul 5 pe națiuni în clasamentul general. Sportivii români au obținut o medalie de aur, o medalie de argint și cinci medalii de bronz, în clasamentul pe națiuni România fiind depășită doar de echipele Rusiei, Armeniei, Irlandei și Angliei.
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/449601383_972364898103449_2936506575703407107_n.jpg)
Sursa foto: Federația Română de Box
Această prestigioasă competiție a reunit pe cei mai buni juniori din Europa, cu vârste cuprins între 15 și 16 ani, iar meciurile s-au desfășurat în sala de sport a Hotelului Hills din Ilidža.
Actualitate
Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județ, până mâine dimineață
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/06/nori-furtuna-3-1000x600-1.jpg)
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu valabilă pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara, începând din această dimineață (2 iulie), de la ora 10:00, până mâine dimineață, la aceeași oră.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină. grindină de medii și posibil mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.
Recomandări din partea ISU Hunedoara
În cazul producerii unei furtuni, respectați următoarele măsuri:
-întrerupeți orice activități în aer liber
-dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi
închideți bine ferestrele şi uşile
-dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
-evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
-dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
-dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale
-dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!
-evitați drumurile inundate (mers, șofat)
-aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună.
Accesează https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționezi înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Actualitate
Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit pe DN 66, la intrarea în Defileul Jiului
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/WhatsApp-Image-2024-07-02-at-08.27.51_cb5747dd.jpg)
Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit, marți dimineață, pe Drumul Național (DN) 66, la intrarea în Defileul Jiului. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri al Detașamentului Petroșani.
Arborele a fost îndepărtat de pe șosea de pompieri, astfel că traficul a fost reluat în scurt timp.
“Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca cele 2 sensuri să fie blocate doar pentru puțin timp”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Fotbal: CSM Deva U17, campioană națională!!!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică în județul Hunedoara, în perioada 1 -5 iulie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Florentina Iușco, de la CSM Deva, campioană națională!
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atletul Dorin Rusu, de la CSM Deva, campion național la 5.000 de metri!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Salariul asistenților personali și indemnizația lunară pentru persoana cu handicap grav se majorează – de luni, 1 iulie 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate