Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Primarul din Hărău vorbind despre politică, Ziua Femeii, fotbal și multe altele

Publicat

pe

În ultima vreme au avut loc mai multe evenimente importante, fie pe plan național, fie pe plan local, la care unii dintre reprezentanții administrațiilor publice locale hunedorene au luat parte.

Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei hunedorene Hărău, nu se poate plânge de plictiseală în ultima perioadă, participând la mai multe acțiuni.

Cu gândul la căminele culturalele

Evenimentele la care a luat parte Lucian Mihael Albu Weber acoperă o paletă bogată de domenii din viața noastră de zi cu zi. “Cu mare onoare am dorit să păstrez tradiția sărbătoririi în comuna noastră a Zilei Internaționale a Femeii. În ziua de 8 Martie, în nume personal, și fără a implica bugetul local, am oferit câte o floare și o mică atenție doamnelor și domnișoarelor din comună și le mulțumesc că mi-au primit urările și că, zi de zi, ne înseninează viața. Sigur, aș fi dorit să putem organiza o petrecere, așa cum se obișnuiește în această zi de sărbătoare, dar, la ora actuală, nu avem un cămin cultural care să se preteze la o astfel de activitate. Căminul cultural din centrul de comună este în reconstrucție, și sper să fie finalizat cât mai repede, cine știe, poate chiar de 8 Martie 2017, iar pentru celelalte trei, din satele aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia, sunt depuse proiecte de reabilitare, primul prin fonduri europene, iar celelalte două cu finanțare guvernamentală”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei Hărău.

Întâlnire cu premierul

Advertisement

Iar discuția cu primarul din Hărău a alunecat,ușor – ușor, și spre latura politică a funcției sale. „Și câtt timp am fost viceprimar și, mai ales acum, ca primar, am considerat că în administrație nu se face politică de partid, ci doar cea a cetățeanului. Dar primarii sunt sprijiniți de un partid și, uneori, mai trebuie să facă și politică. Este cunoscută declarația mea legată de acea controversată Ordonanță 13 pe care, deși sunt membru PSD, am criticat-o. Am avut o discuție la organizația județeană, în care lucrurile s-au lămurit. Și, chiar dacă am criticat acea Ordonanță, dare și alte acțiuni ale PSD, nu înseamnă că mă dezic de valorile social – democrate. Așadar nu am probleme pe partea politică. Ca dovadă, am făcut parte, după declarațiile privitoare la Ordonanța 13, din delegația primarilor din județul Hunedoara care a participat la cea de-a XX-a Sesiune Ordinară a Adunării Generale a Asociațiilor Comunelor din România, care s-a desfășurat la București, în partea a doua a lunii februarie. Acolo s-au discutat lucruri interesante pentru viitorul comunelor, și sper ca măcar o parte dintre acestea să se pună și în practică și, în plis, am avut un util schimb de experiență cu primari din zonele rurale din întraga țară. De asemenea, la întrunirea de la București am participat și la o întâlnire cu primul ministru al României, social – democratul Sorin Grindeanu”, a precizat Lucian Mihael Albu Weber.

Felicitări pompierilor voluntari

Și, chiar dacă a participat la întâlniri importante, primarul din Hărău s-a întors la problemele de zi cu zi din comuna pe care o administrează. „În aceste zile ne confruntăm cu probleme de sezon, cum sunt arderile de vegetație. Din păcate, chiar la începutul acestei luni, pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență au fost nevoiți să intervină la stingerea unor incendii de vegetație necontrolate, care s-au extins, și îi felicit pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Fac și pe această cale un apel către concetățeni să nu mai recurgă la astfel de practici, care pot avea efecte foarte neplăcute. Însă aș dori să terminăm această discuție într-o notă optimistă. Am început să facem demersuri pentru reînscrierea unei echipe de fotbal în Liga a V-a, pe care Hărăul a câștigat-o, și nu o dată. Sperăm să avem succes cu echipa”, a mai spus primarul comunei Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Advertisement

Actualitate

20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.

Programul activităților:

Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.

Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.

IGSU, două decenii de dedicare

Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.

Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.

Advertisement

Implicarea comunității

Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.

Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră

Publicat

pe

Redactat de

Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră

În data de 11 decembrie 2024,  polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea evenimentelor rutiere.

În cadrul acțiunii, în intervalul orar 10.30-12:30, au fost oprite pentru control, în orașul Simeria, 15 autovehicule, iar 15 persoane au fost verificate în bazele de date, prin utilizarea aplicației eDAC.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru lipsă RCA a fost reținut un certificat de înmatriculare și un  set de plăcuțe de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au constatat și două infracțiuni rutiere: conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.

Cele două infracțiuni au fost constatate în jurul orei 11:00, când polițiștii au oprit pe D.N.7 un autoturism care se deplasa din direcția de mers Simeria-Deva, fiind condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Turdaș.

Advertisement

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii cu exactitate a concentrației volumului de alcool în sânge.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore 

Publicat

pe

Redactat de

Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore .

Polițiștii Serviciului Rutier au continuat cercetările în cazul tânărului de 21 de ani, din Deva, care a fost urmărit în trafic ieri, în municipiul Deva, după ce nu a respectat semnalul regulamentar de oprire. În urma verificărilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru:

• Conducere fără permis;

• Conducerea unui autovehicul neînmatriculat;

• Furtul plăcuțelor de înmatriculare montate pe autoturismul pe care îl conducea.

În momentul în care a fost oprit, autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe de înmatriculare care nu corespundeau vehiculului, iar investigațiile polițiștilor au relevat că acestea erau furate.

Advertisement

Poliția reamintește tuturor conducătorilor auto:

– Respectați semnalele polițiștilor și opriți la solicitarea acestora;

– Conducerea fără permis, sub influența alcoolului sau utilizarea unor plăcuțe false ori furate sunt infracțiuni grave, sancționate conform legii;

– Respectați regulile de circulație pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.

Poliția Rutieră va continua să acționeze ferm față de cei care încalcă legea și pun în pericol siguranța publică.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate