Actualitate
INTERVIU: Președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora, despre deponeul ecologic
Deponeul ecologic de la Bârcea este un subiect intens dezbătut, fie de specialiști, fie de cârcotași. Oricum ar fi privit acest subiect, cei care au de câștigat sunt cetățenii acestui județ, dar și cei care trebuie să știe ce se întâmplă cu această investiție și când devine deponeul operațional. La aceste întrebări a răspuns președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora.
Reporter: Ce demersuri ați mai făcut în ultima perioadă în ceea ce privește deponeul ecologic de la Bârcea și ce anume a împiedicat derularea acestui proiect?
Mircea Flaviu Bobora: „Deponeul provizoriu din Valea Jiului, pe care l-am gândit anul trecut în luna august, a fost o idee de excepție. El ne-a asigurat libertatea de mișcare pentru perioada octombrie 2016-martie 2017. Am discutat despre un parteneriat pentru închiderea deponeului neconform de la Vulcan și posibilitatea de a utiliza o parte din depunerile de pe deponeul provizoriu, pentru formatarea gropii neconforme. Am depus în 2016 prima versiune a caietului de sarcini, ce a fost contestată. Am răspuns la acele contestații, dar a durat zeci de zile. Consiliul Național de Soluționare a Contestaților (CNSC) a blocat licitația și ne-a obligat să refacem caietul de sarcini. În decembrie l-am depus, refăcut, și au apărut contestații și la această versiune, însă de data aceasta CNSC ne-a dat nouă dreptate. Astfel că, acei contestatari au dat în judecată CNSC. Aceasta este situația în care ne aflăm acum. Este o situație delicată, pentru că o soluționare în justiție poate să dureze foarte mult”.
R: Vă doreați înființarea unei societăți comerciale, pentru ca deponeul să devină operațional la finele lunii aprilie. Ce se întâmplă cu această firmă?
M.F.B: Salubritate Deva ne-a anunțat că începând cu luna mai, nu va mai putea prelua deșeuri din județ. Una dintre soluții era înființarea unei societăți comerciale, care era de durată. Unul dintre dezavantaje este că trebuia să facem angajări de aproximativ 100 de persoane și îi dislocăm pe acești oameni pe o perioadă limitată de timp, pentru că această operare provizorie nu oprește acțiunea de licitație pentru ca un operator permanent să câștige licitația. S-a ajuns la concluzia că durata și efortul financiar nu ar fi meritat. Ministerul Dezvoltării ne-a oferit o soluție: să facem o selecție dintre operatorii care practică această activitate la acest moment și care ar fi dispuși, pentru o perioadă limitată, până la soluționarea licitației finale, să facă operarea deponeului. Luni s-a întrunit comitetul de urgență la CJ, iar primul pas a fost făcut. Urmează aprobarea de îndată și mandatarea președintelui CJ pentru a încheia documentele, iar la acest moment avem deja pornite vizitele pe deponeu a cinci – șase firme specializate din țară (București, Pitești, Cluj, Argeș și Bihor – n.red.). Până în 13 aprilie firmele trebuie să își depună documentele la CJ Hunedoara, în 18 aprilie vom face comunicare vis-a-vis de oferta comunicată, în 13-18 aprilie fiind evaluarea ofertelor depuse, iar în 24 aprilie ne propunem să semnăm contractul. Între 25 aprilie și 3 mai vom face operațiunea de training, asigurată de Strabag. Ordinul de începere de operare pe CMID să fie între 4 și 10 mai.
R: Cum va fi ales operatorul? Care vor fi criteriile care vor sta la bază?
M.F.B: În selecția ofertei celei mai bune vor fi câteva criterii, în care nu prețul va fi neapărat capital. Criteriile se vor focusa pe experiența, bonitatea, seriozitatea firmei, capacitatea de concentrare și pornire a activității în cel mai scurt timp și dotările tehnice pe care le au sunt importante, deși noi avem. Speranța mea este că vom soluționa și această problemă, care mă preocupă din luna iulie a anului trecut când am preluat activitatea de vicepreședinte. Consider că s-a reușit parțial soluționarea problemei deșeurilor, pentru că operațiunile care vor continua se vor cantona în zona de finalizare, licitație pentru operatorul permanent al CMID, startul, negocierile și finalizarea negocierilor pentru cele patru zone, colectare și transport.
R: Vă luați angajamentul ca până la finele anului 2018 va fi finalizat acest proiect?
M.F.B.: Toate aceste lucruri vor fi obligatoriu de finalizat până în decembie 2018. Nu, nu îmi iau acest angajament, pentru că este OBLIGATORIU să avem toate procedurile finalizate, altfel vom intra în procedura de infringement și va trebui, ceea ce va fi un dezastru pentru dezvoltarea județului, să returnăm zecile de milioane de euro obținute din fondurile europene. Ar fi un mare păcat. Sper ca începând cu luna mai lucrurile vor intra în normalitate, iar finaliatate acestor operațiuni vor fi în lunile următoare.
R: Ați fost și sunteți acuzat de lipsă de viziune. Cum răspundeți acestor acuzații?
M.F.B. Pentru cei care ne acuză de lipsă de viziune vreau să le spun două lucruri. Decizia de a deschide acel deponeu în Valea Jiului nu a fost una bună, ci înțeleaptă. Totodată, noi am scurtat termenul de punere în funcție a deponeului cu minim șase luni, pentru că la finele lunii august, începutul lunii septembrie 2016, pentru a concentra ca timp activitatea asta, am decis să ne asumăm responsabilitatea obținerii integrate de mediu. În caietul de sarcini, această autorizație face parte integrantă a obligațiilor celui care operează pe deponeu. Ce ar fi însemnat să nu avem această autorizație de mediu? Am vrut să subliniez acest lucru, pentru a vedea cei care ne critică cât de slabe sunt argumentele lor și cât de lipsite de cunoaștere a fenomenului.
Actualitate
Atenționare meteo: Cod roșu de precipitații abundente și ninsori viscolite în vestul Carpaților Meridionali

Autoritățile au emis o avertizare de vreme severă pentru următoarele zile, anunțând ploi abundente, ninsori viscolite la altitudini mari și intensificări susținute ale vântului.
Precipitații extreme și risc de inundații
În intervalul 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 06, vestul Carpaților Meridionali se află sub incidența unui cod roșu de precipitații. Zonele montane și submontane ale județelor Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin, inclusiv masivele Vâlcan, Retezat, Godeanu, Cernei și Mehedinți, vor înregistra acumulări de peste 90-110 l/mp, iar izolat, 120-130 l/mp. În aceste condiții, există risc ridicat de scurgeri importante de pe versanți, torenți și viituri rapide, cu posibilitatea producerii de inundații locale.
În plus, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, la altitudini de peste 1900 m, ploile vor fi înlocuite treptat de ninsori viscolite, determinând formarea unui strat de zăpadă de 30-40 cm, iar pe alocuri de 50-60 cm.
Un cod portocaliu de precipitații este valabil în nord-vestul Olteniei și jumătatea vestică a Carpaților Meridionali, între 28 martie, ora 06, și 29 martie, ora 10. În această zonă, cantitățile de apă vor ajunge la 50-60 l/mp, izolat 70-80 l/mp, iar în zonele montane înalte, la peste 1900 m, stratul de zăpadă va atinge 10-20 cm.
Pentru o arie mai extinsă, incluzând sud-vestul și estul țării, este valabil un cod galben de precipitații între 28 martie, ora 00, și 29 martie, ora 16. Se estimează acumulări de 25-30 l/mp, iar local 35-45 l/mp.
Vânt puternic și vizibilitate redusă
În paralel, între 27 martie, ora 23, și 28 martie, ora 20, este în vigoare un cod galben de vânt intens în sud-vestul, sudul și sud-estul țării, inclusiv în zonele montane. De asemenea, între 28 martie, ora 09, și 28 martie, ora 18, vântul se va intensifica și în centrul țării.
În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, rafalele vor atinge 55-70 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu 80-90 km/h, depășind 100-120 km/h pe creste.
Recomandări pentru populație
Având în vedere fenomenele meteorologice severe, autoritățile recomandă:
Evitarea deplasărilor în zonele montane afectate, în special la altitudini mari.
Atenție sporită în zonele predispuse la inundații și scurgeri de pe versanți.
Asigurarea locuințelor și evitarea parcării mașinilor sub copaci sau structuri instabile.
Situația meteorologică va fi monitorizată permanent, iar autoritățile sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
Foto: Sever Weather Alert
Actualitate
Primăria Hunedoara a obținut finanțarea europeană pentru modernizarea Parcului Central şi a zonelor adiacente

Primăria Municipiului Hunedoara a obținut finanțarea europeană pentru reabilitarea – modernizarea Parcului Central şi a zonelor adiacente. Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat astăzi, 27 martie. Proiectul are o valoare totală de 28.990.185,31 lei, aproximativ 5,8 milioane de euro, şi este finanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027, fiind implementat cu sprijinul acordat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest.
Potrivit reprezentanților municipalității hunedorene, cu ajutorul acestei finanţări, Parcul Central îşi va schimba cu mult în bine înfăţişarea. Alei noi, foişoare, pergole, locuri de joacă, toalete publice, fântâni arteziene, sisteme de irigat automate, reţele noi de iluminat public şi ambiental, camere video de supraveghere – sunt doar câteva dintre elementele prevăzute pentru varianta modernizată a parcului amintit.
“Proiectul vizează, de asemenea, zonele din vecinătatea parcului. Zona din imediata apropiere a blocurilor E3, E4 şi E5 va fi amenajată cu rigole, alei de acces şi spaţii verzi modernizate, iar ariile cuprinse între blocurile CM de pe strada 22 Decembrie (cu excepţia parcărilor relativ recent construite) vor fi, de asemenea, reconfigurate şi transformate, practic, într-o prelungire a Parcului Central. Acest lucru va fi posibil prin închiderea parţială a străzii 22 decembrie, de la intersecţia cu b-dul Corvin până la strada Traian Vuia (astfel încât accesul rutier să fie în continuare posibil, dar “prin spatele” CM-urilor, pe ruta b-dul Corvin – str. Traian Vuia). În imediata apropiere a blocurilor CM se vor amenaja alte locuri de joacă, spaţii verzi, zone de fitness, spaţii pentru relaxare şi o altă fântână arteziană încastrată în paviment”, a informat Primăria Hunedoara.
“De la bun început trebuie să precizez că nu se vor sacrifica decât copacii care nu mai prezintă siguranţă. În plus, atât în parc, cât şi în zonele adiacente, se vor planta peste 100 de arbori. Prin acest proiect, practic, extindem Parcul Central spre blocurile CM şi vom avea o nouă zonă extrem de atractivă în centrul oraşului. Randările grafice care au început să circule deja în mediul on-line nu reprezintă doar simple desene. Vom insista ca rezultatul final al lucrărilor să se apropie cât mai mult de cele prezentate în imaginile de concept ale proiectului. Pentru Parcul Central avem deja finalizat proiectul tehnic, aşa că mai avem de derulat doar licitaţia pentru desemnarea executantului. Eu sper ca în toamna acestui an să putem începe şi lucrările efective”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Imagini actuale ale Parcului Central, dar şi reprezentări grafice ale conceptului proiectului, atât pentru parcul în sine, cât şi pentru zonele adiacente. Sursa: Primăria Hunedoara
Actualitate
DAS Deva a modificat condiţiile de acordare a serviciilor de îngrijire la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice

Persoanele vârstnice, din municipiul Deva, ai căror susținători legali au domiciliul la mai puțin de 50 de kilometri de municipiul Deva nu mai pot beneficia de servicii sociale de îngrijire la domiciliu asigurate de Direcția de Asistență Socială Deva, cu excepția situațiilor în care susținătorii legali ai acestora dovedesc că nu-și pot îndeplini obligațiile.
Prevederea face parte din noul Regulament de organizare și funcționare al serviciului social „Servicii de îngrijire personale la domiciliu pentru persoane vârstnice”, aprobat de Consiliul Local Deva, în ședința ordinară de miercuri, 26 martie 2025.
Documentul aduce modificări și în privința duratei contractului de acordare a serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu, dar și a condițiilor în care acestea sunt suspendate sau încetează.
Astfel, contractul se încheie pe perioadă determinată, dar aceasta poate fi prelungită, cu acordul părților, după evaluarea serviciilor acordate și revizuirea planului individual de asistență și îngrijire.
Pe de altă parte, acordarea serviciilor sociale este suspendată dacă persoana beneficiară, care locuiește singură, găzduiește în locuința sa alte persoane – pe o perioadă mai mare de 5 zile, dar și în cazul în care aceasta este internată într-o unitate medicală, pe o perioadă mai mare de 7 zile, dar care să nu depășească 180 de zile.
De asemenea, asigurarea serviciilor încetează dacă persoana beneficiară care locuiește singură, în mod obișnuit, găzduiește în locuința sa alte persoane – pe o perioadă mai mare de 60 de zile.
Beneficiarii serviciilor de îngrijire la domiciliu acordate de DAS Deva pot fi persoanele vârstnice, din municipiul Deva, care se află în una dintre următoarele situații:
– nu au familie sau nu se află în întreținerea unei persoane obligate la aceasta, conform legii
– nu au venituri proprii sau veniturile realizate nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare
– nu se pot gospodări singure și nu pot îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene
– nu dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal sau însoțitor
Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu se acordă gratuit persoanelor vârstnice care se încadrează într-una din următoarele situații:
– nu au venituri sau susținători legali
– beneficiază de venit minim de incluziune sau veniturile realizate sunt mai mici decât nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (1.281 lei, în prezent)
INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la serviciile sociale de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice se pot obține la numărul de telefon 0755.878.371, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
În prezent, un număr de 17 persoane cu vârste cuprinse între 71 și 91 de ani, din municipiul Deva, beneficiază de serviciile de îngrijiri personale la domiciliu acordate de DAS Deva.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Schimbări majore în Programul „Rabla” 2025: Înscrierea se va face direct de către beneficiari
- Actualitatecu 3 zile in urma
Devenii au dansat cu atitudine la Cluj
- Actualitatecu 3 zile in urma
„Ziua Poliției Române”: Expoziție cu tehnica din dotare și ateliere de lucru, astăzi, la Palatul Copiilor din Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții, inclusiv în județul Hunedoara, într-un dosar de delapidare și spălare de bani. Prejudiciu de peste 66 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului de Arte din Deva, premiați la un prestigios festival dedicat marelui compozitor J.S. Bach
- Actualitatecu 2 zile in urma
PNL își întărește prezența în Valea Jiului: Senatorul Călin Petru Marian promite sprijin activ pentru regiune
- Actualitatecu 3 zile in urma
Modernizarea Pieței I.C. Brătianu din Deva: Investiție de peste 7,24 milioane euro