Connect with us
Data: 19/01/2025
.

Actualitate

Conducerea CJ susține că nu sunt probleme cu deponeul ecologic

Publicat

pe

Povestea deponeului ecologic de la Bârcea Mare este încă departe de a fi încheiată, dar conducerea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara este optimistă în acest sens.

În cursul unei conferințe de presă susținută ieri, la Deva, deputatul Laurențiu Nistor și președintele CJ, Mircea Bobora, au vorbit și despre situația deponeului ecologic de la Bârcea Mare.

Pomenire despre greaua moștenire

În accepțiunea acestora, deponeul putea fi finalizat, dar politicul nu a dorit acest lucru. “În urmă cu un an, când PSD a preluat conducerea CJ, principala problemă cu care ne-am confruntat a fost cea a deponeului ecologic de la Bârcea Mare. Această problemă putea fi rezolvată, dar politicul nu a vrut acest lucru,. Nu vreau să dau vina pe greaua moștenire, dar timp de 12 ani fosta conducere a CJ nu a făcut nimic în acest sens. Mai mult, acum ne reproșează nouă că nu am făcut nimic”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor.

Adrian David, arătat cu degetul

Advertisement

Despre deponeu a vorbit și președintele CJ, Mircea Bobora. „Am preluat deponeul cu caiete de sarcini semnate de fostul președinte al CJ, Adrian David, care au trebuit să fie refăcute. În plus, am anticipat că vor fi probleme birocratice, pentru că așa este în România, și ne-am mișcat în avans pentru obținerea avizului integrat de mediu și s-a încheiat și operațiunea de selecție a firmei care se ocupă de activitatea provizorie din deponeu. Activitatea merge normal, chiar dacă a fost contestată firma declarată câștigătoare, care a cerut un preț cu două milioane de lei mai mic, având înfățișare în instanță, la Curtea de Apel Alba, pe 12 iulie, dar acțiunea este caducă deoarece taxa de mediu, care este atacată, nu mai este de actualitate, fiind amânată introducerea ei”, a spus Mircea Bobora.

Și Valea Jiului poate să stea liniștită

Președintele CJ a mai abordat și alte teme conexe deponeului de la Bârcea Mare. „De luni, 3 iulie, se fac, în medie, zece curse pe zi pentru transportarea deșeurilor de la platforma provizorie de la Petroșani, care s-a dovedit a fi nu doar necesară, ci și utilă. În plus, îi asigur și pe cei de la Salubritate Deva că deponeul de la Bârcea Mare va prelua și cei 70.000 de metri cubi de deșeuri de la deponeul provizoriu din reședința de județ, dar după ce va fi stabilit, în urma unei licitații, un operator, și asta va fi cât de curând. Oricum, deponeele provizorii vor fi desființate începând cu 15 iulie, dar nu ne facem probleme. De mare ajutor ne-a fost și faptul că, pentru colectarea selectivă a deșeurilor în containere, am reușit să repartizăm 85 la sută dintre acestea în unitățile administrativ – teritoriale din județ”, a mai precizat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Beneficiarii Programului Tranziție Justă din Hunedoara, sprijiniți prin sesiuni de instruire pentru implementarea proiectelor europene

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul primelor sesiuni de instruire din acest an, beneficiarii Programului Tranziție Justă din județul Hunedoara au avut oportunitatea de a aprofunda aspectele esențiale ale implementării proiectelor europene.

Evenimentul a fost organizat în două sesiuni, desfășurate la Deva și Lupeni, și a avut ca scop clarificarea unor teme importante precum raportul de progres, planul de monitorizare, cererile de prefinanțare, plată și rambursare, dar și regulile de achiziții publice și informare.

Participanții au avut ocazia să discute în detaliu despre pașii necesari pentru o implementare eficientă a proiectelor, cu un accent deosebit pe transparența și corectitudinea procedurilor. Alexandru Kelemen, director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, a fost prezent la eveniment și a subliniat importanța colaborării între autorități și beneficiarii fondurilor europene pentru o tranziție justă reușită.

Sesiunile au oferit un cadru propice pentru un schimb deschis de idei, întrebări și soluții practice, iar ADR Vest a avut un rol central în susținerea acestora. Cu o implicare activă în transformarea regiunii, ADR Vest continuă să sprijine comunitățile locale în gestionarea cu succes a proiectelor finanțate din fonduri europene, contribuind la dezvoltarea durabilă a județului Hunedoara.

FOTO: ADRVEST

Citeste mai mult ...

Actualitate

Invitație la o întâlnire literară cu scriitorii din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pasionații de literatură sunt invitați la o întâlnire specială cu scriitorii hunedoreni.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Oamenilor de Cultură şi Artă din judeţul Hunedoara (ASOCA), împreună cu Biblioteca Municipală Hunedoara, va avea loc marți, 21 ianuarie, de la ora 17:00, la Galeria de Arte din Hunedoara, în cadrul întâlnirilor de lectură organizate de ASOCA.

“Literatura este o fereastră către lumi noi, o modalitate de a explora gândurile, emoțiile și experiențele umane. Întâlnirile literare nu doar că ne îmbogățesc cunoștințele, dar și ne oferă ocazia de a interacționa cu autorii, de a le înțelege viziunea și de a descoperi povestiri care ne pot inspira și motiva. Așa cum spunea Mihai Eminescu, „Cărțile sunt cei mai buni profesori, căci înțelepciunea lor nu se pierde niciodată”, iar prin participarea la acest eveniment, veți avea șansa de a vă lăsa inspirați de creativitatea și talentul scriitorilor locali. De asemenea, tot Mihai Eminescu a subliniat că „Literatura este cea mai înaltă formă de a exprima gândirea umană”, iar noi credem că prin aceste întâlniri putem contribui la dezvoltarea și aprecierea literaturii în comunitatea noastră. Vă așteptăm cu drag și entuziasm, pentru a împărtăși momente de neuitat alături de cei care dau viață cuvintelor! Vom fi nespus de bucuroși de prezența dumneavoastră!”, au transmis organizatorii evenimentului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Premieră medicală la Spitalul de Urgență din Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

O premieră medicală a fost efectuată, recent, la Spitalul de Urgență din Petroșani. Este vorba despre plasmafereza o metodă avansată de tratament care salvează vieți. 

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi. “Suntem mândri să anunțăm că la spitalul nostru se efectuează cu succes procedura de plasmafereză, o metodă avansată de tratament care salvează vieți. Această procedură inovatoare este realizată de către distinsa doamnă doctor Suditu Mara, un adevărat profesionist în domeniu. Plasmafereza este o tehnică medicală vitală, utilizată în tratarea diferitelor afecțiuni grave, inclusiv a bolilor autoimune și a tulburărilor hematologice. Aceasta constă în separarea și îndepărtarea plasmei din sângele pacientului, înlocuind-o cu plasmă proaspătă sau cu soluții substitutive, ajutând astfel la salvarea vieții unor pacienți sau la îmbunătățirea stării de sănătate a altora. Doresc să adresez cele mai sincere mulțumiri doamnei doctor Suditu Mara pentru dedicarea, profesionalismul și implicarea sa excepțională în aplicarea acestei proceduri salvatoare de vieți. Prin eforturile sale neobosite și devotamentul față de pacienți, doamna doctor Suditu Mara contribuie în mod semnificativ la creșterea calității vieții acestora și la speranța de viață și însănătoșire. Mulțumesc, de asemenea, întregii echipe medicale din Spitalul de Urgență Petroșani pentru profesionalism și modul în care aduce zilnic speranță și alinare pacienților noștri. Mulțumesc, totodată, managerului Alin Vasilescu și pentru implicarea în achiziționarea de aparatură medicală modernă din fonduri europene, cum este și aparatul prin care se efectuează la spitalul nostru această procedură salvatoare de vieți”, a transmis edilul – șef al municipiului Petroșani.

Acesta a precizat că, în calitate de primar al municipiului Petroșani, va continua să susțină toate proiectele și inițiativele Spitalului de Urgență, având încredere deplină în corpul medical.

Spitalul din Petroșani este singura unitate medicală din Valea Jiului care face, în acest moment, o astfel de procedură salvatoare de vieți.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate