Actualitate - Eveniment
Proiect de un milion de euro în comuna Densuș
Accesarea de fonduri europene, prin depunerea de proiecte, a fost, în ultimii ani, cea mai sigură sursă de finanţare pentru administraţiile din mediul rural.
Implementarea de proiecte pe fonduri europene a dat rezultate, iar cei care au reuşit acest lucru îşi doresc să continue pe aceeaşi linie.
Și mai vin și alți bani
Acest lucru este valabil şi în administraţiile rurale din judeţul nostru, mai toate comunele având depuse şi alte proiecte ce vizează accesarea de noi fonduri europene. La fel se întâmplă şi în comuna Densuş, unde primarul Adrian Vîrtopean, deşi aflat la primul mandat, are experienţă în domeniu, fiind, în legislatura trecută, „numărul 2” al comunei. „Pot să anunț faptul că, la începutul acestei săptămâni, a fost semnat contractul de finanțare, cu cei de la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) de la Timișoara pentru un contract, depus pe măsura 7.2, cea intitulată „Infrastructură rurală”, în valoare de un milion de euro. Este vorba despre modernizări de uliţe în Densuş, în special, şi în Poieni, şi drumuri comunale, în Criva, în totalitate şi, parţial, cel dintre Peşteniţa şi cătunul Giuloni, precum și de modernizarea de drumuri de exploataţie agricolă pe porţiunea dintre satele aparţinătoare Hăţăgel şi Peşteana. De asemenea, până pe 15 iulie, când este termenul limită, vom depune, pe măsura 7.6, cea intitulată „Protejare patrimoniu cultural”, proiectul tehnic privind reabilitarea căminelor culturale din satele aparținătoare Densuş, Peşteana, Peşteniţa, Ştei, Hăţăgel şi Poieni. Practic, vor fi reabilitate toate cele șase cămine culturale care funcționează pe raza comunei Densuș, valoarea acestui proiect fiind estimată la o jumătate de milion de euro. Totodată, din această lună am început o amplă campanie de curățenie stradală, care constă în toaletarea vegetației de pe marginea drumurilor și curățarea șanțurilor de scurgere. Acțiunea a debutat la Peșteana și va continua și în celelalte sate”, a declarat Adrian Vîrtopean, primarul comunei Densuș.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
Actualitate
FOTO – VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Petrila. Misiune dificilă a pompierilor
Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din orașul Petrila. Flăcările au cuprins un garaj construit din lemn și o parte a acoperișului unei case. Misiunea pompierilor a fost dificilă. Focul amenința să se extindă la alte trei locuințe din imediata apropiere.
“Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din orașul Petrila, strada Cimpa. La sosirea forțelor de intervenție ardeau generalizat garajul construit din lemn și o parte a acoperișului casei de locuit, construită din lemn și compusă din parter și mansardă. Intervenția s-a realizat cu două autospeciale de stingere, iar la lichidarea incendiului au participat și pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență-Petrila. La debutul intervenției au fost scoase din garajul cuprins de flăcări 2 butelii de aragaz. De asemenea, misiunea a fost dificilă din cauza amplasării la doar câțiva metri de casa unde se manifesta incendiul, de jur împrejur, a trei alte locuințe”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Intervenția promptă a pompierilor a eliminat riscul ca flăcările să se extindă și construcțiile din apropiere. „În urma degajărilor mari de căldură, la acestea s-au topit materialele folosite drept căptușeală la acoperișul din lemn”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pagubele sunt însemnate. Au ars garajul din lemn, în totalitate, dar și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze de la distrugere încăperile aflate la parter și la mansardă.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric la sistemul de încălzire folosit în partea de gospodărie de unde s-au manifestat flăcările.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
Un incendiu izbucnit, miercuri dimineață, la un autoturism parcat în municipiul Petroșani a fost stins de un pompier aflat în apropiere, în timpul liber.
„Până la sosirea echipajului de intervenție, colegul nostru, soldatul Matei Alexandru Răzvan, de la Detașamentul de pompieri Petroșani, a acționat cu stingătorul din dotarea autoturismului personal, dar și cu un altul, de la un autoturism aflat în apropiere, reușind lichidarea incendiului care cuprinsese partea din față a autoturismului parcat și se putea extinde la întregul autovehicul. Nicio persoană nu a fost rănită”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit ISU Hunedoara, cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.
Sursa foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Avertisment RAR pentru posesorii de autovehicule cu instalații GPL: Ce trebuie să știi despre înlocuirea rezervorului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hotărârea privind data noilor alegeri prezidențiale, publicată în Monitorul Oficial
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Administrația din Pui pregătește cel mai mare proiect din istoria comunei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Handbalistele de la Vulcan, la un turneu internațional
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria