Actualitate
3 martie – „Ziua rutenilor din România 2022”. Prima reuniune, din acest an, a Consiliului Mondial al Rutenilor, la Peregu Mare
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2022/03/WhatsApp-Image-2022-03-02-at-12.38.52.jpeg)
Zi cu încărcătură istorică deosebită pentru rutenii din România, care își serbează astăzi, 3 martie, alături de celelalte minorități și de majoritate, portul, tradițiile, limba și folclorul. Acest eveniment important al comunității rutene a fost marcat la Peregu Mare, în județul Arad, unde a avut loc prima reuniune trimestrială din acest an a Consiliului Mondial al Rutenilor, organism executiv al Congresului Mondial al Rutenilor.
La Peregu Mare, în județul Arad, s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, ședința Consiliului Mondial al Rutenilor, cu acest prilej, fiind sărbătorită, într-un cadru restrâns din cauza pandemiei și a evenimentelor dramatice din Ucraina, „Ziua rutenilor din România”.
La această reuniune au participat conducerile filialelor Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R) din Hunedoara, Maramureș, Suceava, Alba, precum și conducerea centrală a U.C.R.R.. Activitatea, ce s-a desfășurat în format relativ restrâns, din cauza normelor încă în vigoare, cu privire la răspândirea noului coronavirus, a început în curtea Centrului Cultural Rutean “Aleksander Dukhnovici”.
În deschiderea manifestării, părintele Vasile Bojcsuk a rostit o rugăciune pentru toți cei care suferă din cauza războiului din Ucraina. Mediatorul și gazda activității a fost președintele și fondatorul U.C.R.R., dr. Gheorghe Firczak, care a prezentat, în câteva cuvinte, însemnătatea colaborării rutenilor din România cu Consiliul Mondial al Rutenilor și a mulțumit invitaților pentru participare la acest eveniment important pentru rutenii din România. Au rostit, apoi, alocuțiuni: dr. Stephan Ljavinec – Președintele Congresului Mondial al Rutenilor, Iulius Firczak – deputat UCRR, Dincer Geafer – Subsecretar de Stat Departamentul pentru Relații Interetnice, Kovacs Emeric – primar Peregu Mare, Francisc Gall – Vicepreședinte U.C.R.R..
Primarul comunei Peregu Mare, Kovacs Emeric, a rostit câteva cuvinte de salut invitaților și participanților și a adresat felicitări organizatorilor acestei manifestări. “Suntem onorați că ați ales comuna noastră pentru reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor. Vă mulțumesc pentru invitație și doresc să vă asigur că vom continua colaborarea între Consiliul Local și minoritatea ruteană din Peregu Mare”, a declarat edilul local.
Ședință a Consiliului Mondial al Rutenilor, cu participanți din șapte țări
În sala de ședințe a Centrului Cultural Rutean, s-a organizat prima ședință trimestrială a Consiliului Mondial al Rutenilor cu participarea membrilor acestora din Ungaria, Croația, Serbia, Cehia, Slovacia și România, iar reprezentantul Ucrainei a participat on-line.
A fost prezentat un mic moment artistic, în interpretarea unor membri ai grupului folcloric „Holubok” al filialei Arad a U.C.R.R., grup condus de Viorica Bojcsuk. După acest moment festiv, preotul Vasile Bojcsuk, secretar general al U.C.R.R., a invitat oaspeții să viziteze biserica Greco-Catolică, prezentând, totodată, și istoria comunității rutene din localitate. A doua zi, duminică, preotul Vasile Bojcsuk a condus slujba religioasă din biserica Greco-Catolică Ruteană din Peregu Mare, ca o rugăciune pentru toți rutenii care suferă din cauza războiului din Ucraina.
Ziua de 3 martie a fost adoptată drept „Ziua rutenilor din România” de U.C.R.R., după cel de-al IX-lea Congres Mondial al Rutenilor, desfășurat la Sighet, județul Maramureș, în anul 2007. Pentru a marca acest moment important al istoriei, rutenii din România organizează, în fiecare an, diferite manifestări.
Gheorghe Firczak, președintele și fondatorul U.C.R.R.
„Suntem deosebit de fericiți că în România, datorită generozității poporului român, datorită atitudinii instituțiilor fundamentale ale statului român, Parlament, Președinție, Guvern și, nu în ultimul rând, autoritățile locale, ne putem manifesta identitatea de ruteni. Totodată, aici am subliniat și tragismul situației din Ucraina, că este nevoie de dialog, înțelegere, nu de confruntare, nu de război, pentru că, din această situație, practic, nu câștigă nimeni nimic, ci toată lumea pierde. Dar, în același timp, considerăm că, oriunde ar fi în lume, rutenii trebuie să fie respectați, identitatea să le fie recunoscută și noi dorim să trăim în colaborare și înțelegere cu toată lumea.”
Francisc Gall – Vicepreședinte U.C.R.R.
„Mă bucur că sunt, astăzi, prezent aici, la Peregu Mare. Pentru noi, Peregu Mare este un punct important al rutenismului din România. Aici am reușit să facem cele mai frumoase investiții ale Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Această frumoasă clădire care găzduiește această reuniune. (…) Avem onoarea și bucuria ca, de câțiva ani, prima ședință a Consiliului Mondial al Rutenilor să o organizăm în România. Pentru că este și „Ziua rutenilor din România”, manifestarea cuprinde și un spectacol folcloric, cu grupul folcloric din Peregu Mare, condus de doamna Viorica Bojcsuk, și ne bucurăm să prezentăm tuturor tradițiile rutenilor din Romnia, din Peregu Mare. Punctul forte al activității noastre este întotdeauna acesta, de promovare a culturii, tradițiilor, limbii și spiritualității rutene (…) 3 martie a fost aleasă „Ziua rutenilor din România” în 2007, la Congresul Mondial al Rutenilor care s-a desfășurat la Sighetu Marmației. Nu pot să spun decât că le urez, din tot sufletul, tuturor rutenilor din România cele mai bune gânduri, sănătate, în primul rând, în vremurile acestea de pandemie, bucurie, spor în activitate. Rutenilor din toată lumea – un sincer „La mulți ani!”, oriunde s-ar afla.”
„Diplomă de Excelență”, acordată președintelui U.C.R.R., Gheorghe Firczak, pentru susținerea și promovarea rutenilor din România
În cadrul manifestării desfășurată la Peregu Mare, dr. Gheorghe Firczak, președintele și fondatorul U.C.R.R., a fost răsplătit simbolic cu o „Diplomă de Excelență”, acordată de Patronatul Presei din România – ROMEDIA, în semn de prețuire și recunoștință pentru susținerea și promovarea rutenilor din România la nivel local și național. Aceasta a fost înmânată de către colega nostră, Ioana Popescu.
„Vă cunosc de aproape 20 de ani. Am observat, în această perioadă, munca susținută pe care ați depus-o în promovarea și susținerea rutenilor din România. Ați emanat continuu o energie în toate acțiunile întreprinse în toți acești ani. Ați fost deputat în Parlamentul României timp de patru mandate, în perioada 2000 -2016, poziție din care v-ați bătut pentru binele rutenilor și al românilor. Astăzi, sunt onorat să vă înmânez, din tot sufletul, o „Diplomă de Excelență” pentru activitatea dumneavoastră. Vă doresc multă sănătate și putere de muncă în continuare!”, i-a transmis Valentin Vasile Popescu – președintele Patronului Presei din România – ROMEDIA.
Dincer Geafer – Subsecretar de Stat Departamentul pentru Relatii Interetnice
„Mă bucur să fiu astăzi alături de comunitatea ruteană, de frații noștri, pentru că și noi, tătarii și rutenii, din păcate, nu avem un stat care să fie în spatele nostru, însă, din fericire, avem România pe care noi o considerăm țara mamă. Mă bucur să fiu alături de comunitate. Mă bucur foarte mult că se desfășoară astfel de activități și reușesc să fie vizibile la nivel național și internațional. Acest lucru este foarte important pentru noi, pentru minorități, să fim auziți de către celelalte minorități și de către majoritari și de către populația din afara țării. Trebuie să înțelegem că România a fost întotdeauna un exemplu de conviețuire și de armonie între minorități, între minoritari și majoritari, o țară care a creat premisele dezvoltării, tradițiilor, obiceiurilor, culturii și, în primul rând, al limbii materne. Cu prilejul „Zilei rutenilor din România” aș vrea să le urez „La mulți ani!”, multă putere de muncă și să ne revedem cu bine și la alte activități de genul acesta și, bineînțeles, la Congresul Mondial al Rutenilor”.
Iulius Firczak – deputat U.C.R.R.
„Unul dintre motivele pentru care ne-am întâlnit la Peregu Mare este „Ziua rutenilor din România” și, cel de-al doilea motiv, la fel de important, este ședința Consiliului Mondial al Rutenilor. Este deja o tradiție ca prima ședință din fiecare an să o desfășurăm în România și, de trei ani, organizăm această ședință a Consiliului Mondial al Rutenilor, aici, la Peregu Mare, din dorința de a le arăta partenerilor noștri din Consiliul Mondial cum încercăm să construim în fiecare filială pe care o avem un Centru Cultural care să dăinuie peste ani și să arate generațiilor viitoare ce înseamnă etnia ruteană, tradiții, obiceiuri și, bineînțeles, să dăinuiască peste timp activitatea uniunii noastre. Sunt multe gânduri legate de ce vrem să transmitem rutenilor din România. Este adevărat că venim după o perioadă grea și primul gând este acesta că vom reveni la normal cu activitățile pe care le-am avut până la începutul pandemiei, dar, vedeți, când la începutul anului eram bucuroși că se apropie sfârșitul pandemiei și putem să ne intrăm în normal, din păcate, a izbucnit acest conflict impardonabil, de nejustificat, și cetățenii din Ucraina ruteni, români, ucraineni, au de suferit din această cauza. Congresul Consiliului Mondial al Rutenilor nu se desfășoară în condiții optime. Reprezentanții din Ucraina nu au putut să participe la acest eveniment și – tot în suita de mesaje pentru rutenii din România – îi rog ca, din tot ceea ce pot ei să facă, din Suceava, din Maramureș și din toată țara, pentru cetățenii care suferă din Ucraina -toți cei de la acolo, să-i ajute pe cât pot ei și noi, bineînțeles, vom încerca să-i sprijinim și să sperăm că se va termina acest coșmar cât mai repede.”
Ivan Petrețchi, președintele filialei Maramureș a U.C.R.R.
„Mesajul de 3 Martie pentru Ziua Rutenilor este să fim uniți și să păstrăm tradițiile, cântecele și dansurile de acum… și ca să putem să fim uniți și să putem să ne respectăm unii pe alții, trebuie să ne adunăm, să ascultăm cântece, să purtăm discuții între noi și să vedem ce să facem ca să fie pe mai departe, mai bine și mai frumos.”
Cristina Botnariuc, președinte filiala U.C.R.R. Dărmănești- Suceava
„Ne-am bucurat mult când domnul președinte al U.C.R.R., dr. Gheorghe Firczak, ne-a invitat să ne întâlnim într-o adunare generală la Consiliul Mondial. Am răspuns cu multă bucurie invitației, găsind aici, la Peregu Mare, un sediu nou, dotat cu de toate și realizat cu inimă de oameni frumoși și îi felicităm pentru acest lucru. (…) Despre activitatea rutenilor din Dărmănești, dacă, în trecut, poate mă lăudam cu grupul vocal „Lastivocica”, pe care îl coordonam și cu puținele activități pe care le-am desfășurat, având în vedere faptul că, în Dărmănești, suntem o comunitate mai mică, în acești doi ani de pandemie, activitățile au încetinit sau chiar s-au oprit. Am desfășurat câteva activități în online cu copiii. Astfel, i-am rugat să vorbească mai mult cu bunicii, în familiile lor, să descoperim rețete, obiceiuri noi, și am grupat toate aceste informații în câteva materiale pe care le am trimis domnului vicepreședinte Francisc Gal pentru a apărea în revista lunară a UCRR. Fetele din grupul „Lastivocica” au crescut, au plecat la studii, acum sunt în căutarea unor fete mici, pe care să le inițiez, să le atrag spre a cunoaște din tradițiile strămoșilor noștri care, din păcate, în zona noastră, se pierd. Și nu ne dorim deloc acest lucru.”
Svetlana Mureșan, reprezentantul tineretului rutean
„Mesajul meu, ținând cont de situația actuală, este să fim liniștiți, pozitivi. Astăzi, ne-am întâlnit aici să sărbătorim „Ziua rutenilor din România”. Ne dorim să petrecem timp frumos împreună. După cum am văzut, tinerii noștri au pregătit și un moment artistic. M-am bucurat să aud, din nou, cântecele noastre frumoase rutene și îmi doresc să continuăm aceste întâlniri cât mai mult timp.”
Preotul Vasile Bojcsuk
„Vreau să felicit, pe această cale, astăzi când prăznuim aici, în comunitatea noastră, la Peregu Mare, ca și în toată România, „Ziua rutenilor din România”. Având în vedere că, au fost doi ani de pandemie, nu s-au putut desfășura activitățile noastre așa cum trebuia, iar acum ne bucurăm foarte mult că au venit ruteni de peste hotare, din aproape toate cele 12 țări. Ne-am unit aici, la Peregu Mare, iar tuturor celor care au venit și care sărbătoresc astăzi „Ziua rutenilor din România” le doresc, pe această cale, un călduros „La mulți ani!”, multă sănătate și să ne revedem cu bine. Lăudat să fie Isus Hristos!”.
Andreea Podavka, coordonator grupul „Holubok” din Peregu Mare
„Astăzi, ne-am adunat aici pentru a sărbători „Ziua rutenilor din România”. Au venit mai multe personalități pe care le-am primit cu mare drag și ne bucurăm că au putut fi alături de noi pentru a asculta frumoasele cântece rutene, pe care le-am pregătit (…) cu scopul de a duce tradiția mai departe. Le urăm să fie tot la fel de bucuroși, veseli și dornici de a învăța cântecele noastre rutene.”
Actualitate
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/11/sarmi-primarie.jpg)
Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucinești şi Zeicani.
O surpriză pentru doamne și domnișoare
Și chiar dacă suntem în plină iarnă, administrația publică din Sarmizegetusa se gândește, deja, la primăvară. Iar începutul primăverii este unul cu surprize plăcute, mai ales pentru doamne și domnișoare. „Sărbătorim împreună femeia, frumusețea și eleganța! Vă invităm să petreceți o seară magică, dedicată tuturor doamnelor și domnișoarelor din comuna noastră, alături de Amalia Otea și Simi Belea cu formația, dar și de invitatul special DJ Robert, putând face rezervări la numărul de telefon 0761.031.602.
Evenimentul va avea loc în data de 1 martie la Căminul Cultural din Sarmizegetusa, începând cu ora 18:00. Va fi primul eveniment ce se va desfășura în recent renovatul cămin cultural din Sarmizegetusa. Acesta, alături de lăcașele similare din Breazova, Păucinești și Zeicani au trecut printr-un amplu proces de modernizare și dotare cu cele trebuincioase pentru desfășurarea activității în căminele culturale, derulat printr-un proiect cu finanțare de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai sunt ultime retușuri de făcut, dar, cu siguranță, se va respecta termenul contractual de finalizare, acesta fiind sfârșitul primului semestru al anului în curs. Deci de Mărțișor vă așteptăm, cu mare drag, să fiți alături de noi”, a lansat o invitație de nerefuzat Gina Aurora Socaciu, primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa.
Proiecte realiste
Primăvara pare a veni la Sarmizegetusa și cu alte vești bune, de această dată din domeniul investițiilor. „Pe AFIR ne propunem să depunem cât mai multe proiecte, în funcție de ce axe de finanțare vor fi deschise. Este cert, însă, că vom depune proiecte pentru amenajare de locuri de joacă, precum și pentru un teren de sport. Apoi pentru acest an ne propunem depunerea de proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din toate satele comunei. Totodată, există depus un proiect, pe Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru stații de încărcare a vehiculelor electrice. De asemenea, avem depus încă un proiect, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru digitalizarea Primăriei. Prin acest proiect se urmărește, în primul rând, reducerea birocrației precum și a timpilor de așteptare pentru efectuarea de diverse plăți, acestea urmând a se putea face online. Și, nu în ultimul rând, reamintesc că mai avem un proiect, depus pe Planul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny» pentru extinderea rețelei de canalizare, astfel încât această utilitate să fie prezentă și pe străzile care nu au fost cuprinse în lucrările efectuate anterior”, a declarat primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa, Gina Aurora Socaciu.
Locuri ce merită a fi văzute
Comuna Sarmizegetusa este una plină de vestigii istorice. Fără îndoială cel mai cunoscut edificiu din comună este acela al ruinelor capitalei Daciei Romane, din satul de reşedinţă, iar această bogăţie istorică nu a fost ignorată, de-a lungul timpului, de autorităţile publice locale de aici, fiind intens promovată. De asemenea, pe raza comunei, de unde se poate pleca spre valea Râului Mare și înspre Munții Retezat, mai pot fi văzute urmele cetății dacice de la Zeicani sau situl arheologic de la Breazova, iar în Sarmizegetusa este deschisă o secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane de la Deva.
Actualitate
Noi meciuri amicale pentru hunedorenele din Liga 3
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/04/jiul-liga-3-1.jpg)
Liga 3 de fotbal se va relua la sfârșitul săptămânii viitoare cu meciurile etapei a XVI-a, antepenultima a sezonului regular. Până atunci, însă, cele două divizionare terțe din județul Hunedoara, Minerul Lupeni și Jiul Petroșani, își continuă pregătirile.
Două victorii pentru Minerul
În programul de pregătire al acestora figurează, în mod firesc, și meciuri amicale. Astfel, în ultimele zile, cei de la Minerul Lupeni, au susținut două meciuri amicale, ambele în deplasare. În primul dintre acestea cei de la Lupeni, locul 5 în seria 9, cu șanse mari de a juca în play-ff au jucat la Hațeg cu liderul din Liga 4 Hunedoara, Unirea DMO. Cei de la Lupeni, în rândul cărora au revenit Androne și Prem, au început bine jocul și, după nicio jumătate de oră, conduceau prin golurile înscrise de Creciunesc (14) și Eshun (28). La pauză s-a intrat, însă, cu 2-1 în favoarea echipei din Valea Jiului, gazdele reușind să reducă din handicap în minutul 35 prin Pușcă, din penalty. Scorul final, de 3-1 pentru echipa din Lupeni, a fost stabilit de către Popescu, care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 58. În acest meci antrenorul celor de la Minerul Lupeni, Dan Voicu, s-a bazat pe Boison (Drîngă 30, Raț 60) – Androne (46 Toma), Vlad (60 Hârsan), Creciunesc, Doboș – Prem (46 June), Marinca, Ciucurescu (46 Trancă), Mândreci (46 Petea) – Eshun (46 Popescu), Baidoo (71 Tanți). Apoi cei de la Minerul aveau programată participarea la un triunghiular la Târgu Jiu, cu gazdele de la CSM, lideri în Liga 4 Gorj, și cu colega de eșalon Dinamo București, locul 4 în seria 4, cu șanse de play-off, dar echipa bucureșteană a renunțat la acest eveniment. În atare condiții, cei de la Lupeni, la care a evoluat și Dulap, după o accidentare, au jucat un amical cu CSM Târgu Jiu, în care s-au impus cu 3-0 (2-0), prin reușitele lui Popescu (36), Baidoo (44) și Petea (48). În acest meci pentru lupeneni au evoluat Raț (30 Boison, 60 Drîngă) – Toma (70 Hârsan). Vlad (39 Dulap), Creciunesc, Doboș (53 Ciucurescu) – June (70 Prem), Marinca, Petea (60 Eshun), Trancă – Baidoo, Popescu, iar pe bancă au mai fost Bedea, revenit, și el, după o indisponibilitate, Tanți și Androne. Până în prezent cei de la Minerul Lupeni au jucat șase meciuri amicale, toate în deplasare, reușind patru victorii, respectiv 4-0 cu Minerul Motru (locul 9 în Liga 4 Gorj), 1-0 cu colega de eșalon și eterna rivală Jiul Petroșani, 3-1 cu Unirea DMO și 3-0 cu CSM Târgu Jiu, și au pierdut cu 0-3 la FCU Craiova (locul 9 în Liga 2) și 2-4 la Vulturii Fărcășești (locul 4 în seria 8, cu șanse de play-off). Dacă nu apar modificări de ultim moment. Cei de la Lupeni vor mai juca miercuri, 19 februarie, încă un amical pe terenul celor de la CSM Târgu Jiu și mai caută un adversar pentru acest sfârșit de săptămână pentru un ultim meci de pregătire înainte de începerea campionatului.
Ce îi așteaptă pe cei de la Lupeni
Campionatul se va relua în perioada 28 februarie – 1 martie, iar cele două echipe hunedorene sunt pe poziția a cincea, prima din afara play-off-ului, în seriile în care evoluează, dar la distanțe surmontabile. Astfel, cei de la Lupeni au același număr de puncte cu a patra clasată din seria 9, Poli Timișoara, dar un golaveraj mai slab, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, ocupate de CSC Ghiroda și Progresul Pecica, departajate de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci al anului Lupeniul joacă acasă cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off, și cu șanse infime la primele patru poziții, același lucru fiind valabil și pentru a șasea clasată, Viitorul Arad, care stă mai bine la golaveraj decât echipa din Bihor. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri. Ce este cert în acest moment în seria 9 este că ultimele două clasate, Timișul Șag și Avântul Periam, nu mai au șanse de calificare în play-off.
Înfrângere pentru Jiul
Cealaltă echipă hunedoreană din Liga 3, Jiul Petroșani, locul 5 în seria 8, a jucat, și ea, un nou meci amical, pe teen propriu, cu Unirea DMO. Spre nemulțumirea antrenorului Gabriel Radu, Jiul a pierdut, în mod oarecum surprinzător, de la Unirea DMO, cu scorul de 1-3, golul petroșănenilor fiind înscris de Fulga, în vreme ce pentru liderul din Liga 4 Hunedoara au marcat Pușcă, Păștilă și Vulc. Echipa din Petroșani a început jocul în formula Turiță – Geană, Petruț, Dobre, Hondorocu – Sandu, Pruteanu, Jinga, Buțurcă – Velici, Gogescu, pe parcurs mai intrând portarul Mureșan și jucătorii de câmp Vreja, Dunca, Giurică, Petre și Fulga. Și Jiul a jucat tot șase meciuri amicale până acum, câștigând unul, 3-1, acasă, cu CSM Târgu Jiu, remizând, 2-2, pe terenul celor de la CSC Ghiroda (locul 2 în seria 9, cu șanse mari de play-off), și pierzând 0-1 cu Minerul Lupeni și cu același scor afară la CSU Alba Iulia (locul 3 în seria 7 și calificată în play-off), cu 2-4 la Petroșani cu Vulturii Fărcășești și 1-3 cu Unirea DMO. În progranmul inițial de pregătire al petroșănenilor pentru miercuri, 19 februarie, era programat un meci la Unirea Alba Iulia (locul 2 în seria 7 și calificată în play-off), dar, după toate probabilitățile, jocul nu va avea loc, echipa din județul vecin pregătind întâlnirea de baraj din Cupa României cu divizionara secundă CSM Reșița. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, un ultim meci de pregătire al Jiului din presezon va fi la Petroșani, în acest weekend, tot în compania celor de la Unirea DMO.
Ambele echipe cu șanse la play-off
Astfel, Jiul este la două puncte de poziția a patra, ocupată de Vulturii Fărcășești. În prima etapă din acest an, programată la finele lunii în curs și începutul lui martie, Jiul va primi vizita celor de la Unirea Bascov, poziția a treia și cu șapte puncte mai mult decât petroșănenii. Apoi va urma alt meci acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, Jiul urmând a termina sezonul regular în deplasare la Gilortul Târgu Cărbunești, echipă cu șanse doar pur teoretice la play-off, acum fiind pe șapte și la șase puncte în spatele petroșănenilor. În aceeași situație cu cei de la Cărbunești este și a opta clasată, Unirea Bascov. Pe de altă parte, la doar un punct în spatele trupei din Petroșani se află Speed Bradu, care își face aceleași calcule ca și Jiul, având și avantajul a trei puncte asigurate în ultima etapă, datorită retragerii din competiție a ultimei clasate, Sparta Horezu. În conluzie, cu trei victorii Jiul poate spera la play-off, dar va depinde și de jocul altor rezultate. Mai este de menționat faptul că primele două clasate din serie, SCM Râmnicu Vâlcea și ACSO Filiași au asigurată, deja, prezența în play-off.
Actualitate
Atenționare de avalanșă în masivele montane din județul Hunedoara: Salvamont recomandă prudență
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/480436591_946022364378348_3360254171441258097_n.jpg)
Salvamont Hunedoara avertizează asupra riscului de avalanșă în zona montană înaltă a județului Hunedoara, în special la altitudini de peste 1.800 de metri, unde stratul de zăpadă nou depus este instabil.
În Carpații Meridionali, zăpada recent căzută măsoară între 15 și 20 cm, având o structură pulverulentă, fără consistență și cu o aderență redusă la stratul deja existent. În zonele adăpostite și pe văi, depozitele de zăpadă ajung la 50-60 cm, iar în apropierea crestelor s-au format plăci de vânt fragile, care pot ceda ușor.
„Stratul de zăpadă va continua să crească, iar chiar și o supraîncărcare slabă poate duce la fisurarea și dislocarea acestuia, generând avalanșe de dimensiuni medii, izolat mari”, au precizat salvamontiștii.
În prezent, riscul de avalanșă este de nivel 2 pe o scară de la 1 la 5, însă, având în vedere prognoza care indică continuarea ninsorilor, acesta ar putea crește.
Salvamont Hunedoara recomandă turiștilor să evite traseele montane de altitudine până când stratul de zăpadă se stabilizează, pentru a preveni incidentele și situațiile periculoase.
FOTO: FACEBOOK SALVAMONT HUNEDOARA
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 2 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Doar un viceprimar la Deva, momentan. Cel de-al doilea nu a putut fi ales
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de copii, din Deva, cu părinți plecați la muncă în străinătate, monitorizați de asistenții sociali