Actualitate
Numărul bolnavilor de Parkinson din județ, tot mai mare, de la un an la altul
Sute de locuitori ai județului Hunedoara suferă de Parkinson, iar numărul acestora tot crește, de la un an la altul. Cel puțin acest lucru reiese din statisticile făcute publice de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, instituție care organizează, în această perioadă, o campanie de informare și conștientizare a societății cu privire la această maladie.
Campania, derulată sub sloganul „Uniți pentru maladia Parkinson”, are drept scop creșterea gradului de conștientizare asupra acestei boli. „Obiectivul nostru este să sprijinim persoanele cu boala Parkinson și familiile acestora în vederea integrării armonioase în societate și a creșterii gradului de independență a acestora, să le oferim posibilitatea de a -și demonstra aptitudinile proprii prin participarea la un sistem constant de activități sociale, precum și conștientizarea opiniei publice cu privire la aptitudinile și nevoile acestora. O mai mare informare va reduce stigma asociată cu această boală, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va conduce la creşterea calităţii vieţii pentru cei afectaţi de această maladie”, a declarat medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.
Aproape 500 de cazuri noi, anul trecut
La nivelul județului, an de an, în cabinetele medicilor de familie, sunt înregistrate cazuri noi de Parkinson. Astfel, în 2014 au fost înregistrate 211 de cazuri noi, dintre care 87 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani și 124 de hunedoreni cu vârsta mai mare de 64 de ani. Un an mai târziu, în 2015, numărul a crescut considerabil, fiind înregistrate 307 persoane cu această maladie. Dintre acestea 93 aveau între 15 și 64 de ani și 214 peste 64 de ani. Anul trecut, au fost înregistrate 487 de cazuri noi, dintre care 108 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, iar 379, persoane cu vârsta peste 64 de ani.
Ce este boala Parkinson?
Boala Parkinson este o boală degenerativă, ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor simptome, se crede că, între 60 la sută şi 80 la sută din celulele din zona de control a activităţilor motorii sunt deja distruse. Boala Parkinson este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Medicul greco-roman, Galen a descris două tipuri de tremor: al mâinilor şi al corpului.
În fiecare an, la 11 aprilie, ziua de naștere a medicului James Parkinson, primul doctor care a descris simptomele bolii, se marchează „Ziua Mondială a Bolii Parkinson”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea în 1992. DSP Hunedoara, prin Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, va celebra această zi, alături de Asociaţia Antiparkinson România, joi, de la ora 11:00, la CAR Pensionari, de pe strada Împăratul Traian, din Deva.
Actualitate
Aproape 400 de infracțiuni informatice, instrumentate anul trecut, în creștere cu 12 la sută față de 2023
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/646x404.jpg)
Aproape 400 de infracțiuni informatice au fost instrumentate de polițiști, pe parcursul anului trecut, în creștere cu 12 procente față de 2023.
“Domeniul criminalității informatice a cunoscut, în ultimii ani, un trend ascendent. Faptele incriminate de Codul Penal pe acest segment au crescut cu circa 12%”, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii din structurile de investigații criminale, cei care au competența să cerceteze astfel de fapte, atrag atenția și asupra infracțiunilor de înșelăciune, comise în mediul on-line. Fiecare utilizator al internetului, în special tinerii și persoanele în vârstă, ar trebui să acționeze cu mare atenție și responsabilitate atunci când vine vorba despre datele personale.
Activități dedicate promovării siguranței în mediul on-line
Anual, la data de 11 februarie, este marcată „Ziua Siguranței pe Internet”. În acest sens, polițiștii hunedoreni au desfășurat, în cursul zilei de marți, mai multe activități dedicate promovării siguranței și responsabilității în mediul on-line.
Două dintre activitățile educative s-au desfășurat la școlile gimnaziale din localitățile Brănișca și Vețel. Scopul a fost ca minorii să conștientizeze pericolele online, precum cyberbulliyng, furtul de date personale și expunerea la materiale ilegale sau cu conținut dăunător.
Pentru a nu ajunge victime în mediul online, polițiștii vă recomandă următoarele măsuri: utilizarea unor parole puternice, cu un nivel ridicat de complexitate; evitați folosirea termenilor uzuali și schimbați periodic parolele; asigurați-vă că aplicațiile și programele antivirus sunt actualizate, pentru a preveni vulnerabilitățile; atenție la e-mailurile și mesajele suspecte; nu deschideți link-uri din surse necunoscute, primite pe e-mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media ori prin platformele de tip chat (WhatsApp, Telegram etc.); evitați partajarea informațiilor personale pe rețelele de socializare și setați nivelurile de confidențialitate corespunzătoare; verificați sursele de informare, pentru a combate dezinformarea; fiți atenți la mesajele care par să vină din partea băncilor; unitățile bancare nu solicită prin SMS date confidențiale, cum ar fi datele cardurilor, parolele de access sau coduri PIN. “În situația în care ați fost înșelați sau ați furnizat datele bancare altor persoane, vă sfătuim să anunțați imediat banca la care aveti conturile, precum și cea mai apropiată unitate de poliție. Prin educație și măsuri de precauție, internetul poate deveni mai sigur!”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. Administratorii ale căror atestate expiră, notificați de DAS Deva
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/Foto-Deva-1.jpg)
Administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva ale căror atestate au expirat sau urmează să expire în cursul anului 2025 au fost notificați de către Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la reînnoirea documentelor, în cel mai scurt timp.
Conform legislației care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de imobile (condominii).
Documentul este valabil timp de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.
Expirarea atestatului determină imposibilitatea exercitării activității de administrare a imobilelor, iar legea prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru administratorii care își desfășoară activitatea fără să dețină un atestat valabil.
Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1 – Registratură), însoțită de următoarele documente:
– act de identitate
– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – unde este cazul)
– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, cu modificările și completările ulterioare
– cazier judiciar
– cazier fiscal
– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii
– declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni
Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită emiterea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 110 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 379/2024 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2025.
Mai multe detalii cu privire la emiterea atestatului pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartimentul Asociații de Proprietari), după următorul program: luni – joi, între orele 8.00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În municipiul Deva, funcționează 456 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea un număr de 79 de administratori, conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari.
Aproape o treime dintre administratori au obligația să-și reînnoiască atestatele în anul 2025. De la începutul anului, doar 9 dintre aceștia au solicitat eliberarea unui nou document.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Ilie Bolojan – președintele interimar al țării. „Să aveți grijă de România!”
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/original_ceremonie_de_incheiere_mandatului_de_presedinte_al_romaniei-3.jpg)
Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte al României, după un deceniu în fruntea țării. Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar al statului. Ceremonia de încheiere a mandatului s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis l-a întâmpinat pe Ilie Bolojan, care a preluat interimatul, la Palatul Cotroceni, cei doi având o scurtă întrevedere.
„Domnule președinte interimar, vă urez succes și să aveți grijă de România! Mulțumesc!”, i-a spus Klaus Iohannis lui Ilie Bolojan.
Pe Platoul Marinescu, la ceremonia de final de mandat, s-a intonat Imnul Național al României, iar Garda de Onoare i-a prezentat onorul pentru ultima oară în calitatea sa de președinte al țării.
Sursa foto: presidency.ro
Ceremonia de plecare a avut loc în prezența a numeroși angajați ai Administrației Prezidențiale și jurnaliști. „Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis și-a anunțat luni demisia din fruntea țării, în contextul în care, în Parlament, se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa din calitatea de șef al statului, “un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte”, a spus Klaus Iohannis.
“Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție (…) pe 12 februarie”, a transmis, luni, Klaus Iohannis. În ziua următoare, marți, Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia, din 12 februarie, interimatul la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a fost șef al statului timp de două mandate, prelungite cu încă aproape două luni, după ce CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Ilie Bolojan va asigura interimatul funcției de președinte al României, până la alegerile prezidențiale din luna mai. Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea, pe 18 mai. Ilie Bolojan s-a suspendat din calitatea de președinte al Partidului Național Liberal și de membru al PNL, pentru a prelua funcția de președinte interimar al României.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Urșii din Parcul Național Defileul Jiului au ieșit din hibernare. Imagini surprinse de camerele de supraveghere