Connect with us
Data: 05/05/2024
.

Actualitate

Lecții gratuite de schi și snowboard pentru copii, în Parâng

Publicat

pe

Evenimentul iernii în stațiunea montană Parâng. Duminică, în data de 21 ianuarie, Școala de Schi Parâng alături de colaboratorii săi, organizează, în premieră „Ziua Mondială a Zăpezii”. La acest eveniment sunt așteptați copiii cu vârste între 4 și 14 ani, care vor beneficia de transport gratuit cu telescaunul, lecții gratuite de schi și snowboard. Stratul de zăpadă măsoară aproximativ 60 de centimetri.

În acest sfârșit de săptămână se anunță distracție multă în stațiunea montană Parâng. Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani vor avea accesul gratuit cu telescaunul, la fel și lecțiile de schi și cele de snowboard, între orele 11:00 și 13:00. „Echipamentele de schi închiriate au reducere de 50 la sută, iar cei mici vor avea ocazia să încerce o sanie de concurs pe o pârtie oficială, (dacă permite temperatura de afară), tir cu arcul, o mulțime de jocuri pe zăpadă, ceai cald, gustărele. Toate activitățiile se vor desfășura într-o ambianță plăcută susținută de DJ BOBY. Întâlnirea va avea loc pe platoul din fața cabanei Școlii Sportive Petroșani. Vă așteptăm în număr cât mai mare”, au precizta organizatorii acestui eveniment. În staţiune s-a aşternut un strat proaspăt de zăpadă de aproximativ 60 de centimetri, pentru zilele următoare fiind prognozate şi alte ninsori. Pe pârtiile din domeniul schiabil, zăpada este bătătorită, iar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, cu excepţia pârtiei A. Accesul turiştilor în staţiunea Parâng se face cu două telescaune, din municipiul Petroşani, la staţia de plecare din zona Cabanei Rusu fiind disponibile gratuit 300 de locuri de parcare. Evenimentul, de la acest sfârșit de săptămână, este organizat de Școala de Schi Parâng și susținut de Primăria Municipiului Petroșani și își propune să aducă în stațiune sute de copii în acest sfârșit de săptămână.

Sursa foto: Facebook/Domeniul Schiabil Parâng

Advertisement

Actualitate

A murit Cornel Resmeriță, fostul primar al municipiului Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

A murit Cornel Resmeriță, fostul primar al municipiului Lupeni.

Fostul edil a decedat, duminică, 5 mai, in Prima zi de Paște.

Cornel Resmeriță a condus Primăria municipiului Lupeni timp de 16 ani, in perioada 2000-2016.

FOTO: Facebook @ Lucian Resmeriță

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Țebea, acoperită de grindină

Publicat

pe

Redactat de

Un strat de grindină a acoperit zona de la Țebea.

Zona de nord a județului Hunedoara s-a aflat sub cod portocaliu de vreme severă imediată.

In plus, de la ora 20:00 o mare parte din țară, inclusiv județul Hunedoara se află sub cord galben de ploi.

Foto: Meteoplus

Citeste mai mult ...

Actualitate

Paștele, sărbătoare a renașterii și înțelepciunii

Publicat

pe

Redactat de

Paștele este una dintre cele mai anticipate și mai importante sărbători în calendarul creștin, marcând învierea lui Isus Hristos. Este un moment de bucurie, reflecție și reunire pentru milioane de oameni din întreaga lume, indiferent de confesiunea lor religioasă.

Spiritualitatea și tradiția sunt elemente centrale ale sărbătorii. În bisericile din toată lumea, credincioșii participă la slujbe speciale de Înviere, unde lumina și cântecul crează o atmosferă plină de solemnitate și speranță. Este un moment în care comunitatea se adună pentru a celebra credința și pentru a împărtăși bucuria învierii.

Paștele nu este doar o sărbătoare religioasă; este și un moment de reînnoire și speranță pentru mulți. După lunile reci de iarnă, Paștele marchează venirea primăverii și renașterea naturii. Este un moment de bucurie și optimism, când oamenii își îmbracă hainele noi și își deschid casele pentru a primi oaspeți.

Paștele este despre dragoste și compasiune. Este un prilej de a ne aduce aminte de învățăturile lui Hristos despre iertare și înțelegere, și de a împărtăși aceste valori cu cei din jurul nostru. Într-o lume adesea plină de griji și conflicte, Paștele ne amintește că lumina și bucuria pot învinge întunericul și că speranța este întotdeauna prezentă în sufletele noastre.

Citeste mai mult ...

Actualitate