Actualitate - Eveniment
Ce pleiadă de internaționali au fost la Hunedoara…
Recenta comemorare a 25 de ani de la trecerea în neființă a marelui fotbalist hunedorean Michael Klein a adunat, în orașul de pe Cerna, nume foarte cunoscute din sportul românesc.
Printre cei care au venit să omagieze memoria lui Michael Klein au fost foști jucători ai Corvinului, din diferite perioade, dar și mari internaționali români.
S-a refăcut tripleta ofensivă de la Bratislava
La comemorare, urmată de meciul vedetelor, au fost prezenți nu mai puțin de 21 de internaționali, începând cu cei din generația Guadalajara, respectiv Sandu Boc și Remus Vlad, și terminând cu Ciprian Marica, jucător din perioada mai recentă. Uitându-ne la lista cu cei prezenți, nu putem remarca faptul că s-a refăcut tridentul ofensiv care a adus calificarea României, pentru prima oară în istorie, la un turneu final de Campionat European, cel din Franța 1984, cel format din Gheorghiță Geolgău, ce avea să fie, apoi, antrenor, la Jiul, și, deși a marcat golul calificării, a lisit de la EURO din cauza unei accidentări, Rodion Cămătaru și corvinistul Romică Gabor. Cu acest trio ofensiv România a făcut acel egal sinonim cu calificarea, 1-1 la Bratislava, cu Cehoslovacia, pe 30 noiembrie 1983, un meci în care regretatul Michael Klein a fost integralist, la fel ca și alt hunedorean, Mircea Rednic, transferat atunci la Dinamo. În acel meci a mai jucat și Ionel Augustin, cel care s-a lansat la Jiul, integralist fiind și Nicolae Negrilă, care și-a încheiat cariera la Petroșani, antrenor fiind Mircea Lucescu, cel care a clădit marea echipă a Corvinului, aceștia, ca și Rednic, nefiind prezenți la Hunedoara. În schimb, însă, pe lângă tripleta ofensivă mai sus pomenită au fost la Hunedoara, din generația lui EURO 1984, Aurică Țicleanu, Ioan Zare și corvinistul Ioan Andone, cel mai bun prieten al lui Mișa, aceștia evoluând și la turneul final. Au mai fost acolo hunedoreanul Florică Văetuș, nașul lui Klein și cel care a marcat primul gol din preliminarii, însă nu a fost reținut în lot, dar și Marcel Pușcaș și Dorin Mateuț, al fotbalist de legendă al urbei de pe Cerna, care au jucat în meciurile de pregătire anterioare turneului final, nefiind prezenți în Franța, dar și Fane Dubinciuc, alt jucător de marcă al Corvinului, cu selecții fără joc în echipa națională. Au fost, apoi, și cei din generația de după Revoluție, alături de care Klein a jucat fie la echipa națională, fie la echipa de club, fiind vorba despre Bogdan Stelea, Florin Prunea, Iosif Rotariu, Florin Răducioiu, Toni Doboș, Ionuț Lupescu, Miodrag Belodedici, Dănuț Lupu și Gică Popescu, toți cu prezențe la turnee finale și mondiale, dar și Ioan Varga, și acesta, ca și Dubinciuc, făcând parte din categoria fotbaliștilor de mare valoare rămași doar cu selecții fără joc în echipa națională. Doar citind aceste nume ne dăm seama că, dacă i-ar mai avea în teren, România s-ar califica, fără probleme, la turneele finale. În mod firesc trebuie menționați și corviniștii prezenți, pe lângă cei mai sus menționați, și ei din mai multe generații, aceștia fiind Dan Stroia, Dorin Nicșa, Mitică Gălan, Mihai Dăscălescu, Daniel Dăscălescu, Marius Păcurar, Mircea Ciorea, Marcel Ștef, Constantin Dumitriu IV și Dan Colesniuc. Dacă ar avea această garnitură, sau măcar o parte din ea, ca și în cazul internaționalilor prezentați mai sus, Corvinul s-ar bate măcar la cupele europene, dacă nu la titlu, așa cum era pe vremea lui Klein.
Actualitate
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-11-at-17.38.23.jpeg)
În această după amiază, intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.
Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.
La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.
De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Sindicaliștii din Valea Jiului continuă negocierile pentru tranziția justă, în ciuda măsurilor de austeritate
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/sindicat.jpg)
Procesul de tranziție justă în Valea Jiului trebuie să continue, chiar și în contextul măsurilor stricte adoptate de Guvernul României pentru reducerea deficitului fiscal. Acesta este mesajul transmis de sindicaliștii din bazinul carbonifer, care au intensificat discuțiile cu autoritățile pentru a asigura implementarea angajamentelor asumate privind sprijinul comunităților miniere.
După două întâlniri de coordonare organizate la sediul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și o întrevedere la Guvern cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, reprezentanții Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au continuat demersurile la Ministerul Finanțelor. Discuțiile purtate cu Secretarul de stat Mihai Diaconu și conducerea CEVJ au vizat identificarea unor soluții specifice sectorului minier, astfel încât măsurile de restructurare să fie corelate cu sprijinul financiar necesar protejării locurilor de muncă și revitalizării economice a regiunii.
Potrivit sindicaliștilor, una dintre principalele preocupări este asigurarea resurselor financiare pentru măsurile de reconversie profesională a minerilor, precum și pentru susținerea investițiilor care să creeze locuri de muncă alternative. De asemenea, aceștia au subliniat necesitatea respectării obligațiilor asumate de România în fața Comisiei Europene, conform Deciziei Consiliului 2010/787/UE, care stabilește cadrul pentru sprijinirea regiunilor miniere aflate în tranziție.
Confederația Sindicală Meridian a reiterat importanța unui dialog constant între guvern, sindicate și administrația Complexului Energetic Valea Jiului, astfel încât măsurile de austeritate să nu afecteze iremediabil o zonă deja puternic afectată de declinul industriei extractive. În acest context, sindicaliștii își mențin poziția fermă în favoarea unei tranziții echilibrate, care să protejeze atât drepturile lucrătorilor, cât și viitorul economic al Văii Jiului.
În perioada următoare, negocierile vor continua, iar reprezentanții sindicatelor din minerit așteaptă un răspuns concret din partea Guvernului cu privire la viitorul finanțărilor necesare pentru implementarea măsurilor de tranziție justă.
FOTO: Facebook@Confederația Sindicală Meridian
Actualitate
Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-08-at-19.22.47_0407bd5e.jpg)
În weekend-ul care a trecut, pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 183 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, cu o medie de 40 de misiuni/zi, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 11 situații care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii militari de la toate subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 30 de incendii de vegetație uscată, produse în mai multe localități ale județului.
Flăcările au afectat, în total, câteva zeci de hectare de teren, iar cauza probabilă a declanșării incendiilor, în toate cazurile, a fost focul deschis în spații deschise.
Incendiile în urma cărora au ars suprafețe mari de teren s-au înregistrat în localitățile Techereu, comuna Balșa, unde au fost afectate aproximativ 50 de hectare de teren, dar și în orașul Aninoasa. Aici, flăcările au ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare de teren. Din totalul de 30 de acțiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în patru situații de urgență în localitatea Cozia, comuna Cârjiți, pentru a stinge flăcările care au izbucnit atât pe terenuri folosite ca pășune, cât și la lizieră și litieră de pădure, pe o suprafață totală de 29 de hectare.
Pompierii hunedoreni fac apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.
În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au desfășurat și 12 misiuni de recunoaștere în teren, iar 11 misiuni au fost efectuate în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 3 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 6 ore in urma
Accident pe DN 7, la ieșirea din Deva spre Mintia. O femeie rănită, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenajarea albiei râului Cerna continuă. Primarul Hunedoarei: “Este un proiect frumos care se va finaliza”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Plata abonamentelor pentru locurile de parcare rezidențială, până la 31 martie