Actualitate
Încă două hunedorence, născute odată cu România Mare, sărbătorite de MAI
Angela Ujfalvi, din satul Tisa, comuna Burjuc, și Maria Anna Andervald, din Săcărâmb, sunt cele două hunedorence care au primit vizita mesagerilor campaniei „O viață cât un centenar”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Acestea urmează să împlinească venerabila vârstă de 100 de ani, fiind născute fix în 1918, în anul Marii Uniri.
Prefectul Fabius Tiberiu Kiszely, însoțit de reprezentanții structurilor MAI din județ, respectiv Inspectoratul de Jandarmi „Decebal” (IJJ), Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” și Inspectoratul de Poliție au mers acasă la cele două hunedorence care urmează să marcheze un veac de viață, pentru a le oferi, din partea MAI, un mesaj de felicitare, însoțit de tricolorul și de o insignă cu inscripția „România 100”.
Angela Ujfalvi din satul hunedorean Tisa urmează să sărbătorească împlinirea a 100 de ani la mijlocul lunii septembrie, iar Maria Anna Andervald, care locuiește în comuna Certeju de Sus, la Săcărâmb, va marca centenarul în prima zi a lunii noiembrie a acestui an.
Alți patru veterani, sărbătoriți săptămâna trecută
Săptămâna trecută, în cadrul aceleiași campanii, reprezentanții MAI din județ au fost acasă la alți patru hunedoreni născuți odată cu România Mare. Astfel, mesagerii campaniei au trecut pragul caselor, din comunele Beriu, Orăștioara de Sus și din Orăștiei, a Savetei Nistorescu, a lui Petru Nistorescu, Dumitru Riviș și Andreiu Rus, rămași printre puținii veterani ai județului Hunedoara. Prefectul județului și reprezentanții structurilor MAI din județul Hunedoara le-au dăruit tuturor sărbătoriţilor mici cadouri simbolice pentru a marca un veac de istorie trăită.
Campania intitulată „O viață cât un centenar”, lansată de MAI, a debutat în județul Hunedoara, pe 13 iunie. Aceasta se derulează la nivel național și are scopul de a aduce în prim -plan românii născuţi în 1918, anul Marii Uniri. În cadrul acesteia, angajați ai MAI din întreaga țară și-au propus să meargă în vizită la toate cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini, în 2018, vârsta de 100 de ani, pentru a le cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui veac trăit în România.
Actualitate
Bărbat rătăcit, salvat de polițiștii din Geoagiu, în timpul nopții trecute. Era la un pas de a intra în șoc hipotermic
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/ratacit.jpg)
Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din orașul Abrud, județul Alba, a fost salvat, noaptea trecută, de polițiștii Stațiunii Geoagiu. Acesta a fost găsit după miezul nopții, în jurul orei 01:30, pe raza satului Gelmar. Din cauza temperaturilor negative de afară, era la un pas de a suferi un șoc hipotermic.
Echipajul de intervenție, care patrula în zonă a observat că bărbatul se deplasa pe jos și părea dezorientat. Întrebat despre prezența sa la acea oră târzie, acesta a explicat că fusese externat dintr-un spital din Alba Iulia și încerca să ajungă acasă, însă s-a rătăcit pe drum.
„Polițiștii i-au oferit ajutor imediat, iar dat fiind faptul că, în momentul depistării acesta prezenta semne de hipotermie din cauza temperaturii scăzute, a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, bărbatul fiind transportat la U.P.U. Orăștie. Polițiștii s-au asigurat că bărbatul se află în afara oricărui pericol, după care au luat legătura cu Poliția Orașului Abrud, în vederea informării aparținătorilor bărbatului cu privire la găsirea acestuia”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să evite deplasările lungi pe jos, mai ales pe timp de noapte și în condițiile unor temperaturi scăzute, și să solicite ajutor dacă se află în dificultate.
Actualitate
Ministerul Culturii a demarat inventarierea patrimoniului cultural național mobil
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/05/Natalia-Intotero_08.05.2024.jpg)
Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural național mobil, printr-o amplă acțiune de verificare a modului în care obiectele de patrimoniu sunt reflectate în evidențele instituțiilor muzeale din subordinea sa.
În acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural național mobil în inventarele instituțiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenței scriptice cu situația fizică a bunurilor culturale deținute. Fiecare instituție muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înființat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere.
Inventarierea a început deja la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă Contemporană al României, toate situate în București, și va continua apoi în toate instituțiile muzeale din subordine. Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrității și transparenței procesului de administrare a patrimoniului cultural național.
Ministerul Culturii reafirmă angajamentul său de a proteja și valorifica patrimoniul cultural național, asigurând o gestiune eficientă și responsabilă a bunurilor de importanță istorică și artistică.
Actualitate
Star Junior Apuseni, la Baia de Criș
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/stiri-apuseni.jpg)
ACS Metalul Crișcior Brad, alături de AJF Hunedoara, alături de Baza Sportivă Pro Fotbal Academy și autoritățile locale din Baia Criș organizează prima ediție a turneului Star Junior Apuseni, dedicat juniorilor U7 (născuți în 2018 și 2019) și U9 (2016 și 2017).
Competiția se va desfășura pe 1 martie (U9) și 2 martie (U7) la terenul sintetic cu balon încălzit și vestiare din Baia de Criș. Costul competiției este de 150 de lei la U7 și 250 de lei la U9, termenul limită de înscriiere fiind 23 februarie. Mai multe informații se pot afla apelând numerele 0735.771.030 (Cosmin Huzum) sau 0766.992.265 (Adrian Iga).
- Actualitatecu 3 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 3 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenajarea albiei râului Cerna continuă. Primarul Hunedoarei: “Este un proiect frumos care se va finaliza”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Instructor auto prins sub influența băuturilor alcoolice
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Plata abonamentelor pentru locurile de parcare rezidențială, până la 31 martie