Actualitate
Românii simt acum direct efectele creşterii economice
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2019/05/material-de-campanie.jpg)
Creşterea economică a României din primul trimestru al acestui an a fost de 5% a PIB. Este a doua ca mărime în Uniunea Europeană şi este rezultatul combinat al unor măsuri economice fiabile, dar şi al muncii a milioane de români, indiferent de domeniul în care activează.
Dar, pentru prima dată în ultimiii ani, efectele benefice ale acestei evoluţii economice au fost îndreptate prin politici guvernamentale şi către oameni. Ultimele data statistice au constatat creșterea câștigului salarial mediu net în martie 2019 față de martie 2018, cu un plus de 13,7%. Pe fondul acestei creșteri substanțiale și a unei inflaţii de 4%, creșterea puterii de cumpărare a câștigului salarial mediu net este de 9,3%.
Mai sunt însă şi alte efecte concrete ca rezultat direct sau indirect al politicilor aplicate de guvernul PSD-ALDE. Efectivul salariaților din economie a atins un nivel maxim al ultimilor 20 de ani. Rata șomajului și numărul de șomeri au atins niveluri minime ale ultimilor 28 de ani.
Puterea de cumpărare a salariaților a atins un nivel maxim istoric. Puterea de cumpărare a angajaților remunerați cu salariul minim s-a majorat în luna martie 2019 comparativ cu decembrie 2016 cu 26% în ceea ce priveşte salariul minim standard, cu 41% pentru cei studii superioare și cu 136% in ceea ce priveste salariul minim pentru angajații din construcții.
Fondul de salarii din România a atins un nivel maxim istoric. Fondul total de salarii din România a fost în 2018 de 81 mld euro, în creștere cu 21 miliarde euro relativ la 2016, ca urmare a majorării numărului de salariați, productivității muncii și câștigului salarial. Iar aproximativ 73% din fondul total de salarii este plătit în sectorul privat al economiei. Productivitatea muncii din România a atins un nivel maxim istoric. Productivitatea orară a muncii din România (exprimată în prețurile din 2010) a fost în anul 2018 cu 46,5% mai mare relativ la 2010 – cea mai mare creștere din UE, comparativ cu o medie europeană de 8%.
Sunt semnale clare că pentru prima dată, după 25 de ani, România are un plan de dezvoltare pentru următorii 25 de ani. Un plan care aduce bunăstare pentru toţi romanii, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, de la ţară sau de la oraș, bogaţi sau săraci.
Guvernarea PSD-ALDE a luat în considerare discrepanţele sociale dramatice provocate de o dezvoltare inegală a societăţii. Promisiunea programatică a PSD că vor fi “mai mulţi români în clasa de mijloc” devine, treptat realitate, iar aceasta înseamnă o Românie mai puternică.
Comandat de Partidul Social Democrat
CUI mandatar 41190008
Actualitate
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/Lassie.jpg)
Final fericit în cazul cățelușei ce a fost găsită pe stradă de polițiștii hunedoreni, în Deva. Aceasta și-a regăsit stăpânii, o familie din municipiul Hunedoara, care, de aproape două luni de când a dispărut, au căutat-o neîncetat.
Cățelușa, pe nume Lassie, a dispărut de lângă stăpânii ei la sfârșitul anului trecut, în pragul sărbătorilor de iarnă. Fugise, cel mai probabil, speriată de zgomotele petardelor. De atunci, familia a tot căutat-o.
Săptămâna trecută, polițiștii au găsit cățelușa, care rătăcea prin fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, din municipiul Deva. Oamenii legii au făcut un apel public în mediul online pentru a-i găsi stăpânul. În urma numeroaselor distribuiri, cățelușa și-a regăsit stăpânii ei și s-a întors acasă.
“O poveste cu final fericit: Lassie s-a întors acasă! Vă mulțumim din suflet! Datorită numărului mare de distribuiri al postării de pe pagina noastră, o familie și-a regăsit prietena pierdută. Cățelușa ridicată săptămâna trecută de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, nu mai este doar „o cățelușă rătăcită” – este Lassie, parte dintr-o familie din municipiul Hunedoara, care nu a încetat să o caute de aproape două luni. Fugise speriată de zgomotele petardelor, în prag de Crăciun, iar de atunci, fiecare zi a fost o speranță pentru cei care o iubeau. Astăzi, datorită vouă, Lassie s-a întors acasă! Aceasta este puterea comunității: împreună, reușim să aducem lacrimi de fericire în locul celor de tristețe!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Actualitate
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/finantare-1.jpg)
Bugetul de stat al României pentru anul în curs a fost adoptat recent. Printre obiectivele propuse la finanțare se numără și baze sportive, respectiv stadioane, săli polivalente, bazine de înot, patinoare sau centre multifuncționale.
Pe lista obiectivelor semnificative prioritizate
Conform celor de la ProSport, în contextul investițiilor realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a prezentat, încă de la finalul lui 2024, lista obiectivelor semnificative prioritizate pentru anul în curs. Astfel, MDLPA va primi, după ce va fi parcurs, până pe data de 17 februarie, circuitul de avizare, iar, apoi, aprobarea în ședință a Executivului a Hotărârii Guvernamentale, sume pentru “încheierea în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.”- S.A. a angajamentelor legale aferente procedurilor de achiziție publică derulate până la sfârșitul anului 2024, precum și procedurilor de achiziție publică care se finalizează în anul 2025 și care au ca obiect proiecte de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social”, așa cum citează sursa mai sus menționată dintr-o Hotărâre de Guvern. Printre aceste obiective sportive, 15 la număr, s-ar afla și Complexul Sportiv Corvinul din Hunedoara.
Există termen de finalizare, dar nu și bani
Dacă problema alocării banilor este, însă, sub semnul întrebării, termenul de finalizare al noului stadion din Hunedoara a fost stabilit, acesta fiind 31 iulie 2027. În teorie acest termen ar putea fi respectat. Astfel, dacă finanțarea va fi certă, atunci stadionul actual urmează a fi demolat, cu fonduri de la bugetul local al Hunedoarei, precum și de la Consiliul Județean, așa cum anunța municipalitatea de pe Cerna cu ceva timp în urmă. „Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara”, se arată în respectivul comunicat. Mai mult, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, declara, în vara anului trecut, că nu se va trece la demolarea stadionului actual până când cel nou nu va avea finanțarea aprobată. În paralel cu demolarea ar trebui să se deruleze faza de proiectare, cu o durată de șase luni, iar apoi să fie predat amplasamentul către CNI, care îl va transmite câștigătorului licitației pentru construire. Termenul prevăzut pentru construcție este de 22 de luni. Ținând cont, însă, de istoricul respectării termenelor, întârziat, de cele mai multe ori, de procedurile birocratice, finalizarea noului stadion din Hunedoara, dacă se vor aloca și banii aferenți, ar putea întârzia.
Actualitate
Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2022/03/Iohannis.jpg)
Klaus Iohannis a anunțat, luni, 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a menționat că va pleca din funcție, începând de miercuri, 12 februarie.
„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută, astăzi, la Palatul Cotroceni.
Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul
Conform Constituției României, „dacă funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților”.
Prin urmare, președintele Senatului, Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul funcției, până la alegerile prezidențiale programate în luna mai.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Razie de amploare în Hunedoara și în alte două localități ale județului. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Au început înscrierile la preselecția Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”
- Actualitatecu 3 zile in urma
„Târgul Mărțișorului” la Deva, în Piața Unirii și Piața Victoriei – din 25 februarie
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 3 zile in urma
Provocare extrem de periculoasă, în vogă în rândul copiilor. „Paracetamol Challenge” te trimite în spital, nu în topul trendului!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu