Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

Zeci de persoane au donat sânge, în doar câteva ore

Publicat

pe

Un număr impresionant de persoane au donat sânge, în doar câteva ore, în cadrul unei campanii derulate, la sfârșitul săptămânii trecute, pe platoul hypermarketului Auchan, din Deva, unde a fost dus un autobuz special amenajat pentru astfel de recoltări. Potrivit directorului Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara, doctor Victoria Hălmagi, este necesară o implicare mai mare a autorităților locale pentru ca oamenii să conștientizeze nevoia stringentă și permanentă de sânge.

Centrul de Transfuzii Sanguină Deva a organizat, sâmbătă, 15 iunie, în intervalul orar 9:00 – 15:00, în colaborare cu voluntari de la Crucea Rosie, o acțiune de donare de sânge, pe platoul hypermarketului Auchan, din Deva, într-un autobuz special amenajat pentru astfel de recoltări. Campania a fost organizată pentru a celebra „Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge”. „Oamenii au fost receptivi la această campanie și, în ciuda căldurii, au donat sânge. Au fost și persoane care nu au donat niciodată. S-au prezentat aproximativ 70 de persoane, în cele șase ore în care s-au făcut recoltări, însă 10 dintre acestea au fost respinse”, a declarat directorul Centrului Județean de Transfuzii, dr. Victoria Hălmagi.

Grupa 0, mereu necesară

Medicul Victoria Hălmagi a mai precizat că tot timpul este nevoie de sânge, îndeosebi de grupa 0, pozitiv și negativ, dat fiind faptul că aceasta este grupa donatorului universal. O perioadă mai dificilă, în ce privește donarea de sânge, este cea de vară. „Avem mai puțini donatori în această perioadă, din pricina caniculei, a concediilor. Însă, avem și situații în care hunedorenii revin, în concediu, în țară, de peste hotare, unde sunt plecați la muncă, și donează sânge”, a mai adăugat Victoria Hălmagi.

„Este nevoie de o implicare mai mare a autorităților locale!”

Advertisement

O serie de acțiuni de donare de sânge au avut loc în acest an, una chiar sprijintă de Episcopia Devei și Hunedoarei, precum și de edili din mai multe localități. „Avem nevoie de sprijinul autorităților locale pentru a crește numărul de donatori pentru viață. Din nefericire pacienții care au nevoie de transfuzii sunt tot mai mulți, iar necesarul de sânge este tot mai mare. Facem foarte multe recoltări în teren și am deschis puncte fixe în toate orașele din județ, unde mergem periodic pentru a face recoltări”, susține medicul Hălmagi. Oamenii sunt, în general anunțați prin anunțuri amplasate în spitalul din localitate sau pe rețelele de socializare.

Condiții pentru a deveni donator

Donator de sânge poate deveni orice persoană sănătoasă, care are cel puţin 18 ani şi peste 50 de kilograme. Sângele donat va fi testat pentru virusurile HIV, toate formele de hepatită şi sifilis, rezultate ce pot intra în posesia donatorului după 48 de ore, în baza unui carnet special. Hunedorenii care vor să îşi ajute semenii se pot prezenta la Centrele de Transfuzie Sanguină din Deva, Hunedoara şi Petroşani, contribuind în acest fel la salvarea unei vieţi. Pentru ca donarea lichidului vital să se desfăşoare în condiţii bune medicii recomandă, prealabil donării, odihnă suficientă şi o masă din care nu trebuie să lipsească carnea slabă, peştele, cerealele şi leguminoasele.

Numărul donatorilor de sânge în judeţul Hunedoara, în 2016, a fost de 5.727, în anul 2017, au fost 5.487, anul trecut 7.431, iar în primul trimestru al acestui an au donat sânge 1.877 de persoane.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. Administratorii ale căror atestate expiră, notificați de DAS Deva

Publicat

pe

Redactat de

Administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva ale căror atestate au expirat sau urmează să expire în cursul anului 2025 au fost notificați de către Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la reînnoirea documentelor, în cel mai scurt timp.

Conform legislației care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de imobile (condominii).

Documentul este valabil timp de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.

Expirarea atestatului determină imposibilitatea exercitării activității de administrare a imobilelor, iar legea prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru administratorii care își desfășoară activitatea fără să dețină un atestat valabil.

Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1 – Registratură), însoțită de următoarele documente:

Advertisement

– act de identitate

– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – unde este cazul)

– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, cu modificările și completările ulterioare

– cazier judiciar

– cazier fiscal

Advertisement

– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii

– declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni

Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită emiterea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 110 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 379/2024 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2025.

Mai multe detalii cu privire la emiterea atestatului pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartimentul Asociații de Proprietari), după următorul program: luni – joi, între orele 8.00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Advertisement

În municipiul Deva, funcționează 456 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea un număr de 79 de administratori, conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari.

Aproape o treime dintre administratori au obligația să-și reînnoiască atestatele în anul 2025. De la începutul anului, doar 9 dintre aceștia au solicitat eliberarea unui nou document.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Ilie Bolojan – președintele interimar al țării. „Să aveți grijă de România!”

Publicat

pe

Redactat de

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte al României, după un deceniu în fruntea țării. Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar al statului. Ceremonia de încheiere a mandatului s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis l-a întâmpinat pe Ilie Bolojan, care a preluat interimatul, la Palatul Cotroceni, cei doi având o scurtă întrevedere. „Domnule președinte interimar, vă urez succes și să aveți grijă de România! Mulțumesc!, i-a spus Klaus Iohannis lui Ilie Bolojan.

Pe Platoul Marinescu, la ceremonia de final de mandat, s-a intonat Imnul Național al României, iar Garda de Onoare i-a prezentat onorul pentru ultima oară în calitatea sa de președinte al țării.

Ceremonia de plecare a avut loc în prezența a numeroși angajați ai Administrației Prezidențiale și jurnaliști. „Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Klaus Iohannis.

Advertisement

Klaus Iohannis și-a anunțat luni demisia din fruntea țării, în contextul în care, în Parlament, se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa din calitatea de șef al statului, “un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte”, a spus Klaus Iohannis.

“Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție (…) pe 12 februarie”, a transmis, luni, Klaus Iohannis. În ziua următoare, marți, Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia, din 12 februarie, interimatul la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a fost șef al statului timp de două mandate, prelungite cu încă aproape două luni, după ce CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Ilie Bolojan va asigura interimatul funcției de președinte al României, până la alegerile prezidențiale din luna mai. Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea, pe 18 mai. Ilie Bolojan s-a suspendat din calitatea de președinte al Partidului Național Liberal și de membru al PNL, pentru a prelua funcția de președinte interimar al României.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Faza județeană a ONSȘ la volei

Publicat

pe

Redactat de

Faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ) la volei pentru elevi de liceu s-a disputat la Sala de Sport a Colegiului “Iancu de Hunedoara” din municipiul de pe malurile Cernei, la întrecere luând startul șase echipe.

Alături de gazdele competiției au mai evoluat echipele de la liceele devene “Decebal” și “Regina Maria”, “Mihai Eminescu” din Petroșani, “Mircea Eliade” din Lupeni și “IC Brătianu” din Hațeg. Câștigătoare a fost echipa băieților de la “Decebal”, care va reprezenta județul la faza regională a ONSȘ. Pe locurile următoare s-au clasat echipele din Hunedoara, Hațeg, Lupeni, Regina Maria și Petroșani.

Foto: Hunedoara sportivă
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate