Actualitate - Eveniment
Canalizarea din Mintia, finalizată în proporție de 50-60 la sută, însă creează mult disconfort cetățenilor
Se lucrează de zor la introducerea rețelei de canalizare în satul Mintia, din comuna Vețel. Motiv de bucurie pentru administrația locală, dar și pentru locuitorii de aici. Sau cel puțin așa ar trebui să fie, însă, sunt și săteni nemulțumiți de modul în care se desfășoară aceste lucrări aici și de disconfortul creat de utilaje. De asemenea, drumurile sunt cu noroi, iar unele sunt greu accesibile din cauza lucrărilor. Primarul comunei spune că îi înțelege pe cetățeni, însă este destul de dificil să nu fie noroi pe drumuri sau blocaje, pentru că nici vremea ploiasă nu îi ajută prea mult pe muncitori acum.
În scurt timp, locuitorii satului Mintia vor putea renunța la fosele septice sau alte imporvizații și vor avea rețea de canalizare, ceea ce va însemna și un anumit confort pentru ei. În această perioadă, se lucrează de zor la introducerea rețelei de canalizare în această localitate, dar cu toate acestea, oamenii sunt nemulțumiți de modul în care se desfășoară ele. Mai bine zis, sunt nemulțumiți de mizeria lăsată de aceste utilaje, de noroiul de pe străzi și de faptul că unele drumuri sunt blocate din această cauză.
„Important este și pentru noi, cei din administrația locală, dar și pentru oameni să reușim să introducem rețeaua de canalizare. Este greu să poți crea confort, fără disconfort o perioadă. Știu și îi înțeleg pe oamenii din Mintia că aceste lucrări înseamnă și mult noroi acum pe drumuri. Este dificil, pentru că plouă, pământul este încărcat cu apă. Tocmai de aceea, spre exemplu, pe strada Mureșului, am sistat pentru o perioadă scurtă de timp lucrările, pentru că pânza freatică nu ne permite să continuăm acum. Este foate greu acum, dar trecem noi și peste aceste probleme. În perioada aceasta, din cauza ploilor abundente, așa cum spuneam, în zona din vecinătatea Mureșului, ne-am blocat cu lucrările. Acolo sunt condiții grele acum, riscăm inclusiv la surparea terenului și Doamne ferește de vreun accident de muncă. De aceea, decizia de oprire a lucrărilor a fost cea mai înțeleaptă acum, până se vor opri ploile. Acum, lucrăm în partea de sus a satului Mintia. Stadiul acestor lucrări a ajuns la aproximativ 50%-60% și asta pentru că avem trei echipe care lucrează aici. Finalizarea contractului de execuție este în 2021, dar eu sper ca în această vară, chiar dacă nu va fi funcțională, terminăm lucrările în sat și ne îndreptăm spre Deva cu ele. Acum, avem o stradă blocată, pentru că s-a surpat de teren, din păcate, acum, nu putem să ducem un utilaj să repare, din cauza vremii. Se poate circula pe celelalte străzi, mai greu, ce-i drept, dar toată lumea poate ajunge acasă, chiar dacă unii sunt nevoiți să își lase mașinile câțiva metri mai departe. Nu sunt distanțe mari. După ora de program, toate străzile rămân circulabile, pe un sens, și, bineînțeles, rămâne și noroi, pentru că acele utilaje scot pământul din groapa săpată, îl pun pe marginea drumului, plouă și se face noroi. Nu putem spune că aceste drumuri sunt impracticabile, așa cum spun unii, se poate circula pe ele, dar în condiții mai restrictive”, a declarat Ioan Hențiu, primarul comunei Vețel.
„Ne cerem scuze locuitorilor din localitatea Mintia pentru disconfortul creat și promitem că o să găsim varianta optimă pentru a aduce și drumurile la o stare bună”.
Urmează proiectul de reabilitare a acestor străzi
Anul acesta, lucrările în sat vor fi finalizate și, cel mai probabil, în 2021 rețeaua de canalizare va fi funcțională. În urmă, vor rămâne, însă, străzi afectate de aceste lucrări, însă deja se lucrează la proiecte și se caută soluții pentru a obține finanțare în acest sens. „Mai avem o stradă sau două care nu au fost cuprinse în acest proiect, dar lucrăm deja la un altul pentru ca și locuitorii acelor străzi să beneficieze de rețeaua de canalizare. O să găsim cea mai bună variantă de a obține fonduri europene, guvernamentale sau din bugetul local, și o să realizăm aceste lucrări și acolo. Nu vor rămâne oamenii fără canalizare. O să găsim soluțiile necesare. De asemenea, lucrăm acum la un alt proiect care cuprinde reabilitarea drumurilor care sunt afectate acum de lucrările de introducere a rețelei de canalizare din Mintia, pentru că ele vor fi reabilitate”, a mai adăugat Ioan Hențiu.
De asemenea, continuă și lucrările de intoducere a rețelelor de apă și canalizare în Bretelin-Căoi, unde stadiul lucrărilor a ajung la 60 la sută. Totodată, extinderile de rețele de apă-canalizare în Herepeia, Vețel și Leșnic sunt finalizate în proporție de 90 la sută.
Actualitate
Revelion în aer liber. Antonia și alți artiști vor concerta, în noaptea dintre ani, la Deva
Locuitorii municipiului Devei sunt invitați să sărbătorească Revelionul în Piața Unirii, din centrul istoric al orașului. Reprezentanții administrației publice locale au făcut public programul cu artiștii care vor urca pe scenă, în noaptea dintre ani.
Spectacolul va începe la ora 21:30, în Piața Unirii, din centrul istoric al municipiului Deva. „Scena va vibra sub ritmurile trupelor „The Story”, „Vremuri” și „Quas” și a artiștilor locali, care vor încălzi atmosfera pentru marele moment al nopții: concertul live al Antoniei! După focurile de artificii de la miezul nopții, artista promite cu un show incendiar, plin de energie, garantând o noapte de neuitat”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Petrecerea va continua și în seara primei zile a noului an. Astfel, pe 1 ianuarie 2025, de la ora 18:00, va avea loc un concert special al trupei ,,Pragu’ de sus”, alături de invitații Mihaela Oprea, Luca Bârcean, Iulia Demea, Timea Krizbai și DJ Florea. “Veniți să sărbătorim împreună noaptea dintre ani, să dansăm, să cântăm și să dăm startul unui An Nou plin de energie pozitivă!”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.
Actualitate
Ajutoarele cu epoleți ale lui Moș Crăciun. Daruri de la polițiștii hunedoreni, în prag de sărbători
Polițiștii hunedoreni au adus zâmbete pe fețele unor copii și familii aflate în dificulate. Însoțiți de Moș Crăciun în persoană, oamenii legii au mers și le-au oferit daruri, în spiritul generozității și al solidarității care definesc sărbătorile de iarnă.
Ajutoarele lui Moș Crăciun, cu uniformă de poliție, au adus bucurie în casele unor familii dintr-un bloc social din Deva, cărora le-au oferit alimente de bază și produse necesare, sprijinindu-i pe cei mici și mari care învață să își construiască un viitor mai bun.
Cei mici participă la cursurile unităților școlare din Deva, unde sunt „colegi” chiar cu părinții lor, care participă cu ambiție la programul educațional „A doua șansă”, dedicat continuării studiilor pentru persoanele care au abandonat școala.
Supriză pentru o familie monoparentală din Simeria
De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecție a Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara, alături de colegii lor din Direcția pentru Protecție a Animalelor și sprijiniți de Clubul Sportiv Feroviar din Simeria, au făcut o surpriză emoționantă unei familii monoparentale, în care doi copii sunt crescuți cu greu doar de mamă, victimă a violenței domestice. Prin gestul lor, polițiștii nu doar că au oferit sprijin material, dar au transmis și un mesaj de solidaritate și empatie față de cei aflați în suferință.
Moșul încărcat cu daruri a poposit și la așezământul social din Săulești
După această acțiune, grupul s-a deplasat la un așezământ social din localitatea Săulești, unde 12 copii au avut parte de o vizită specială: Moșul a sosit încărcat de daruri. Drept răsplată, copiii l-au întâmpinat cu colinde tradiționale, transformând momentul într-unul plin de căldură și emoție.
Prin aceste gesturi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara a dorit să fie alături de comunitate nu doar prin asigurarea ordinii și siguranței publice, ci și prin implicare în susținerea celor care au nevoie de sprijin și încurajare.
“Sărbători liniștite, cu bucurie și speranță pentru toți!”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Sursa foto -video: IPJ Hunedoara
Actualitate
Controale și sancțiuni la centrele rezidențiale pentru respectarea legii muncii
În cadrul acestei campanii de control, s-au verificat reglementările legale privind domeniul relațiilor de muncă, examinându-se modul în care sunt respectate aspecte precum angajarea personalului (inclusiv transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în REVISAL, în termenul legal), timpul de muncă și timpul de odihnă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
Inspectorii de muncă au efectuat 13 controale în domeniul relațiilor de muncă, identificând un număr de 20 de deficiențe, pentru care au dispus măsuri cu termene de remediere pentru respectarea prevederilor legale.
Totodată, au aplicat un număr total de 11 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în cuantum de 1.500 lei.
Printre principalele deficiențe identificate regăsim transmiterea cu întârziere a contractelor individuale de muncă în REVISAL, lipsa pontajelor, neeliberarea adeverințelor de vechime la încetarea contractului, lipsa repartizării programului de lucru pentru contractele cu timp parțial, necomunicarea muncii de noapte către ITM, neacordarea repausului săptămânal, lipsa unei copii a contractului individual de muncă la punctul de lucru, neinițierea negocierii colective și neaducerea la cunoștința angajaților a regulamentului intern.
Prin fiecare acțiune de control, I.T.M. Hunedoara urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și eliminarea neconformităților constatate, aplicând măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
13 milioane de euro disponibile pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din județ
-
Actualitatecu o zi in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara și-a deschis porțile
-
Actualitatecu o zi in urma
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia”, declarat de Guvern de importanță națională
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ITM Hunedoara, controale la centrele rezidențiale din județ
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Sistare temporară a gazelor naturale în Hațeg pe 18 decembrie
-
Actualitatecu o zi in urma
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, la poalele Retezatului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Studenții și profesorii de la Universitatea din București contribuie la creșterea calității educației din Geoparc
-
Actualitatecu o zi in urma
Exercițiu complex de intervenție în zona de triaj a Gării din Petroșani. A fost simulat un incendiu la locomotiva unui marfar