Actualitate - Eveniment
Avram Iancu – antrenament extrem în lac, pe parcursul unei nopți

Cu aproape două luni înainte de marea încercare de a stabili un nou record mondial, cunoscutul înotător Avram Iancu intensifică antrenamentele acasă, în Valea Jiului. Polisportivul din Petroşani va înota o noapte întreagă, sâmbătă spre duminică, de la ora 22:00 până la 6:00 dimineața, în lacul Știurț, din aceeași localitate. Antrenamentele extreme au loc în contextul în care apreciatul sportiv din Valea Jiului şi-a propus să doboare o nouă performanţă demnă de Cartea Recordurilor, realizând, în această vară, cel mai lung înot după durata de timp, în curent neutru, prin dubla traversare a Lacului Balaton din Ungaria. Acesta şi-a propus să străbată de două ori, în luna iulie, Lacul Balaton din Ungaria într-o cursă continuă de trei zile şi trei nopţi.
„Da, prieteni, voi înota în beznă toată noaptea, în apele Lacului Știurț din Petroșani.
Când? Sâmbătă spre duminică, în 29 spre 30 mai. Voi înota încontinuu de la ora 22 până la 6 dimineața. Practic, voi face schimbul de noapte în lac. De ce o fac? Pentru că foarte multă lume, pe bună dreptate, mă intreabă cum va fi posibil să rezist 3 zile și 3 nopți , în lacul Balaton din Ungaria, în tentativa mea de a stabili un nou record mondial la înot după durata de timp al înotului, în curent neutru? Cum va fi posibil ca, pe lângă efortul supraomenesc de a înota, să stau treaz și să nu adorm 72 de ore sau chiar mai mult. Cheia reușitei are două axiome:
- Credința că Cel care nu doarme niciodată va ști ce să facă și îmi va îngădui și mie să stau treaz 3 zile.
- Un antrenament și o pregătire fizică și psihică temeinică.
Antrenamentul de sâmbătă noapte spre duminică vine să ofere un răspuns la întrebările colegilor, vecinilor, prietenilor. Așadar, prieteni, vecini și colegi, haideți să vedeți! Vă garantez că voi duce în Ungaria cea mai bună versiune a „Crăișorului Apelor””, menționează înotîtorul Avram Iancu .
Publicul, invitat să asiste la experiența sportivului
„Crăișorul apelor” lansează chiar și o invitație celor care doresc să asiste la antrenamentul său nocturn. „Antrenamentul nocturn este unul cu public! N-am să nominalizez pe nimeni, ci fac o invitație publică tuturor celor care vor să fie alături de mine pe parcursul acestei nopți și să mă supervizeze de pe marginea lacului, să mă încurajeze la start sau să mă recupereze la final. Vă aștept cu drag! Lacul se află la 570 m de casa mea!”, mai spune Crăișorul Apelor.
Un palmares de invidiat
Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. Hunedoreanul a devenit celebru după ce a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara lui 2017, a reuşit o nouă premieră mondială şi o performanţă unică prin parcurgerea înot a întregului curs al Dunării, de la izvoare şi până la vărsare. În urma acestei reuşite s-a făcut o nominalizare istorică pentru România, de către World Open Water Swimming Asociation, cu sediul în California. Pentru prima dată în istoria României, un înotător român a fost nominalizat la cel mai frumos titlu: „Avram Iancu- Man of The Year”. De asemenea, în toamna lui 2018, el a înotat aproape 700 de kilometri în Marea Neagră – de la Sulina la Istanbul, fără costum de neopren, timp de 60 de zile. Un an mai târziu, în 2019, hunedoreanul Avram Iancu a cucerit ţinuturile de gheaţă de la Cercul Polar, participând la „Arctic Ultra 6633” unde a reuşit să se claseze pe locul al treilea la finalul acestui maraton considerat cel mai dur de pe planetă.
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”