Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Administratorii asociațiilor de proprietari care nu depun situația financiară, pasibili de amenzi

Publicat

pe

Administratorii asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva au obligaţia de a transmite Compartimentului Asociații de Proprietari situaţia financiară înregistrată la data de 31 decembrie 2024. Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi. 

„Conform legii care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administratorul are ca principală atribuție întocmirea lunară a situației soldurilor elementelor de activ și pasiv și depunerea acesteia, semestrial, la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale. În același context, neîndeplinirea atribuțiilor de către administratorul asociației de proprietari se sancționează cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei”, arată reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Formularul privind situația soldurilor elementelor de activ și pasiv a asociației poate fi descărcat de pe pagina de internet a Direcţiei de Asistenţă Socială DevaSecțiunea Locuinţe şi Asociaţii sau accesând acest link. Formularele completate și semnate se depun la Direcția de Asistență Socială Deva – Registratură (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau pot fi transmise online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

Potrivit reprezentanților DAS Deva, până la această dată, doar o cincime dintre cele 456 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva au depus situația financiară aferentă anului trecut.

„Proprietarii de apartamente pot consulta oricând situația financiară a asociației din care fac parte – printr-o cerere scrisă, adresată președintelui, care are obligația să răspundă, în scris, în 10 zile de la primirea acesteia. Reprezentanții asociațiilor de proprietari, dar și proprietarii de apartamente din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune”, subliniază reprezentanții DAS Deva.

Advertisement

 

Actualitate

Grădinița PP Nr. 1 din Cartierul „Dacia” din Deva a fost oficial redeschisă, după ample reabilitări

Publicat

pe

Redactat de

 

Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 din Deva (fosta Grădiniță cu Program Normal nr. 2) a fost, astăzi, inaugurată și redeschisă oficial, după o amplă investiție.

Situată pe Aleea Salcâmilor, din Cartierul „Dacia” din municipiu, Grădinița PP Nr.1 a avut parte de reabilitări și modernizări, realizate cu ajutorul fondurilor europene.

“După o amplă investiție în reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, această unitate de învățământ preșcolar se prezintă acum într-o formă nouă, adaptată cerințelor educaționale actuale. Grădinița a fost reabilitată și modernizată cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească condițiile de învățare și să ofere un mediu educațional modern și accesibil pentru copiii din municipiul Deva”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.

Dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație

Advertisement

Potrivit reprezentanților administrației publice locale, principalele lucrări au vizat atât infrastructura internă a clădirii, cât și amenajările exterioare. De asemenea, grădinița a fost dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație, pentru a sprijini procesul educativ: videoproiectoare, ecrane de proiecție, televizoare, sisteme audio, mese și scaune noi, mobilier tip birou, imprimante, laptopuri, dar și aparatură pentru uzul zilnic, precum mașini de spălat vase și rufe. Bucătăria a fost dotată cu echipamente noi, pentru a asigura o alimentație adecvată și igienică pentru copii.

Viceprimarul municipiului Deva, Sorin Tudor Lavu, s-a aflat, astăzi, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru siguranța și confortul celor mici. Acesta a subliniat importanța dotărilor educaționale și infrastructura modernă, care contribuie la un proces educativ de calitate.

,,Prin finalizarea acestui proiect s-a făcut un pas important în dezvoltarea educației preșcolare din Deva. Grădinița nr. 1 nu este doar un loc de învățare, ci și un spațiu care reflectă grija și atenția pe care le acordăm copiilor noștri. Investiția în infrastructura educațională reprezintă un angajament ferm față de viitorul acestui oraș și implicit al copiilor”, a declarat Sorin Tudor Lavu, viceprimarul municipiului Deva.

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Deva are o capacitate de cinci grupe (110 copii). Aceasta are statutul de structură aparținătoare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva.

 

Advertisement

 

Sursa foto: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum

Publicat

pe

Redactat de

Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara, își continuă drumul. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis că acesta a parcurs 166 de kilometri, în aproximativ 31 de ore. 

“Convoiul agabaritic care transportă o turbină la termocentrala Mintia a parcurs 166 km în aproximativ 31 de ore ! Convoiul agabaritic, care se desfășoară în această perioadă în vestul României, va traversa zilele următoare podurile de pe DN7 peste Valea Nadeșului (km 489+185) și Valea Conop (km 443+262), unde se va utiliza în premieră pentru România tehnologia de traversare cu un sistem de siguranță „flyover”. Această soluție tehnică face posibilă traversarea de către convoiul de 788 tone a podurilor, fără a afecta structurile acestora în momentul traversării”, au informat, luni după-amiază, reprezentanții CNAIR.

În privința stării părții carosabile de pe traseul convoiului agabaritic, reprezentanții CNAIR precizează că o echipă de ingineri din cadrul companiei monitorizează starea acesteia în permanență, atât înaintea, în timpul, cât și după trecerea convoiului. De asemenea, transportatorul are obligația de a lua toate măsurile, astfel încât să nu fie afectată în niciun fel rețeaua rutieră pe timpul deplasării.

Transportul agabaritic are o lungime totală de 128 metri, o greutate de 788 de tone și este compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe. Acesta a intrat duminică pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, și transportă o turbină pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia, județul Hunedoara.

Convoiul se deplasează în perioada 23 februarie 2025 – 04 martie 2025 pe următorul traseu:

Advertisement

Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF – DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 – Pieschia – DJ691 – Alios – DJ691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN7) – DN7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Dragobete: Și-au jurat dragoste, în capela Castelului Corvinilor

Publicat

pe

Redactat de

 

Sărbătoarea iubirii la români – „Dragobetele”, a fost celebrată, și în acest an, la Hunedoara, prin oficierea unor căsătorii „de probă”, la Castelul Corvinilor. Îndrăgostiții au fost așteptați, astăzi, între orele 12:00 și 16:00, să își demonstreze iubirea printr-un ceremonial special.

Tineri îndrăgostiți, dar și cupluri “cu vechime”, și-au jurat dragoste în capela Castelului, înconjurați de cavaleri și domnițe.

Din 2017

Prima dată, „Dragobetele” a fost sărbătorit, într-o manieră similară, în municipiul de pe Cerna în anul 2017. Printre curajoși s-au aflat atunci și două cupluri de străini, unul venit tocmai din Suedia, iar altul din Grecia. Ca și o simplă coincidență, mireasa grecoaică a sosit tocmai din Parga, oraș înfrățit cu municipiul Hunedoara. Și în anii care au urmat, mai multe cupluri au ales să se căsătorească „de probă”, în cadrul ceremoniei oficiată pe 24 februarie, de Dragobete, în legendara capelă a impunătorului monument medieval din Hunedoara.

Advertisement

 

Foto: Muzeul Castelul Corvinilor/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate