Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Oștenii Gărzii Cetății Devei revin, în fortăreața medievală, pentru localnici și turiști

Publicat

pe

Turiștii și localnicii care vor poposi în Cetatea Devei duminică, 15 august, între orele 11:00 și 13:00, vor putea asista la rondul cavalerilor Gărzii Cetății.

Oștenii vor efectua activități de strajă și patrulare între zidurile monumentului istoric, în zona Platformei Artilerie Vest. Turiștii vor putea să asculte frumoasele legende și istoria fascinantă a Cetății Deva și să participe la activități de inițiere în scrimă și tir cu arcul. De asemenea, vor avea posibilitatea să afle amănunte despre folosirea armelor medievale și antrenamentele specifice oștenilor.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Advertisement

Actualitate

L-ați văzut? Un băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

pe

Redactat de

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

“Minorul Andrei Bogdan Ovidiu are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate