Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Convoaiele cu tehnică militară SUA au trecut pe lângă Deva, în drum spre Baza Mihail Kogălniceanu

Publicat

pe

Primele convoaie cu tehnică militară din SUA au ajuns, aseară, în România. După trecerea frontierei de stat, autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, au plecat, în această dimineață, spre Baza Mihail Kogălniceanu. În drumul lor, au traversat și județul Hunedoara, trecând pe lângă Deva.

Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în țara noastră, miercuri seara, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.

Sursa foto: MApN

În jur de 16 vehicule de mare tonaj cu remorci, încărcate cu blindate Stryker și alte echipamente militare au pornit, joi dimineață, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihail Kogălniceanu. Acestea au fost însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, după cum a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

MApN a anunțat că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliția Militară a dispus măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.

Detașamentul american –Task Force (TF) Cougar va acționa pe teritoriul României sub comanda operațională a Corpului V al SUA. Potrivit MapN, TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

Aproximativ o mie de militari americani ce fac parte din Regimentul 2 Cavalerie al Forțelor Terestre ale SUA, au început pregătirile finale pentru dislocarea din Germania către România. “Aceste forțe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație. Misiunea principală a TF Cougar pe timpul dislocării în România va consta în desfășurarea de antrenamente și activității în comun cu structurile Armatei României, în scopul ridicării nivelului de interoperabilitate și a încrederii reciproce”, a mai informat MApN.

Advertisement

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Moșii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morților” – Tradiții și obiceiuri

Publicat

pe

Redactat de

Pe 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de „Moşii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morţilor”.

În această zi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Sfânta Liturghie și slujbe speciale de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice, potrivit crestinortodox.ro.

Obiceiul cere, ca în această zi, să se dea de pomană sarmale, plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe și altele. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.

Moșii de Iarnă” se cinstesc an de an, în sâmbăta de dinaintea Lăsatului de carne, pentru intrarea în Postul Paștelui.

Cuvântul moșivine de la strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul moși sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei, Moșii de Primăvară (de Măcinici), Moșii de Vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moșii de Toamnă(în prima sâmbătă din luna noiembrie), Moșii de Iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Advertisement

Cei bătrâni îşi aduc aminte că “Moşilor de Iarnă” li se mai spunea şi “Moşii de Piftii” şi “Sâmbăta Piftiilor”. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mâncau răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeastă zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile şi-ar fi făcut apariţia în timpul verii. În această zi, nu se lucrează, nu se fac nunți și nu se spală.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate