Actualitate
AMICUS PLATO SED MAGIS AMICA VERITAS

Repet mereu, anul 1989 a adus schimbări majore în Europa Central Răsăriteană, deci și în țara noastră. Sistemul comunist s-a prăbușit. Cel mai mare câștig îl reprezintă posibilitatea liberei circulații a oamenilor și ideilor. Un alt aspect semnificativ îl reprezintă afirmarea liberă a minorităților, context în care rutenii se bucură de cea de-a treia renaștere națională, eludându-se persecuțiile la care au fost supuși „grație” regimului sovietic sau celor de obediență sovietică.
Revoluția Română din Decembrie 1989 a determinat, din fericire, o transformare a societății românești în ansamblul ei. Din păcate nu a dus la o evoluție pe măsura evenimentelor a mentalităților și, mai ales, în unele cazuri, a caracterelor umane. Libertatea a fost negativ înțeleasă, mulți confundând-o cu liberul arbitru. Mai grav este când în fundalul unei competențe profesionale se ascunde un caracter mărunt, lipsit în totalitate de orice etică. Am ales pentru articol acest titlu tocmai pentru a sublinia aspectul menționat. De ce în limba latină? Deoarece aceasta este fundamentul culturii universale, cel puțin în varianta sa europeană. Mediile românești medievale au adoptat, măcar parțial, limba și cultura latină. Traducerea în limba română a titlului sună astfel: „Mi-e prieten Platon dar mai prieten îmi este adevărul”. Expresia subliniază că nu este suficient ca o părărere să devină pertinentă doar dacă este emisă de o personalitate cu o oarecare autoritate. Expresia îi aparține lui Aristotel (384 – 322 î.Hr.), filosof al Antichității grecești, discipol al lui Platon (427-347 î.Hr.). Acesta, la rândul lui a fost discipol al lui Socrate (469-399 î.HR.), dar a fost consacrată de Ammonius Saca (175-242) în lucrarea „Viața lui Aristotel”. Socrate, Platon și Aristotel au concretizat filosofia ca o concepție generală despre lume și viață, despre existență și cunoaștere. Ammonius Saca, creștinat la maturitate, a fost un promotor al valorilor filosofiei grecești antice reușind o apropiere a acesteia de preceptele creștinismului.
Nu toți oamenii înțeleg că autoritatea trebuie să se subsumeze adevărului. Este și cazul lui Corin Mălieș. Da, acesta este pregătit profesional. Tocmai de aceea este privit cu admirație deși etica sa este fatalmente deficitară. De exemplu contestă de dimineață până seara și de seara până dimineața Revoluția Română din Decembrie 1989. Cu toate acestea datorită ei a ieșit din ilustrul anonimat în care se zbătea în timpul regimului comunist. A ajuns în conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Ce a realizat? Foarte mult. Prin tertipuri s-a transferat pe o catedră similară de la un liceu la altul. La noua instituție a început să lucreze cu elevii printr-o metodă originală, aplicată elevilor pasionați de disciplina pe care o preda Corin Mălieș. O elevă, convențional o denumim Iuliana, a dezvăluit prima ce se întâmplă. Profesorul îi propune o înțelegere. Dacă răspunsurile ei nu pot fi notate cu 10 să accepte să fie evaluate cu nota 2. Copila, naivă, acceptă. Și în primul trimestru al primului an de studiu are media 2 la disciplina respectivă. Părinții ei, cunoștințe bune cu noi, subsemnatul și soția mea, ni se adresează relatându-ne situația, solicitând o părere. Noi le-am spus că trebuie să discute cu profesorul Mălieș. Mama Iulianei îl abordează. „Nu vă faceți griji doamnă. Totul este sub control. Asta-i viața”, răspunde acesta. Mama nu se lasă deoarece nu înțelege cum fiica ei, foarte silitoare, are la disciplina respectivă media aceea înfiorătoare. Profesorul repetă la nesfârșit: „Asta-i viața” spre disperarea părintelui Iulianei. Văzând că Mălieș Corin nu are nici o explicație vine ea cu o propunere: „Domnule profesor, nu ar fi bine să faceți Dumneavoastră meditații cu Iuliana. Poate o ajută”. Acesta o privește cu o pasivitate uimitoare, care sugerează fățărnicia. În fine, răspunde după câteva clipe, care i-au părut o eternitate disperatului părinte. „Dacă Dumneavoastră vreți, se poate”. Începând cu cea de-a doua treime a anului școlar au demarat meditațiile. Timp de 11 trimestre au continuat până la absolvire. Minune, Iuliana a avut mereu media 10. Asta-i viața, ar spune Corin Mălieș.
Desigur, realizările lui Corin Mălieș nu pot fi negate dar nici lipsa de moralitate nu poate fi eludată. Parafrazez: „Amicus Corin Mălieș sed magis amica veritas”/Mi-e prieten Corin Mălieș dar mai prieten îmi este adevărul.
Dr. Gheorghe Firczak
Actualitate
Curtea de Apel Alba Iulia, creștere record a volumului de dosare în 2024

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 20 februarie 2025, bilanțul activității din anul precedent, evidențiind o creștere considerabilă a volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția sa.
La Adunarea generală a judecătorilor au participat și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), alături de invitați din instituțiile colaboratoare.
Creștere cu peste 22% a volumului de activitate
În 2024, numărul total al cauzelor aflate pe rol la instanțele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a fost de 217.434 dosare, înregistrând o creștere de 22,18% față de anul anterior. Dintre acestea, 152.096 au fost cauze nou intrate, cu aproape 19% mai multe decât în 2023.
Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-au aflat 12.893 dosare în 2024, dintre care 8.807 au fost cauze nou intrate.
Tribunalul Hunedoara, cea mai mare creștere
Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia au înregistrat, în ansamblu, o creștere a volumului de activitate cu 20,29%, totalizând 45.430 dosare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:
- Tribunalul Hunedoara: 19.956 dosare (+47,88% față de 2023)
- Tribunalul Sibiu: 11.287 dosare (+6,89%)
- Tribunalul Alba: 14.187 dosare (+3,47%)
Judecătoriile, creștere de peste 24%
La nivelul celor 16 judecătorii din circumscripție, numărul cauzelor aflate pe rol a crescut cu 24,05%, ajungând la 159.111 dosare în 2024.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Hunedoara, unde volumul de activitate a fost cu 41,15% mai mare decât în 2023.
Evoluția dosarelor pe materii
În funcție de specializare, s-au remarcat creșteri semnificative la:
- Litigii de muncă: +37,31%
- Asigurări sociale: +45,38%
- Drept civil: +27,52%
- Drept penal: +9,45%
Pe de altă parte, numărul litigiilor comerciale a scăzut cu 12,50%, iar cel al cauzelor de contencios administrativ și fiscal cu 3,81%.
Tendințe la nivelul secțiilor Curții de Apel Alba Iulia
Datele statistice indică o creștere a activității la Secția I Civilă și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în timp ce Secția a II-a Civilă a înregistrat o ușoară scădere.
Situația volumului de dosare pe secții:
- Secția Penală: 2.429 dosare (-0,74% față de 2023)
- Secția I Civilă: 7.780 dosare (+11,34%)
- Secția a II-a Civilă: 774 dosare (-7,53%)
- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal: 1.910 dosare (+15,34%)
Raportul anual al Curții de Apel Alba Iulia reflectă o creștere constantă a volumului de activitate, cu un număr tot mai mare de dosare pe rol. Creșterile semnificative la litigiile de muncă și asigurările sociale sugerează o accentuare a problemelor economico-sociale care ajung în instanțe. În același timp, scăderea litigiilor comerciale ar putea indica o stabilizare a mediului de afaceri.
Actualitate
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.
Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Actualitate
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Bursa Mărțișorului” aduce oportunități de angajare la Deva, pe 7 martie 2025