Actualitate
Noua Grădiniță cu Program Prelungit, de la Hărău, a fost inaugurată
Micuții din comuna Hărău au, din acest an, posibilitatea de a învăța într-o grădiniță nou-nouță, care are toate dotările necesare și personal specializat care se va ocupa de îndrumarea lor. Grădinița este cu program prelungit, iar acest lucru îi ajută în special pe părinții care lucrează și nu au unde să își lase copiii în intervalul respectiv de timp. Mai mult decât atât, copiii pot să doarmă aici și beneficiază și de o masă caldă, în fiecare zi, în condițiile în care puține grădinițe din județ oferă astfel de servicii.
Copiii beneficiază și de transport gratuit și de cadre didactice calificate care să aibă grijă de ei zi de zi. „Am inaugurat, acum, la început de an școlar, noua Grădiniță, după finalizarea tuturor lucrărilor de amenajare și dotare. Copiii sunt așteptați de astăzi, 5 septembrie, să pășească în noua unitate educațională, unde vor găsi nu doar un personal foarte competent și bine pregătit, ci și o atmosferă extraordinară și dotări dintre cele mai moderne.
Aici copiii vor avea la dispoziție un spațiu luminos, călduros și primitor, așa că vă îndemn, dragi părinți, să vă aduceți cu încredere copiii și să vă bucurați de ceea ce oferă acest spațiu. Am dorit să creăm tot ceea ce înseamnă atractivitate, elemente de joacă moderne şi civilizate. Aici, fiecare copil își creează o lume proprie, socializează și își trăiește aventura prin activități specifice vârstei. După cum am spus mereu, educația este unul dintre pilonii pe care se sprijină dezvoltarea unei comunități, așa că investițiile în rețeaua școlară sunt esențiale. Felicit întreaga echipă care s-a ocupat de buna derulare a proiectului și le urez succes cadrelor didactice în misiunea nobilă pe care o au”, a declarat Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău.
La inaugurarea noii grădinițe au participat și reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara.
„Am participat cu mare drag la inaugurarea Grădiniței din comuna Hărău, proiect finanțat din fonduri europene atrase de administrația locală. Sunt încântat de ceea ce văd că se realizează în fiecare zi în comuna Hărău. Îmi doresc primari ca Lucian Albu Weber, e prietenul meu, dar cel mai mult contează ceea ce face pentru comunitate. Faptul că primăria asigură o masă caldă, lucru pentru care am militat, este o grijă în plus pe care administrația locală o manifestă față de copii și viitorul lor.
Pentru că am ajuns în zonă, am cerut scuze din nou locuitorilor comunei pentru disconfortul creat prin implementarea proiectului de modernizare a drumului județean care traversează comuna Hărău (culoarul Mureș Nord). Felicitări, Lucian Albu Weber și tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect!”, a precizat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Solicitări multe – planuri de extindere
Primarul comunei, Lucian Albu Weber, a spus că deja are solicitări și din partea unor părinți din alte comune și ia în calcul extinderea grădiniței, în viitor. „Avem în plan ca lângă noua grădinița să se mai construiască încă un dormitor și o sală de mese, solicitările fiind multe, primite chiar de la părinți din afara comunei noastre. Acest lucru ne bucură și ne conștientizează, dar ne și obligă să oferim servicii de calitate. Ținând cont că în comuna noastră numărul de copii e în creștere, trebuie să extindem capacitatea, iar pentru acest lucru am și demarat deja proiectarea”, a mai menționat Lucian Albu Weber.
Actualitate
Minor reținut pentru furt calificat dintr-o spălătorie auto din Deva
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva au identificat și reținut un minor de 16 ani din Deva, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Cercetările au fost demarate în urma unei sesizări primite pe 25 noiembrie 2024, din partea administratorului unei spălătorii auto din municipiu.
Potrivit sesizării, în jurul orei 22:00, tânărul ar fi pătruns prin efracție în camera tehnică a unei spălătorii auto de tip self-wash, de unde ar fi sustras o sumă de bani provenind din încasările automatului spălătoriei. Prejudiciul estimat în urma furtului este de peste 3.050 de lei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările rapide au condus la identificarea minorului ca principal suspect. Pe 26 noiembrie 2024, polițiștii au reținut minorul pentru 24 de ore, iar acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva pentru a se dispune măsurile legale.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Vandalism la cetatea Piatra Roșie: Pietre din drumurile antice distruse de persoane necunoscute
Pe 9 noiembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au fost sesizați de un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură cu privire la un act de vandalism comis în apropierea cetății Piatra Roșie, un monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Potrivit sesizării, un cetățean a semnalat faptul că patru pietre care făceau parte din structura drumului antic au fost dislocate din sol și aruncate în apropierea cetății.
Cercetările efectuate la fața locului au stabilit că, în perioada 3-4 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi distrus patru piese din calcar de diferite dimensiuni, componente ale drumului antic ce străbate incinta doi a cetății Piatra Roșie. Aceste pietre au fost aruncate în proximitatea drumului de acces, afectând astfel un element valoros al patrimoniului cultural.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere și continuă cercetările pentru identificarea persoanelor responsabile. Autoritățile sunt hotărâte să ia măsurile legale corespunzătoare pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru prevenirea unor astfel de acte de vandalism în viitor.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Polițiștii din Hunedoara, parteneri activi în protejarea animalelor: Peste 100 de câini salvați în 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel