Actualitate
Poștărița din Simeria – vicecampioană balcanică. A reușit să doboare un record național. “Am făcut antrenamente pe câmp, pe stradă și acasă”
Marinela Szekely, o poștăriță din orașul Simeria, a devenit vicecampioană balcanică, la Campionatul Balcanic Masters de la Salonic, din Grecia. Nela, cum îi spun cunoscuții, nu numai că a urcat pe podium la această competiție, dar a reuşit să doboare un record național.
Poștărița din Simeria a reprezentat România la Campionatul Balcanic Masters de la Salonic (Grecia), unde a concurat, în proba de marș de 5.000 de metri, alături de sportivi profesioniști de atletism, din toate țările balcanice.
Marinela Szekely (43 de ani) a obținut locul al doilea în această competiție, devenind vicecampioană balcanică, dar a doborât și recordul național din 1997. La Salonic, a scos un timp de 29 de minute și 32 de secunde în proba de marș de 5.000 de metri, la categoria de vârstă 40 – 44 de ani, față de 30 de minute și 55 de secunde, vechiul record. Nela a concurat cu sportivi profesioniști de atletism. În luna august anul acesta, poștărița din Simeria a câștigat și Marșul Factorilor Poștali, proba feminină, fiind desemnată, totodată, și cea mai tehnică concurentă.
S-a antrenat intens
Pentru competiția de la Salonic, din Grecia, Marinela Szekely s-a antrenat intens, pe câmp, pe stradă și acasă. „Eu nu am lucrat la sală. Am făcut antrenamente pe câmp, pe stradă și acasă, improvizând aparate. De pildă, acasă lucram cu bușteni în mână. M-am antrenat câte 3 ore pe zi, mobilitate, abdomen, câte 1000 de flotări și 1000 de genuflexiuni. Poate că sunt un pic necăjită că nu am luat locul I, dar în același timp am o mare bucurie că am reușit să bat recordul din 1997. Vreau ca data viitoare să-mi bat propriul record. A contat că m-a susținut toată lumea, orașul meu, Poșta Română, colegii, familia”, a declarat Marinela Szekely.
Povestea ei a fost făcută publică de reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română, care au felicitat-o pentru rezultatele deosebite obținute la aceste competiții la care a luat parte. „Felicitări, Nela Shino, că ai reprezentat atât de frumos România la Campionatul Balcanic Masters de la Salonic (Grecia)! Suntem mândri și ne lăudăm cu tine că ești noua noastră vicecampioană balcanică la proba de marș! Știm cât ai muncit zi de zi, și nu neapărat pentru premiu, ci pentru că așa ești tu: serioasă, echilibrată și profesionistă”, au transmis reprezentanții CN Poșta Română.
Marinela Szekely lucrează de șapte ani la Oficiul Poștal din Simeria, Hunedoara. Este mamă a doi copii, Tahera Grace și Yasher Levi, de 16 și 18 ani, și practică sportul încă din facultate. Despre meseria de poștaș, mărturisește că, pur și simplu, o iubește: “Ca postaș chiar ai libertatea de a fi tu cu tine, fără să te deranjeze nimeni și nimic. Și rămâi același om activ”.
Citește și:
Actualitate
L-ați văzut! Un bărbat de 38 de ani, din Aninoasa, dat dispărut
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Aninoasa, a fost dat dispărut. Polițiștii au fost sesizați de mama acestuia. Femeia le-a relatat oamenilor legii că nu a mai putut lua legătura cu fiul ei din luna august a acestui an.
“Poliția Orașului Aninoasa a fost sesizată, la data de 26 noiembrie, orele 13:10, de o femeie de 66 de ani, cu privire la faptul că nu a mai luat legătura cu fiul său, Cobzac Constantin -Petru (foto), din luna august a acestui an. Din primele verificări, bărbatul de 38 de ani ar fi plecat de acasă, în urmă cu patru ani, să lucreze în construcții, păstrând telefonic legătura cu mama sa. Din luna august a acestui an, nu i-ar mai fi răspuns însă la apelurile telefonice. În cadrul ultimelor convorbiri, bărbatul i-ar fi transmis mamei sale că lucrează la o fermă de animale din județul Ilfov. Polițiștii desfășoară în continuare activități de verificare și cercetare pentru depistarea acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Bărbatul dat dispărut are o înălțime de 1,60 m, aproximativ 60 kg, ochi căprui, față rotundă, bărbie rotundă, buze subțiri.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Registrul Auto Român (RAR): „Activitatea stațiilor ITP autorizate, reluată în condiții normale”
Aplicația informatică prin care se gestionează evidența online a inspecțiilor tehnice periodice a redevenit funcțională, au informat reprezentanții Registrului Auto Român (RAR). Aceștia au transmis că activitatea stațiilor ITP autorizate a fost reluată în condiții normale.
“Începând din această dimineață (26.11.2024), a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției, desigur în cazul în care mașina este declarată “admis”. Încă de la prima oră a dimineții, angajații RAR au procesat în sistemul informatic documentele emise offline în perioada în care am avut întreruperi în funcționarea bazelor de date. Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză”, au transmis reprezentanții RAR.
Sursa foto: Registrul Auto Român -RAR
Actualitate
West Deva rămâne tot pe loc de play-off
După desfășurarea meciurilor etapei a XI-a din sezonul regular al Ligii 1 de futsal, West Deva își păstrează poziția a patra, ultima care duce în play-off.
Cei de la West au pierdut, în această etapă, la Crișcior, cu 4-6, de la CFR Timișoara, care s-a apropiat la trei puncte de deveni, și îi devansează la golveraj pe cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe, care au învins, pe teren propriu, cu 14-2, penultima clasată, Luceafărul Buzău. În derby-ul rundei, CSM Târgu Mureș a învins, acasă, cu 6-4, pe liderul FK Odorheiu Secuiesc și și-a asigurat prezența în play-off, chiar dacă mai sunt de disputat trei runde din sezonul regular. Al patrulea meci al etapei, între „lanterna roșie” Mausoleul Mărășești, și campioana United Galați a fost amânat, trupa de pe malurile Dunării evoluând în această perioadă în UEFA Futsal Champions League. Tot din acest motiv a fost amânat și meciul pe care cei de la West Deva trebuiau să îl joace în antepenultima etapă a sezonului regular la Galați, data când se va disputa această partidă nefiind, încă, stabilită. Se știe, însă, programul celorlalte meciuri din runda a XII-a. Astfel, duminică, 1 decembrie, de la ora 18:00, se joacă meciul Luceafărul Buzău – Mausoleul Mărășești, întâlnirea CFR Timișoara – CSM Târgu Mureș are loc luni, 2 decembrie, de la ora 15:00, iar partida FK Odorheiu Secuiesc – Sepsi Sfântu Gheorghe este programată pentru marți, 3 decembrie, de la ora 18:00.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara