Actualitate
A lovit două minore cu mașina și a fugit. Polițiștii îl caută pe individ

UPDATE:
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Petroșani au identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier. Acesta este un bărbat din Petrila, în vârstă de 52 de ani, care a fost depistat în cursul serii, pe raza municipiului Lupeni.
„Bărbatul a fost testat cu aparatul alcoolscop, rezultând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cele două minore (în vârstă de 15 ani) au fost transportate la Spitalul Municipal Petroșani, pentru acordarea îngrijirilor medicale (se pare ca sunt rănite uşor).
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului şi părăsirea locului accidentului”, informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Știrea inițială:
Două minore, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au fost lovite cu mașina pe trecerea pentru pietoni. Șoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului, iar polițiștii încearcă acum să îl identifice pe individ.
„În data de 12 octombrie 2022, ora 20:21, Poliția Municipiului Petroșani, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, în zona pasarelă din municipiul Petroșani, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că, un autoturism condus de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa pe direcția de mers Petrila spre Petroșani, la trecerea de pietoni amplasată în zona pasarelei CFR din municipiul Petroșani, ar fi acroșat două minore în vârstă de 15 și respectiv 16 ani, din municipiul Petroșani, părăsind locul accidentului. Polițiștii efectuează cercetări cu privire la identificarea autorului faptei și luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Cele două victime au fost preluate de către un echipaj medical și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului rutier.
Actualitate
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat

Construcția lotului lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva se desfășoară într-un ritm intens, UMB lucrând 24/7 pentru finalizarea proiectului. Potrivit informațiilor prezentate de Economedia.ro, sute de muncitori și utilaje sunt mobilizate pe întreaga secțiune Margina – Holdea, unde se află și cele două galerii ale tunelului rutier, fiecare cu o lungime de aproximativ 2,12 km pe sens.
Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a confirmat că lucrările avansează conform planului, cu peste 600 de muncitori și 300 de utilaje implicate în șantierul de 13,13 km. Pe lângă săpăturile pentru tuneluri, se efectuează operațiuni complexe la terasamente, structuri, scurgerea apelor și relocarea utilităților.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat mobilizarea exemplară a constructorului și importanța finalizării acestui segment pentru a asigura continuitatea traficului pe coridorul paneuropean IV. Dacă lucrările vor fi menținute la acest ritm, se așteaptă ca tronsonul să fie dat în circulație conform termenelor asumate.
FOTO: ECONOMEDIA.RO
Actualitate
Se reia Liga 3!

La sfârșitul acestei săptămâni se reiau meciurile din Liga 3 de fotbal. Mai sunt de jucat trei etape din sezonul regular, urmând, apoi, play-off-ul și play-out-ul.
Petroșănenii au „sărit” peste ultimele două amicale
Din județul Hunedoara sunt două echipe care evoluează în acest eșalon, dar în serii diferite. Jiul Petroșani evoluează în seria 8 și, în perioada intercompetițională, a jucat șase meciuri amicale, cu un bilanț de o victorie, un egal și patru înfrângeri. Jiul a câștigat, 3-1, acasă, cu CSM Târgu Jiu (locul 1 în Liga 4 Gorj), a remizat, 2-2, afară, la CSC Ghiroda (locul 2 în seria 9, cu șanse mari de play-off), și a pierdut cu 0-1 acasă cu Minerul Lupeni și cu același scor afară la CSU Alba Iulia (locul 3 în seria 7 și calificată în play-off), cu 2-4 la Petroșani cu Vulturii Fărcășești (colegă de serie, aflată pe locul 4 și în luptă pentru play-off) și 1-3, tot pe teren propriu, cu Unirea DMO (locul 1 din Liga 4 Hunedoara). Din varii motive, trupa din Petroșani nu a mai jucat ultimele două amicale anunțate în programul inițial de pregătire, cel din deplasare, cu Unirea Albă Iulia (locul 2 în seria 7 și calificată în play-off), și cel de acasă, cu Unirea DMO.
Jiul are nevoie doar de victorii, dar și de noroc
În momentul de față Jiul ocupă locul 5 în serie, cu 20 de puncte, la două de poziția a patra, ultima care duce în play-off și ocupată de Vulturii Fărcășești. În prima etapă din acest an, mai exact sâmbătă, 1 martie, de la ora 15:00, Jiul va primi vizita celor de la Unirea Bascov, poziția a treia și cu șapte puncte mai mult decât petroșănenii. Apoi va urma alt meci acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, formație ce va juca în play-off, Jiul urmând a termina sezonul regular în deplasare la Gilortul Târgu Cărbunești, echipă cu șanse doar pur teoretice la play-off, acum fiind pe șapte și la șase puncte în spatele petroșănenilor. În aceeași situație cu cei de la Cărbunești este și a opta clasată, Unirea Bascov. Pe de altă parte, la doar un punct în spatele trupei din Petroșani se află Speed Bradu, care își face aceleași calcule ca și Jiul, având și avantajul a trei puncte asigurate în ultima etapă, datorită retragerii din competiție a ultimei clasate, Sparta Horezu. În concluzie, cu trei victorii Jiul poate spera la play-off, dar va depinde și de jocul altor rezultate. Cel mai avantajos pentru Jiul ar fi ca în etapa a XVI-a, într-un joc programat sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14:00, Speed Bradu să învingă, pe teren propriu, pe Vulturii Fărcășești, dar se pot face și alte calcule pentru accederea în play-off. Mai este de menționat faptul că primele două clasate din serie, SCM Râmnicu Vâlcea și ACSO Filiași au asigurată, deja, prezența în play-off.
Victorie de moral pentru cei de la Lupeni
Tot pe locul al cincilea, dar în seria 9, este și Minerul Lupeni. Cei de la Minerul au jucat șapte meciuri amicale, toate în deplasare, iar în acestea au obținut cinci victorii, respectiv 4-0 cu Minerul Motru (locul 9 în Liga 4 Gorj), 1-0 cu colega de eșalon și eterna rivală Jiul Petroșani, 3-1 cu Unirea DMO și 3-0 și 6-0 cu CSM Târgu Jiu, și au pierdut cu 0-3 la FCU Craiova (locul 9 în Liga 2) și 2-4 la Vulturii Fărcășești. În ultimul meci de pregătire, cu CSM Târgu Jiu, minerii au obținut o victorie cu 6-0 (3-0), prin reușitele lui Petea, Popescu, Baidoo (ambii 2) și un autogol, iar portarul Raț a apărat un penalty, pentru echipa din Lupeni evoluând Boison (46 Raț) – Toma (56 Hârsan), Creciunesc, Ciucurescu, Doboș – Junea (56 Eshun), Petea, Marinca, Trancă (56 Bedea) – Popescu (56 Tanți), Baidoo.
Minerii, pe mâna lor
Cei de la Lupeni au același număr de puncte cu a patra clasată din seria 9, Poli Timișoara, respectiv 25, dar un golaveraj mai slab, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, ocupate de CSC Ghiroda și Progresul Pecica, departajate de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci al anului Lupeniul joacă acasă, sâmbătă, 1 martie, de la ora 15:00, cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off, și cu șanse infime la primele patru poziții, același lucru fiind valabil și pentru a șasea clasată, Viitorul Arad, care stă mai bine la golaveraj decât echipa din Bihor. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri. Ce este cert în acest moment în seria 9 este că ultimele două clasate, Timișul Șag și Avântul Periam, nu mai au șanse de calificare în play-off.
Sistemul competițional
În Liga 3 sunt 10 serii cu tot atâtea echipe fiecare, existând, deja două retrageri, pe lângă adversara Jiului mai fiind exclusă din campionat și Voința Limpeziș (seria 2). La finalul sezonului regular, primele patru clasate merg în play-off, iar celelalte echipe în play-out. În play-off se joacă tur-retur-tur, fiecare cu fiecare, cu punctajul acumulat din sezonul regular, iar primele două ajung în semifinale. Acolo se joacă încrucișat, în dublă manșă, locul 1 din seria 1 cu locul 2 din seria 2, locul 1 din seria 2 cu locul 2 din seria 1 și așa mai departe. Echipele hunedorene, dacă vor ajunge în această fază, ar juca cu formații din seria 7 (Jiul) și, respectiv, 10 (Lupeniul). Apoi învingătoarele din semifinale vor juca tur – retur, pe aceeași împărțire a grupelor, iar câștigătoarele vor promova în Liga 2. În play-out se vor juca zece etape, cu tur și retur, iar ultimele două clasate, plus echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament din cele zece serii, vor rterograda în Liga 4.
Actualitate
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu 2 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 3 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei