Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

Laboratoarele Universității din Petroșani, dotate cu aparatură performantă de peste 2,5 milioane de euro

Publicat

pe

Laboratoarele Universității din Petroșani sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, în valoare de 2,5 milioane de euro, în cadrul unui proiect implementat cu fonduri europene. Primele astfel de echipamente moderne au ajuns deja la prestigioasa instituție de învățământ superior din Valea Jiului, iar studenții se pot bucura de ele.

Cele 55 de laboratoare didactice și de cercetare ale Universității din Petroșani vor fi dotate cu aparatură după ultimele standarde.

Conducerea Universității din Petroșani a obținut finanțare pentru un proiect important care vizează modernizarea infrastructurii educaționale. Este vorba despre un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii școlare, în valoare de trei milioane de euro, dintre care 2,5 milioane de euro sunt pentru dotarea laboratoarelor Universităţii din Petroşani cu echipamente specifice (calculatoare, laptopuri, tablă inteligentă, infrastructură de laborator etc.), pentru activităţi didactice, dar şi pentru cercetare. Diferența – de 500.000 de euro, a fost utilizată pentru reabilitarea celui mai mare spaţiu de învăţământ al Universităţii din Petroşani, şi anume Corpul C.

Dacă lucrările de reabilitare termică și energetică a Corpului C de clădire din cadrul patrimoniului acestei instituții de învământ superior sunt aproape finalizate și în laboratoarele didactice și de cercetare ale Universității din Petroșani au ajuns primele echipamente moderne.

Rectorul Universităţii din Petroşani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, spune că modernizarea laboratoarelor de specialitate le va oferi studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor posibilitatea efectuării de experimentări şi de instruire practică de înalt nivel, în domeniile de specialitate în care sunt pregătiţi.

„În total, vor fi dotate cu aparatură specifică 55 de laboratoare. Pentru o parte dintre acestea, deja a venit aparatura necesară. Toate laboratoarele de informatică și cele care au nevoie de calculatoare sunt deja dotate. Avem laboratoare care au, în același timp, și table electronice și videoproiectoare care s-au cerut pentru acestea. În săptămâna aceasta de vacanță, au fost amenajate spațiile de învățământ și de cercetare, iar din semestrul al doilea al anului universitar – care începe luni, 27 februarie, ele sunt funcționale. De asemenea, pentru alte laboratoare a venit aparatura necesară, laboratoare de termotehnică, de mecanica fluidelor, de tehnologia construcțiilor de mașini, urmând să ajungă aparatura și pentru celelalte laboratoare, inclusiv, pentru activitatea de educație fizică și sport”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.

Întregul proiect cu finanțare europeană vine în sprijinul celor 145 de cadre didactice și celor aproape 4.000 de studenți, masteranzi şi doctoranzi de la Universitatea din Petroșani.

Advertisement

Actualitate

Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.

Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.

„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.

Reamintim faptul că, plenul Curții Constituționale a României (CCR) a cerut, joi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.

În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.

În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.

Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Foto: arhivă

 

Advertisement

Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.

Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.

În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate