Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

Campania “Sănătatea Orală – Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, desfășurată, luna aceasta, în unități de învățământ primar din județ

Publicat

pe

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, organizează, luna aceasta, campania “Sănătatea Orală – Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, desfășurată în unități de învățământ primar din județ.

Prin intermediul acestei campanii, profesioniștii din domeniul sănătății urmăresc să aducă în atenția publică problematica sănătății orale, să discute despre necesitatea și oportunitatea intervențiilor preventive pentru copiii preșcolari și să încurajeze formarea unor deprinderi sănătoase în ceea ce privește igiena dentară și tratamentul precoce al potenţialelor probleme dentare.

“Ne alăturăm astfel, inițiativei Federaţiei Internaţionale a Dentiştilor, respectiv Ziua Mondială a Sănătăţii Orale, marcată în fiecare an, pe data de 20 martie, cu scopul de a de a promova intervenții eficiente pentru sănătatea orală. Caria dentară reprezintă cea mai răspândită boală netransmisibilă și se corelează la copiii cu modele de creștere nefavorabile, reprezentând și o cauză frecventă de absență de la școală. Cariile dentare, asociate direct consumului de zahăr, în general unui stil de viață nesănătos (alimente și băuturi îndulcite sau acide), dar și unei igiene orale deficitare, pot fi prevenite în mare măsură prin intervenții individuale simple, cu costuri reduse, în timp ce tratamentul este costisitor și dificil”, transmit reprezentanții DSP Hunedoara.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste 530 milioane de copii suferă de carii dentare netratate ale dinților primari (dinții de lapte) și 796 milioane de persoane sunt afectate de boli parodontale.
Dintre elevii în vârstă de șase ani examinați de medicul stomatolog școlar: 7 din 10 copii nu au dentiția integră (68.79%); în medie, un copil cu leziuni carioase prezintă mai mult de o carie netratată; jumătate dintre copiii examinați au nevoie de tratament preventiv sau curativ stomatologic. În ceea ce privește deprinderile de igienă dentară și percepția propriei stări de sănătate orale, din evaluarea opiniei părinților copiilor din grupa de vârstă 6-14 ani, a reieșit că aproximativ 51% dintre respondenți spun că se spală pe dinți de două sau mai multe ori pe zi și 49 la sută consideră că au o stare de sănătate a dinților bună.
“Menținerea sănătății orale este esențială la toate vârstele însă obiceiurile sănătoase se deprind la vârsta copilăriei de aceea, introducerea spălatului pe dinți, de la apariția primului dinte, în programul zilnic al copilului precum și îngrijirea cavității bucale a bebelușului sunt esențiale”, mai transmit reprezentanții DSP Hunedoara.

Actualitate

Primăria Deva sprijină dezvoltarea învățământului profesional și dual

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva își reafirmă angajamentul față de susținerea educației profesionale și duale, considerând-o o soluție eficientă pentru pregătirea tinerilor în meserii cerute pe piața muncii. Alături de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, administrația locală încurajează colaborarea dintre școli și operatorii economici pentru a investi în formarea profesională a noii generații.

Reprezentanții mediului economic din județul Hunedoara au posibilitatea să contribuie activ la modelarea viitorului profesional al tinerilor, solicitând clase de învățământ profesional și dual. Termenul limită pentru completarea cererilor de școlarizare este 9 decembrie 2024.

Prin aceste parteneriate, firmele locale pot participa la conturarea unor programe educaționale care să răspundă nevoilor reale ale pieței muncii, asigurând astfel o integrare rapidă și eficientă a absolvenților în domeniile lor de activitate.

Promovarea și susținerea învățământului dual și profesional reprezintă o prioritate atât pentru administrația locală, cât și pentru Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Scopul principal este acela de a crește performanța profesională a elevilor, oferindu-le oportunități concrete de angajare, dar și de a sprijini dezvoltarea economică a județului prin formarea unor generații de muncitori calificați.

Primăria Deva invită toate părțile interesate să se implice activ în acest demers, contribuind astfel la consolidarea unei comunități educaționale și economice de succes.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Expoziție de cabaline și ovine la Hațeg, pe 6 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Orașului Hațeg organizează, pe 6 decembrie 2024, o expoziție de cabaline și ovine în incinta târgului de animale de pe strada Horea. Evenimentul, care promovează tradiția creșterii animalelor în județul Hunedoara, este deschis tuturor deținătorilor interesați să participe cu exemplarele lor.

”Vă aducem la cunoștință că, în data de 06 Decembrie 2024 se organizează EXPOZIȚIE DE CABALINE SI OVINE la Hațeg, pe strada Horea (incinta târgului de animale). Deținătorii ce doresc sa participe la EXPOZIȚIA DE CABALINE SI OVINE trebuie sa se înscrie pe lista deschisă la Primăria Orașului Hațeg, serviciul ADPP sau prin e-mail la primaria.hateg@yahoo.com, pănă JOI, 05.12.2024, ora 14:00. De asemenea, vă reamintim măsurile sanitar-veterinare care trebuie intreprinse cu ocazia acestui eveniment: Accesul animalelor se va face pe bază de tabel în care sunt înscrise date cu privire la numele proprietarului, codul de exploatație, adresa exploatației, numărul și mijlocul de identificare al animalelor. Animalele trebuie să provină de pe raza județului Hunedoara din exploatații indemne, libere de boli infectocontagioase, să nu provină din zone de protecție și supraveghere a focarelor active. Este interzisă cu desăvârșire comercializarea animalelor prezente la expoziție. Transportul animalelor din cadrul exploataților de origine la locul organizării evenimentului se va face cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar veterinar după o prealabilă dezinfecție a acestora. Unităție de alimentație pubică și micii producători care doresc participarea la eveniment trebuie să depună o cerere, insotita de documentul de inregistrare sanitara, la Primăria Orașului Hațeg, serviciul ADPP până în data de 03 Decembrie, pentru ca acesta din urmă să poată solicita DSVSA Hunedoara obținerea avizului temporar de funcționare”, informează reprezentanții Primărie Orașului Hațeg.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Fapte bune de la cei mici: Grădinița PP7 Deva donează peste 900 kg de fructe și legume persoanelor vulnerabile

Publicat

pe

Redactat de

Preșcolarii și educatoarele de la Grădinița PP7 din Deva au demonstrat că solidaritatea începe de la vârste fragede, colectând peste 900 de kilograme de fructe și legume în cadrul campaniei sociale „Săptămâna fructelor și a legumelor donate”.

Acțiunea, desfășurată în perioada 25–29 noiembrie 2024, a implicat peste 150 de copii, părinți și cadre didactice, care au contribuit la strângerea a 454 kilograme de fructe și 477 kilograme de legume. Donațiile au ajuns la familii și persoane vulnerabile din evidențele Direcției de Asistență Socială Deva, dar și la copiii din centrele de zi și casele de tip familial din Deva și Săulești.

Sprijin pentru comunitate

Pe 29 noiembrie, 20 de persoane cu vârste între 4 și 90 de ani, inclusiv copii și persoane cu dizabilități, au primit pachete cu fructe. Beneficiarii au fost selectați din imobilele sociale și din rândul persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu.

Organizatorii au subliniat importanța campaniei nu doar pentru beneficiarii direcți, ci și pentru educația preșcolarilor. „Copiii au învățat cât de important este să dăruiești și să fii generos. Astfel de acțiuni îi ajută să-și formeze valori esențiale, precum omenia și responsabilitatea,” au declarat reprezentanții Grădiniței PP7.

Parte dintr-un proiect național

Campania „Săptămâna fructelor și a legumelor donate” este organizată la nivel național în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Proiectul încurajează elevii și profesorii să participe la activități de voluntariat care sprijină persoanele defavorizate, contribuind la integrarea lor socială și la consolidarea spiritului de comunitate.

Acțiuni similare au avut loc în școli și grădinițe din toată țara, dovedind încă o dată că prin solidaritate se pot face schimbări semnificative în viețile celor aflați în dificultate.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate