Actualitate
Elevii au aproape două săptămâni de vacanță, care cuprinde Paștele catolic și cel ortodox

De vineri, 7 aprilie, elevii sunt oficial în vacanță. Vacanța din acest an, pentru elevii din România, a fost stabilită în așa fel încât să cuprindă atât Paștele catolic – pe 9 aprilie, cât și cel ortodox – pe 16 aprilie.
Ultima zi de cursuri din modulul 4 a fost joi, 6 aprilie. Vacanța de Paște se încheie pe 18 aprilie (zi de vacanță inclusiv), iar din 19 aprilie, începe modul 5 de studiu– ultimul din acest an școlar, cel care cuprinde și Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Conform calendarului aprobat, acestea încep pe data de 9 mai și se vor încheia pe 25 mai.
Astfel, vacanța de Paște este ultima pe care elevii o mai au până la cea din vară. Copiii se întorc la cursuri pe 19 aprilie, iar până pe 16 iunie, când se încheie anul școlar, nu vor mai avea nicio vacanță.
În premieră, anul școlar 2022-2023 nu a mai fost împărțit în semestre, ci a fost structura în cinci module.
Actualitate
Agresiuni fizice și amenințări cu violența în județul Hunedoara

În ultimele zile, polițiștii din județul Hunedoara au fost sesizați cu privire la două incidente de violență în familie, care au avut loc în municipiile Vulcan și Hunedoara.
În data de 11 mai 2025, în jurul orei 22:15, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că a avut un conflict verbal cu concubinul, în urma căruia ar fi fost agresată.
La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp un echipaj de poliție, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Aninoasa, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict verbal spontan, și-ar fi agresat fizic concubina, amenințând-o, totodată, cu acte de violență.
Față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Conflict în familie
În data de 10 mai 2025, în jurul orei 20:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la un conflict în familie.
La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică, care a stabilit că o minoră în vârstă de 15 ani, din Hunedoara, în data de 08 mai 2025, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor discuții contradictorii cu concubinul mamei sale, un bărbat de 41 de ani, din Hunedoara, cu care locuiește împreună, ar fi fost lovită de acesta și amenință cu acte de violență.
Față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Actualitate
Bărbat reținut pentru tâlhărie în Deva, după ce a lovit și deposedat o persoană de bani

La data de 11 mai 2025, în jurul orei 17:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 50 ani, din județul Vâlcea, cu privire la faptul că ar fi fost lovit și deposedat de o sumă de bani, de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe Aleea Florilor, din Deva.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Ordine Publică Deva, care au stabilit că persoana care l-ar fi deposedat de bani pe reclamant este un bărbat împreună cu care acesta a consumat băuturi alcoolice, în incinta unui local.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat, pe strada Iosif Vulcan, din Deva, un bărbat în vârstă de 45 ani, din municipiul Deva, bănuit de comiterea infracțiunii reclamate.
Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroul Investigații Criminale Deva au luat, față de bărbatul de 45 de ani, măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Acesta a fost introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv Deva, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.
Persoanele care consumă alcool în baruri sau alte localuri publice, sunt sfătuite de polițiști să își păstreze vigilența, să nu își lase băuturile nesupravegheate și să evite discuțiile despre bunurile personale sau situația financiară, pentru a nu deveni ținte ușoare ale unor infracțiuni de tâlhărie. De asemenea, este recomandat să evite deplasarea singuri după consumul de alcool și să solicite ajutorul unui prieten de încredere sau transport sigur spre domiciliu.
Actualitate
Apel de finanțare pentru paliație: Aproape 59 de milioane de euro disponibili la nivel național, 2,5 milioane alocate Văii Jiului

Spitalele și organizațiile neguvernamentale care furnizează servicii de paliație mai au la dispoziție mai puțin de o lună pentru a accesa fonduri europene destinate îmbunătățirii acestor servicii esențiale. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) anunță că termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 30 mai 2025, ora 17.00, prin platforma MySMIS 2021.
În total, aproape 59 de milioane de euro sunt disponibili, prin Programul Sănătate, pentru investiții în paliație la nivel național. În județul Hunedoara, microregiunea ITI Valea Jiului beneficiază de o alocare dedicată în valoare de 2,5 milioane de euro, o oportunitate importantă pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii medicale locale.
Pot aplica pentru finanțare:
unități sanitare publice și ONG-uri care furnizează servicii de îngrijiri paliative sau care intenționează să obțină acreditarea în acest sens în termen de 12 luni de la finalizarea proiectului;
spitale publice de tip acuți, care doresc să se transforme în unități sanitare care oferă servicii de paliație.
Prin intermediul acestui apel, vor putea fi finanțate activități de construire, extindere, modernizare, reabilitare, precum și dotarea unităților cu echipamente medicale și sisteme de digitalizare, acolo unde este necesar.
Această linie de finanțare lansată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face parte dintr-un efort mai larg de a îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale de calitate, în special în zonele mai puțin dezvoltate sau cu populație îmbătrânită, cum este și cazul Văii Jiului.
FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr reținut în urma unui conflict spontan în comuna Pui
- Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu la o casă din Romos. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit
- Actualitatecu 3 zile in urma
Doi bărbați reținuți, după ce ar fi furat dintr-o locuință din Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul, gazdă pentru bijuteriile pe patru roți la Retro Parada Primăverii 2025
- Actualitatecu 2 zile in urma
Motocicliști din toată țara s-au reunit la Deva, într-o paradă dedicată responsabilității în trafic
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ceremonial public în Piața Tricolorului din Deva – Închideri de circulație
- Actualitatecu 3 zile in urma
Liceul Teoretic “Téglás Gábor” din Deva – 20 de ani de existență
- Actualitatecu 3 zile in urma
Urmărit și hărțuit în trafic. Polițiștii au emis un ordin de protecție și au deschis dosar penal