Connect with us
Data: 08/03/2025
.

Actualitate

Un tânăr care a vrut să se arunce de pe o pasarelă din Simeria, salvat în ultima clipă de intervenţia promptă a poliţiştilor

Publicat

pe

Un tânăr care a încercat să se arunce de pe o pasarelă din Simeria, a fost salvat, în ultimul moment, de intervenţia promptă a poliţiştilor. Sesizați de un martor ocular, oamenii legii au acționat imediat. Aceștia au reușit să-l prindă de mână exact în momentul în care a vrut să sară.

Întreaga scenă s-a petrecut aseară, în jurul orei 20:20. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, care intenționa să-și pună capăt zilelor, a fost observat de o persoană care a sesizat imediat polițiștii.

În data de 06 iunie 2023, în jurul orei 20:20, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de un martor ocular cu privire la faptul că un tânăr are intenția de a se arunca de pe pasarela situată pe strada 1 Decembrie 1918, din orașul Simeria (aflată deasupra liniei de alimentare cu energie electrică a infrastructurii feroviare). În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat doi agenţi de poliţie, care au găsit la locul respectiv un tânăr de 25 de ani, care intenţiona să recurgă la un gest extrem. Tânărul a fost prins de mână de polițiști și susținut cu ajutorul persoanelor aflate în zonă (suspendat, deasupra infrastructurii feroviare) până la sosirea echipajelor de pompieri şi paramedici, care au ajuns la faţa locului şi au continuat operaţiunea de salvare a tânărului”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Tânărul a fost transportat o unitate medicală psihiatrică.

Actualitate

„Cupa 8 Martie”: Întrecere automobilistică destinată doamnelor și domnișoarelor, la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Doamnele și domnișoarele sunt invitate astăzi, de „Ziua Internațională a Femeii”, să-și testeze îndemânarea la volan, în cadrul unei noi ediții a tradiționalei competiții „Cupa 8 Martie”, desfășurată la Hunedoara.

Evenimentul, organizat de Clubul HD Motorsport în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara, are loc în zona Hotelului Rusca din Hunedoara, și va începe la ora 10:00. Această competiție are ca scop principal evaluarea preciziei, vitezei și controlului vehiculului în diverse circumstanțe.

Restricţii de circulaţie pe Bulevardul Dacia şi devieri ale traseelor liniilor de transport în comun

Pentru buna desfășurare a competiției, astăzi, de la ora 07:00 până la ora 19:00, este oprită circulaţia pe Bulevardul Dacia, de la intersecţia cu strada Avram Iancu (zona Union – Kaufland) până la intersecţia cu Bulevardul Corvin. De asemenea, este oprit accesul rutier pe Bulevardul Dacia şi dinspre Bulevardul Rusca. De asemenea, astăzi– 8 martie 2025 – în intervalul orar 07:00 – 19:00 autobuzele de pe Linia 2 nu vor mai putea deservi stațiile Teatru, Farmacia Belu (tur), respectiv staţia din dreptul Parcului Central. O altă modificare temporară de traseu este pe Linia 6: nu se vor mai deservi staţiile de la Hotel Rusca (pe tur şi retur).

Citeste mai mult ...

Actualitate

Semnificația zile de 8 Martie – „Ziua Internațională a Femeii”

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Internaţională a Femeii” este celebrată, anual, pe 8 Martie în România și în multe țări din lumea întreagă. La începuturi, sărbătoarea asociată cu primăvara a fost o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos. Este o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri.

“Ziua Femeii” a apărut într-o vreme a marilor tulburări sociale. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, însă erau supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât bărbaţii. Au apărut organizaţiile sindicale și până la revoltele industriale nu a mai fost decât un pas. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York, cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot. Un an mai târziu, în 1909, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima “Zi Naţională a Femeii” a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie.

În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Clara Zetkin, împreună cu colega ei Luise Zietz, propun sărbătorirea „Zilei Internaționale a Femeii”, fără a specifica însă o dată anume. „Ziua Internațională a Femeii” a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911, potrivit Wikipedia. Data de 8 martie pentru această sărbătoare a fost aleasă abia în 1913.

După Primul Război Mondial sărbătoarea a fost uitată în cea mai mare parte în Occident, fiind reluată la sfârșitul anilor ’60, de unele grupări feministe.

Recunoscută oficial mult mai târziu

Advertisement

În 1975, cu prilejul Anului Internațional al Femeii, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a sărbătorit pentru prima dată, „Ziua Internațională a femeii” pe 8 martie. Doi ani mai târziu, în 1977, Adunarea Generală a ONU a instituit, printr-o rezoluţie, „Ziua Internaţională a Femeii” şi Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Un nou semnal de alarmă în privința incendiilor de vegetație. Intervențiile pompierilor hunedoreni, de ordinul zecilor

Publicat

pe

Redactat de

Incendiile de vegetație uscată continuă să facă ravagii în județul Hunedoara. Pompierii acționează în zonele afectate. Numai astăzi numărul intervențiilor a fost de ordinul zecilor.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara sunt nevoiți să transmită locuitorilor județului nostru un nou semnal de alarmă, din ce în ce mai puternic, în ceea ce privește arderile de vegetație uscată!

Pe parcursul zilei de vineri, 7 martie 2025, până la ora 20:30, echipajele de stingere din cadrul subunităților de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat, în 42 de misiuni, pentru localizarea și lichidarea incendiilor de vegetație uscată care au afectat suprafețe mari de terenuri neîmpădurite sau litieră de pădure.

“În unele locații, flăcările și arderea mocnită se manifestă în mai multe focare, în același timp. Intervențiile au fost și sunt în continuare deosebit de dificile din cauza terenului accidentat, dar și a vântului care favorizează extinderea flăcărilor”, au precizat reprezentanții ISU Hunedoara.

Zonele în care s-a acționat în cursul zilei de astăzi aparțin de comunele și orașele următoare: Bunila (Poienița Voinii și Ruda), Vața de Jos (Ciungani și Târnava de Criș), Călan (Sântămăria de Piatră), Zam (Micănești), Pui (Râu Bărbat), Cârjiți (Popești), Vețel (Muncelul Mic), Bretea Română (Covragiu), Râu de Mori (Clopotiva), Vorța (Luncșoara și Visca), Buceș (Grohoțele), Băița (Crăciunești), Certeju de Sus (Măgura Toplița), Brad (Mesteacăn), Deva (Dealul mare), Petrila (Taia), Hațeg, Vulcan, Petroșani, Hunedoara. Practic, intervențiile pentru stingerea arderilor necontrolate au loc atât în unități administrativ teritoriale din sudul și centrul județului, dar și în partea de nord și nord vest.

Advertisement

Le reamintim locuitorilor județului Hunedoara faptul că arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever: pentru persoanele fizice, amenzile sunt cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Fiți responsabili! Stop incendiilor de vegetație!”, a transmis ISU Hunedoara.

 

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate