Actualitate
Clopoțelul sună într-o școală nouă, la Hațeg. Unitatea de învățământ – construită de la zero a fost inaugurată oficial
Elevii de la Liceul Teoretic ,,I.C. Brătianu” Hațeg – structura Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu” încep noul an școlar într-o instituție de învățământ nouă și modernă.
Noua școală din Hațeg, construită de la zero cu ajutorul banilor europeni, a fost inaugurată oficial, vineri, 8 septembrie.
“Am avut deosebita plăcere să împart cu dumneavoastră, dragi hațegani, bucuria de a fi împreună pentru a inaugura și pentru a sfinți cu voia Domnului, rezultatul unei munci sustinute, care a devenit realitate – prima școală construită de la 0 în orașul nostru, după revoluție! M-am bucurat să-i am alături în această zi specială pe doamna deputat Vetuța Stănescu, pe domnul prefect Călin-Petru Marian, pe doamna director Badea Rodica, pe doamna director adjunct prof. Dăbucean Diana, director adjunct prof.Groza Mihaela, director adjunct prof.Sântimbrean Monica, pe doamna inspector general școlar, Ștefănie Maria, pe colegii mei din cadrul Primăriei orașului Hațeg, preoți, cadre didactice, părinți, elevi și invitați! La preluarea mandatului meu de primar, lucrările erau executate în proporție de 11%, urmând perioade de timp dificile pentru administrația publică locală: pandemie, criză economică, creșteri de prețuri, ce ne-au îngreunat foarte mult activitatea, însă, alături de echipa din primărie, am depus toate eforturile să finalizam această construcție și să putem deschide astăzi noua școală! Ne dorim ca această schimbare să aibă rolul transformator, pe care noi toți îl așteptăm de la o unitate de învățământ, precum condiții de munca moderne pentru profesori și un mediu educațional de calitate pentru elevi! Educația este cea mai importantă investiție pentru viitor! Doresc să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui proiect!”, a transmis Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.
Noua școală din Hațeg dispune de săli de clasă, laboratoare, cabinete, sală de sport și bibliotecă, toate moderne și primitoare.
“Felicitări domnului primar Adrian Pușcaș, domnului Marcel Goia, precum și tuturor celor care au avut un aport în realizarea acestui obiectiv măreț! Respect și deosebită considerație pentru cei care investesc în educație! Mult succes elevilor și cadrelor didactice!”, a declarat, la rândul său, Maria Ștefănie, inspector școlar general la IȘJ Hunedoara.
Actualitate
Recomandări pentru siguranța în trafic oferite de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri transmit o serie de recomandări importante pentru participanții la trafic, menite să prevină evenimentele rutiere și să asigure siguranța tuturor.
Șoferii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze în prealabil despre starea vremii și a traseelor pe care urmează să le parcurgă. În condiții meteo nefavorabile sau trafic aglomerat, prudența devine esențială. Astfel măriți distanța de siguranță față de celelalte vehicule; adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic; evitați manevrele riscante și asigurați-vă corespunzător înainte de orice schimbare de direcție sau depășire.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu consume alcool, să evite conducerea în stare de oboseală și să folosească sisteme hands-free pentru apelurile telefonice. În cazul traficului intens, este recomandat să se păstreze calmul, să nu se blocheze intersecțiile și să se manifeste politețe rutieră.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Ministerul Mediului va livra 10 cuști pentru capturarea și transportul urșilor în județele montane
Ministerul Mediului, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a început implementarea unui proiect esențial pentru conservarea populației de urs brun din România. Proiectul, parte a „Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun”, este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 și continuat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
În cadrul acestui proiect, Ministerul Mediului a achiziționat 10 sisteme tip cușcă pentru capturarea și transportul urșilor, iar primele 5 cuști au fost deja livrate Gărzilor Forestiere din Timișoara, Suceava, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești și Focșani, pe 20 noiembrie 2024. Aceste echipamente sunt destinate să ajute autoritățile să gestioneze conflictul om-urs și să reducă pagubele provocate de urși în zonele montane.
Fiecare cușcă este un sistem metalic cilindric, montat pe o platformă cu roți și echipat cu un mecanism automat sau manual de închidere, respectând condițiile legale de transport pe drumurile publice. Acestea sunt dotate cu tehnologie avansată pentru a asigura siguranța atât a echipelor de intervenție, cât și a urșilor capturați, contribuind astfel la protecția acestei specii și la reducerea riscurilor pentru comunitățile din zonele afectate.
Proiectul vizează județele cu populații semnificative de urși, precum Brașov, Prahova, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureș, Buzău, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, printre altele, iar în prima decadă a lunii decembrie 2024 vor fi livrate și ultimele 5 cuști, pentru a asigura o gestionare mai eficientă a acestei provocări ecologice.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL MEDIULUI-ROMÂNIA
Actualitate
Hunedoara sărbătorește Ziua Națională a României cu un program festiv divers
Ziua Națională a României va fi celebrată în Hunedoara printr-o serie de evenimente speciale, menite să aducă împreună comunitatea locală și să marcheze acest moment de sărbătoare națională. Indiferent de vreme, autoritățile locale îi invită pe hunedoreni să participe la activitățile organizate pe 1 Decembrie.
Ceremonii și evenimente culturale
Manifestările debutează la ora 11:00, în Parcul din Centrul Istoric, cu o ceremonie oficială dedicată Zilei Naționale. La ora 16:00, iubitorii de artă sunt așteptați la Galeria de Arte, unde va fi vernisată expoziția „Sub semnul revelației”, însoțită de lansarea cărții „Brâncuși”, scrisă de Pavel Șușară. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei și Asociația Culturală BASM.
Iluminatul festiv și spectacol folcloric
Seara continuă cu aprinderea oficială a iluminatului de Crăciun, la ora 17:45, în fața Casei de Cultură. Atmosfera festivă va fi completată de spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric Hațegana, care va avea loc la ora 18:00, în Sala Mare a Casei de Cultură – Centrul Cultural Corviniana. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Porți deschise la Castelul Corvinilor și Grădina Zoologică
De Ziua Națională, două dintre cele mai iubite atracții ale orașului își deschid porțile pentru vizitatori, oferind acces gratuit. Castelul Corvinilor va putea fi vizitat între orele 09:00 și 17:00, iar Grădina Zoologică între orele 10:00 și 17:00.
O invitație pentru toți hunedorenii
Primăria Hunedoara îi încurajează pe locuitori să ia parte la aceste momente speciale, dedicate spiritului de unitate și bucuriei colective, care marchează începutul festiv al iernii și al sărbătorilor de Crăciun.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu o zi in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție