Actualitate
Lume multă, vreme bună și produse pe alese, la „Târgul de toamnă” din comuna Pui

„Târgul de toamnă” din comuna Pui, eveniment de tradiție organizat de administrația publică locală, a reunit, și în acest an, un număr mare de producători agricoli, dar și foarte mulți vizitatori care nu au plecat cu mâna goală. Și asta pentru că au avut de unde alege, oferta fiind una foarte bogată.
Cea mai mare comună din județul Hunedoara a fost, sâmbătă, 14 octombrie, gazda unei noi ediții a „Târgului de toamnă”, iar participarea hunedorenilor a fost, ca de obicei, una numeroasă. Manifestarea de la Pui este una dintre cele mai importante de acest gen din județul Hunedoara și din partea de vest a țării, iar la târg au participat numeroși producători agricoli şi alţi comercianţi. Și vremea a ținut cu organizatorii și cu participanții la eveniment.
Producători agricoli și meșteșugari din mai multe localități hunedorene, precum și din alte zone județe și-au prezentat marfa. Și crescătorii de animale și-au putut aduce animalele la târg.
Cumpărătorii, la rândul lor, au fost prezenți în număr foarte mare, iar aceștia au avut la alegere un sortiment bogat, de la produse agricole, legume şi fructe de sezon, murături, obiecte și unelte necesare în gospodărie, produse din pielărie, ceaune, animale, dar și articole vestimentare. Nu au lipsit produsele de panificație tradiționale, dar și cele de patiserie proaspete, sortimente de pâine de casă cu semințe și maia sau pâine alba coaptă pe varză, cozonacii pufoși, virșli de Podele, ceapă de Buzău dulce, micii și multe alte bunătăți.
Primarul Victor Stoica: “De foarte mulți ani nu au mai fost atât de mulți participanți la acest eveniment de tradiție care are loc la noi în comună”
“Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți în această zi frumoasă de sărbătoare la „Târgul de toamnă” de la Pui. De foarte mulți ani nu au mai fost atât de mulți participanți la acest eveniment de tradiție care are loc la noi comună. Să ne reîntâlnim cu bine și anul viitor!”, a declarat primarul comunei Pui, Victor Stoica.
Târgul de toamnă, la fel ca şi cel de primăvară, organizat la 1 mai, sunt evenimente cu o tradiţie foarte veche la Pui, comuna fiind renumită în Țara Hațegului și nu numai pentru aceste două manifestări anuale.
Actualitate
Curtea de Apel Alba Iulia, creștere record a volumului de dosare în 2024

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 20 februarie 2025, bilanțul activității din anul precedent, evidențiind o creștere considerabilă a volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția sa.
La Adunarea generală a judecătorilor au participat și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), alături de invitați din instituțiile colaboratoare.
Creștere cu peste 22% a volumului de activitate
În 2024, numărul total al cauzelor aflate pe rol la instanțele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a fost de 217.434 dosare, înregistrând o creștere de 22,18% față de anul anterior. Dintre acestea, 152.096 au fost cauze nou intrate, cu aproape 19% mai multe decât în 2023.
Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-au aflat 12.893 dosare în 2024, dintre care 8.807 au fost cauze nou intrate.
Tribunalul Hunedoara, cea mai mare creștere
Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia au înregistrat, în ansamblu, o creștere a volumului de activitate cu 20,29%, totalizând 45.430 dosare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:
- Tribunalul Hunedoara: 19.956 dosare (+47,88% față de 2023)
- Tribunalul Sibiu: 11.287 dosare (+6,89%)
- Tribunalul Alba: 14.187 dosare (+3,47%)
Judecătoriile, creștere de peste 24%
La nivelul celor 16 judecătorii din circumscripție, numărul cauzelor aflate pe rol a crescut cu 24,05%, ajungând la 159.111 dosare în 2024.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Hunedoara, unde volumul de activitate a fost cu 41,15% mai mare decât în 2023.
Evoluția dosarelor pe materii
În funcție de specializare, s-au remarcat creșteri semnificative la:
- Litigii de muncă: +37,31%
- Asigurări sociale: +45,38%
- Drept civil: +27,52%
- Drept penal: +9,45%
Pe de altă parte, numărul litigiilor comerciale a scăzut cu 12,50%, iar cel al cauzelor de contencios administrativ și fiscal cu 3,81%.
Tendințe la nivelul secțiilor Curții de Apel Alba Iulia
Datele statistice indică o creștere a activității la Secția I Civilă și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în timp ce Secția a II-a Civilă a înregistrat o ușoară scădere.
Situația volumului de dosare pe secții:
- Secția Penală: 2.429 dosare (-0,74% față de 2023)
- Secția I Civilă: 7.780 dosare (+11,34%)
- Secția a II-a Civilă: 774 dosare (-7,53%)
- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal: 1.910 dosare (+15,34%)
Raportul anual al Curții de Apel Alba Iulia reflectă o creștere constantă a volumului de activitate, cu un număr tot mai mare de dosare pe rol. Creșterile semnificative la litigiile de muncă și asigurările sociale sugerează o accentuare a problemelor economico-sociale care ajung în instanțe. În același timp, scăderea litigiilor comerciale ar putea indica o stabilizare a mediului de afaceri.
Actualitate
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.
Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Actualitate
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 24 de ore in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Bursa Mărțișorului” aduce oportunități de angajare la Deva, pe 7 martie 2025