Actualitate
Arestați preventiv pentru trafic de droguri. Doi dintre suspecți, prinși în flagrant după ce au vândut 500 de pastile de ecstasy
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/03/WhatsApp-Image-2024-03-02-at-16.33.51_aa657b34.jpg)
Trei persoane au fost arestate preventiv sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc. Acestea ar fi vândut canabis și ecstasy către consumatori din județele Hunedoara și Arad. Doi dintre suspecți au fost prinși în flagrant, după ce au comercializat 500 de comprimate de ecstasy, cu 25 lei pentru o pastilă.
La data de 1 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Astfel, la data de 1 martie 2024, a fost dispusă reținerea a trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
“Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, acestea ar fi comercializat direct sau ar fi intermediat vânzarea de droguri de risc (canabis) și de mare risc (ecstasy) către consumatori din județele Hunedoara și Arad. În cursul zilei de 29 februarie 2024, doi dintre cercetați au fost prinși în flagrant delict după ce au comercializat 500 de comprimate XTC (ecstasy) cu 25 lei pentru o tabletă. În urma controlului efectuat asupra acestora, dar și în interiorul autoturismului în care se aflau, au fost găsite și ridicate cantități de canabis, cocaină, alte 20 de comprimate ecstasy, un grinder și sume de bani în lei. Materialul probator administrat în cauză a reliefat că aceștia ar fi cumpărat drogul de mare risc, în scopul revânzării, de la cel de al treilea cercetat în cauză, iar în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, în județul Cluj, au fost identificate și ridicate 14 borcane și recipiente din sticlă conținând canabis, ciuperci halucinogene și substanțe cristaline (3-CMC), comprimate MDMA, mai multe pungi, de diferite dimensiuni (parte vidate) conținând alte cantități de canabis, cocaină, comprimate, substanțe tip cristal, folii din material plastic, folosite pentru vidat, grindere, aparat de vidat la cald și dispozitiv metalic de presare, obiecte purtătoare de urme de materie vegetală și substanță, 13.700 de lei și 2.800 de euro, mai multe telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a cercetaților, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca. De asemenea, la acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.
Actualitate
Proiect important semnat de administrația din Vețel
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/coaj-Vetel.jpg)
Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.
Extinderea și reabilitarea rețelei de apă
Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.
Pentru satele de munte
Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii să beneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.
Pe șantierele din comună se lucrează cu folos
Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.
Cu finanțare tot pe „Saligny”
Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.
Urmează și gazul
De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulat „Extindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.
Actualitate
Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/03/stadioane-1.jpg)
Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.
Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, „Meciul” și „Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.
Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.
Actualitate
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2021/10/subcetate-tren.jpg)
Un incendiu a izbucnit luni la prânz într-un vagon din compunerea trenului Interregio 1823, care circula între stațiile Măldăieni și Radomirești, obligând la evacuarea de urgență a pasagerilor, potrivit celor de la Clubferoviar.ro
Focul a fost observat în interiorul grupului sanitar al ultimului vagon, iar degajarea de fum a fost cauzată cel mai probabil de surse externe, neafectând instalațiile interne ale vagonului.
Deși pasagerii nu au fost în pericol, aceștia au fost redistribuiți rapid în celelalte vagoane de către personalul trenului, iar trenul a continuat călătoria în siguranță. Vagonul afectat a fost detașat din garnitura trenului, iar autoritățile au fost informate. Serviciul 112 a fost alertat și o echipă de intervenție a ajuns imediat la fața locului.
În urma incidentului, circulația pe firul I al Magistralei 100, pe secțiunea Mihăiești – Radomirești, a fost temporar blocată, iar trenurile care circulau pe această rută au fost redirecționate pe firul II. Trenul IR 1823, care plecase din stația București Nord cu o întârziere de 38 de minute, urma să ajungă la destinația finală, stația CF Deva, la ora 19:18.
Autoritățile feroviare au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului, în conformitate cu legislația în vigoare.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu o zi in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 21 de ore in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu 14 ore in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
- Actualitatecu 18 ore in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila investește în siguranță: licitație pentru un sistem inteligent de management urban