Stiri nationale
Sindicatele polițiștilor declanșează proteste pentru achitarea restanțelor salariale
Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, declanşează proteste pentru achitarea restanţelor salariale constând în actualizarea şi plata la valoarea corectă a salariului/soldei de grad şi a normei de hrană.
“Pe 23 ianuarie, prim-ministrul României Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi Ministerul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi-au asumat în dialog cu sindicatele din familia ocupaţională un angajament ferm privind deblocarea a două dintre drepturile plafonate prin lege la valori inferioare celor impuse de evoluţia indiciilor preţurilor de consum şi a salariului minim începând cu luna februarie. La jumătatea lui martie proiectele de acte normative necesare încă nu se află pe circuitul de avizare şi nici în transparenţă decizională”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.
Sindicaliștii mai spun că, în aceste condiţii, “pacea socială nu mai este o opţiune”, iar organizaţiile sindicale „sunt obligate să ia poziţie”. „Responsabilitatea lui Ciolacu, dar şi a lui Predoiu, care gestionează ministerele de resort din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, va fi decontată în stradă prin cel mai mare protest organizat în ultimii ani”, mai arată sindicaliştii.
“Ultimatumul dat guvernanţilor este de aprobare a actelor normative necesare până cel târziu la data de 21 martie, în caz contrar sindicatele vor asigura prezenţa 4.000 de protestatari în faţa MAI pe 25 martie când se sărbătoreşte şi ziua Poliţiei Române, începând cu ora 11:00”, se mai arată în același comunicat.
Potrivit sindicaliștilor, dacă situaţia de amânare a plăţii restanţelor va continua, vor urma proteste în Bucureşti şi teritoriu precum şi acţiuni corective de refuzare a muncii suplimentare cu blocarea activităţilor, conform unui calendar care va fi pus la dispoziţia mass-media.
Stiri nationale
Prezidenţiale2024/ CCR dezbate solicitările de anulare a alegerilor din primul tur
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%.
De asemenea, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.
După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR validează rezultatul din primul tur. Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând cu ora 14,00, la Palatul Cotroceni, a informat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, că, anul trecut, la solicitarea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), a recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok din cauza riscurilor semnificative de securitate cibernetică şi manipulare a datelor, mai ales în contextul riscurilor de influenţare a opiniei publice şi proceselor decizionale prin intermediul reţelelor sociale.
De asemenea, DNSC a transmis că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.
Reprezentanţii DNSC au menţionat că, pe întreaga perioadă a alegerilor, s-a colaborat activ cu autorităţile naţionale de specialitate – Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – pentru a preveni atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale şi pentru a asigura un proces electoral transparent şi sigur.
Duminică a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit rezultatelor finale publicate, marţi, de Biroul Electoral Central, Călin Georgescu (independent) a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22,94%, iar Elena Lasconi (USR) – 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19,18%. Turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 8 decembrie.
Sursa: AGERPRES
Economic
Indicele ROBOR la trei luni a urcat, luni, la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,87% pe an, de la 5,79%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 5,92%, de la 5,83%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,99% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2024, în creştere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,86%.
În luna mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, actul normativ a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Sursa: AGERPRES
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 3 zile in urma
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie