Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Actualitate

Câți șomeri are județul Hunedoara? Oficial – aproximativ 7.500

Publicat

pe

Județul Hunedoara are aproximativ 7.500 de șomeri, potrivit datelor oficiale. Rata șomajului este în creștere. Aceasta a fost calculată, la finele lunii februarie 2024, la o valoare de 4,83 la sută, mai mare comparativ cu prima lună a anului.

Cifrele oficiale arată că aproximativ 7.527 de hunedoreni se aflau, la sfârșitul lunii februarie anul acesta, în căutarea unui loc de muncă. Mai exact, statisticile Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara relevă faptul că, numărul total al șomerilor din județul Hunedoara era, la finele lunii februarie 2024, de 7. 527 de persoane. Dintre acestea, 2.314 erau șomeri indemnizați, iar restul, de 5.214 neindemnizați. Din totalul șomerilor hunedoreni aflați în evidențe, la sfârșitul lunii februarie 2024, 4.114 erau femei.

Rata șomajului la nivelul județului Hunedoara a fost calculată tot atunci, adică la sfârșitul lunii februarie 2024, la o valoare de 4,83 la sută, mai mare față de cea din ianuarie anul acesta (4,67 la sută), dar și comparativ cu luna anterioară, când procentul a fost de 4,53 la sută.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, în februarie 2024, acest indicator a înregistrat o creștere de 0,16 pp.

Cei mai mulți dintre șomeri provin din mediul urban

A crescut și numărul de șomeri față de prima lună a acestui an. În ianuarie 2024, în evidențele AJOFM Hunedoara erau înregistrați 7.275 de șomeri, cu 252 mai puțini față de februarie 2024.

Advertisement

În ceea ce privește mediul de rezidență, dintre cei 7.527 de șomeri hunedoreni înregistrați în februarie anul acesta, 2.736 provin din mediul rural și 4.791 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 la sută, urmat de cei cu studii liceale 26 la sută, iar 15 la sută au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii. Șomerii fără studii și cu nivel de studii primare reprezintă 21 la sută din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 la sută, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 la sută. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 378 persoane foarte greu ocupabile, 1.865 greu ocupabile, 4.877 mediu ocupabile, iar 407 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, arată reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Casetă:

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă

Advertisement

Stoc la finele lunii

Total

7.527

< 25 ani

852

Advertisement

între 25-29

577

între 30-39

1.317

între 40-49

Advertisement

1.813

între 50-55

1.616

peste 55 ani

1.352

Advertisement

Actualitate

Circa 125 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate, noaptea trecută, pe drumuri naționale din județ

Publicat

pe

Redactat de

Circa 125 de tone de material antiderapant s-au folosit, în cursul nopții trecute, la intervențiile de pe drumurile naționale din județul Hunedoara, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. S-a acționat cu 28 de utilaje.

“120 de utilaje cu lamă și răspânditor au acționat și patrulat noaptea trecută pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest. Au fost folosite aproape 600 de tone de material antiderapant. Pe raza județului Arad s-a acționat cu 12 utilaje și circa 55 de tone antiderapant, în județul Hunedoara – 28 utilaje specifice și circa 125 tone antiderapant, în județul Timiș – 23 de utilaje și 117 tone antiderapant, iar în județul Caraș-Severin – 28 de utilaje și 125 tone antiderapant. Pe A1, A6, A11 și DN 7G au acționat 37 de utilaje, cu 242 tone antiderapant”, au informat, marți dimineață, reprezentanții DRDP Timișoara.

Pentru o călătorie în siguranță în condiții de iarnă, reprezentanții DRDP Timișoara recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, mai ales în condiții de carosabil alunecos sau acoperit cu zăpadă, să sporească atenția în trafic, asigurându-se bine înainte de fiecare manevră, să evite depășirile periculoase, să nu bruscheze comenzile volanului și să păstreze în mers o distanță corespunzătoare între autovehicule, care să permită frânarea în condiții de siguranță.

Sursa foto: captură video DRDP Timișoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ

Publicat

pe

Redactat de

Operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, compania SC Apa Prod SA Deva anunță semnarea a două noi contracte de lucrări aferente „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014 -2020”. Investiții importante în infrastructura de apă vor fi realizate în municipiul Deva, precum și în alte 12 localități din județ.

Ambele contracte au o valoare totală de peste 180 de milioane de lei. Primul dintre acestea, „Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție apă potabilă și a rețelelor de canalizare în municipiul Deva și comunele Cârjiți, Brănișca, Ilia și Zam”, semnat cu APC HARD CONSTRUCT, lider al asocierii și asociații DIMEX 2000 COMPANY SRL, GEVIS PROTEAM SRL, are o valoare totală de 104.811.285,89 lei (fără TVA). Al doilea contract, “Înființare și reabilitare conducte de transport, stații de pompare, stații de clorinare, rezervoare în municipiul Deva și comunele Carjiti, Branisca, Ilia, Dobra și Zam. Sursă apă în comuna Zam”, semnat cu SC AWE INFRA SRL, lider al asocierii și asociații HYDROSTROY AD, AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL, are o valoare totală de 76.431.729,18 lei (fără TVA).

Potrivit reprezentanților companiei Apa Prod SA Deva, contractele cuprind lucrări în aria de acoperire a UAT Deva, Cârjiți, Vețel, Șoimuș, Brănișca, Ilia, Gurasada, Dobra, Hațeg, Bretea Română, Călan, Simeria, Zam.

Peste 28 de kilometri din rețeaua de distribuție a apei – reabilitați, în Deva

În municipiul Deva se vor reabilita peste 28 de kilometri din rețeaua de distribuție a apei potabile, care cuprind stații de pompare, hidranți și peste 1.100 de branșamente și 16 kilometri din rețeaua de canalizare. În celelalte UAT-uri prevăzute în contracte se vor înființa peste 36 de kilometri de rețea pentru distribuția apei potabile. Prin realizarea obiectivelor din contract, o mare parte din rețeaua existentă va fi reabilitată și extinsă, astfel încât accesul la apă potabilă și la canalizare să fie asigurat pentru locuitorii din zona investiției. Prin implementarea investițiilor din proiect, vor crește calitatea și gradul de siguranță în furnizarea apei potabile către populație”, arată reprezentanții societății Apa Prod SA Deva.

Advertisement

Lucrările se estimează că vor fi finalizate în luna septembrie 2026 și vor contribui la realizarea obiectivului principal al Apa Prod: Furnizarea unei ape sigure, de calitate.

Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul de Dezvoltare Durabilă, conform O.U.G.109/2022


Lucrările proiectate în cadrul acestor contracte

Sistemul de alimentare cu apă:

UAT DEVA

-Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă în municipiul Deva cu lungimea de L= 28.220 m, 267 hidranti, 1.169 branșamente, 161 cămine de vane

Advertisement

UAT Cârjiți

-Extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Cârjiți, Cozia și Almașu Sec, cu lungimea de L= 4.787 m, 24 hidranți, 184 branșamente, 21 cămine de vane

UAT Brănișca

-Extinderea rețelei de alimentare cu apă in localitățile Brănișca, Rovina, Boz și Târnăvița, cu lungimea deL= 10.425 m, 25 hidranți, 550 branșamente, 24 cămine de vane

UAT Ilia

Advertisement

-Extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Ilia, Bretea Mureșană, Sârbi și Bacea, cu lungimea deL= 13.581 m, 35 hidranți, 511 branșamente, 31 cămine de vane

-4 stații noi de pompare apă potabilă și anume: SP Săcămaș, SP Sârbi 1, SP Sârbi 2, SP Bacea

UAT Zam

-Extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Zam, Sălciva și Pojoga, cu lungimea deL= 7.853 m, 21 hidranți, 259 branșamente, 7 cămine de vane

Sistemul de canalizare:

Advertisement

UAT DEVA

-Extindere rețea de canalizare în lungime totală de L= 332m, 12 racorduri, 9 cămine de vizitare;

-Reabilitarea rețelei de canalizare în lungime totală de L= 16.433m, 1.108 racorduri, 578 cămine de vizitare;

-Reabilitare 1 stație de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente cu o lungime totală de 17 m.

Lucrările de alimentare cu apă propuse în cadrul prezentului proiect pentru sistemul zonal de Alimentare cu Apă Orlea – Deva se vor realiza pe aria de acoperire a UAT Deva, Cârjiți, Vețel, Șoimuș, Brănișca, Ilia, Gurasada, Dobra, Hațeg, Bretea Română, Călan, Simeria, Dobra, Zam.

Advertisement

Prin prezentul proiect se propune reabilitarea a 12,430 km de conducte de transport apă potabila din localitatea Deva, de la rezervoarele 2 x 10.000 m3 Dealul Paiului la rețeaua de distribuție. Extinderea și înființarea a 8.565 km de conducte de transport pentru a deservi localitățile adiacente municipiului Deva, și anume localitatea Cozia, Almașu Sec și Cârjiți, care în prezent nu dispun de sistem centralizat de alimentare cu apă și construirea a trei stații de pompare.

Pentru a asigura funcționarea în condiții optime a rețelei de distribuție din zonele de înaltă presiune ale localității Deva, se propune reabilitarea a 16 stații de pompare apă potabilă tip booster – hidrofor pentru zonele de înaltă presiune din localitatea Deva. Se propune un rezervor nou de înmagazinare a apei în localitatea Archia. Acesta va fi amplasat la cota 329 și va avea un volum de 300 mc. Rezervorul va asigura alimentarea cu apă a blocurilor ANL, a străzilor Zavoi, Azur, Tineretului, Paiului, Hortensiei și localității aparținătoare Archia din municipiul Deva.

Extindere aducțiuni 12,8 km și 13,2 km conducte de transport apă. În vederea asigurării necesarului de apă pentru zonele de alimentare cu apă, pentru asigurărea volumului de compensare, a volumului rezervei de incendiu si a volumului de avarie au fost prevăzute  rezervoare noi, astfel: Rezervor nou 1×300 mc în GA Brănișca; Rezervor nou 1×600 mc în GA Bretea Mureșană.

 

ZAM

Advertisement

Se propune realizarea unui front de captare apă subterană format din 4 foraje de mare adâncime

 

Toate forajele vor fi echipate cu instrumentație și se vor prevedea lucrările de integrare necesare monitorizării și controlului prin sistemul SCADA care va fi implementat prin contract. În vederea asigurării necesarului de apă pentru zonele de alimentare cu apă, pentru asigurarea volumului de compensare, a rezervei intangibile de incendiu si a volumului de avarie a fost prevăzut un rezervor 1 x 250 m3. Se propune realizarea unei conducte de aducțiune care facă legătura între frontul de captare propus și noul rezervor de la Zam. De asemenea se propun următoarele conducte de transport:

v conducta de transport apă tratată de la rezervorul propus din Zam cu o lungime de 2,343 km, și 39 bransamente.

v Conducta de transport Zam – localitatea Salciva, L = 2,433 km, si 73 bransamnete.

Advertisement

v Conducta de transport localitatea Salciva – localitatea Pojoga  L = 388 m, si 8 bransamente.

Reabilitare rețea de distribuție de înaltă presiune

Pentru îmbunătățirea calității serviciului de alimentare cu apă, reducerea pierderilor de apă și a avariilor în conductele de distribuție a localității Deva, cauzate de depășirea duratei de viață, starea proastă, degradarea componentelor rețelelor, subdimensionarea rețelelor sunt propuse urmatoarele lucrări: Reabilitarea prin înlocuire a rețelei de distribuție apă potabila din localitatea Deva, prevăzută pe străzile care fac parte din domeniul public al acesteia, pe aceleaşi amplasamente cu conductele care se reabilitează, Reţeaua de distribuție ce trebuie reabilitată prin acest contract este rețeaua de înaltă presiune și are lungimea de L=4,542 km.

Sistemul SCADA

Toate lucrările prevăzute a se realiza în cadrul prezentului contract vor fi dotate cu echipamente care să permită citirea informațiilor de funcționare. Toate echipamentele vor fi prevăzute cu interfața SCADA cu posibilitatea integrării acestora în sistemul SCADA centralizat. Toate zonele de alimentare cu apă vor avea în dotare echipamente de automatizare complete și SCADA.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mistreți surprinși în habitatul lor natural în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina ne surprinde din nou cu o descoperire spectaculoasă din lumea sălbatică. O cameră de monitorizare a surprins recent un grup de mistreți în habitatul lor natural, oferindu-ne o privire rară asupra acestor mamifere fascinante. Mistreții, esențiali pentru menținerea echilibrului ecosistemelor forestiere, joacă un rol important în răspândirea semințelor și în remodelarea solului în căutarea hranei.

Aceste animale robuste se deplasează în grupuri familiale, conduse de o femelă experimentată, care garantează protecția puilor și a membrilor mai tineri ai turmei. Pădurile întinse din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, cuprinzând mai mult de 38.000 de hectare, dintre care peste 26.500 de hectare sunt acoperite de păduri, constituie habitatul ideal pentru mistreți, oferindu-le atât resurse de hrană, cât și zone sigure pentru odihnă.

Administrația Parcului, aflată sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, continuă să protejeze acest refugiu natural, care adăpostește o diversitate impresionantă de faună sălbatică, contribuind la conservarea biodiversității din această regiune.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NATURAL GRĂDIȘTEA MUNCELULUI-CIOCLOVINA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate