Connect with us
Data: 19/02/2025
.

Comunitate

Întăbulare gratuită a terenurilor din comuna Sarmizegetusa

Publicat

pe

Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucineşţi şi Zeicani.

Începe astăzi, 19 august

Și în această comună au avut loc, la începutul verii, alegeri locale, iar în urma votului exprimat de locuitorii din sarmizegetusa, așezarea va fi condusă de o nouă administrație. Cu toate acestea, actuala administrație contiună să lucreze în folosul comunității, un ultim exemplu fiind de mare actualitate. “Începând de luni, 19 august 2024, se derulează campania de măsurători terestre în zona de munte a comunei Sarmizegetusa, respectiv în locurile numite Tisa, Ocoale, Cheia, Cățăvani, Huruitură, Dos și Gol. Operațiunea face parte din proiectul Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Caete Funciară a imobilelor din Unitatea Administrativ Teritorială Sarmizegetusa”. Aceste măsurători vor fi folosite pentru înregistrarea imobilelor în sistemul de cadastru și de carte funciară în mod gratuit. Pentru o bună desfășurare a acțiunii de întăbulare gratuită toți cetățenii comunei sunt rugați să asigure accesul reprezentanților companiei specializate în domeniu pe proprietatea dumnealor în vederea desfășurării operațiunilor de măsurare a imobilelor și terenurilor. Orice informații suplimentare se pot obține de la Primăria comunei Sarmizegetusa, de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OPCI) Hunedoara, de la reprezentanții firmei care efectuează măsurătorile sau la numărul de telefon 0786. 523. 695. Mai precizez că perioada în care se desfășoară aceste măsurători va fi determinată de condițiile meteorologice”, a declarat primarul în funcție al comunei hunedorene Sarmizegetusa, Leontin Dorin Hibais.

Campanii de informare privind agricultura și zootehnia

Ca în toate așezările rurale, și la Sarmizegetusa principala ocupație a locuitorilor rămâne agricultura și creșterea animalelor. Pe aceste, administrația în exercițiu din comuna hunedoreană Sarmizegetusa a derulat două campanii de informare publică. „Le-am transmis concetățenilor noștri că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Fermierii din comuna Sarmizegetusa pot depune cererile de finanțare până la data de 18 octombrie 2024, ora 16.00. Fondurile disponibile sunt în valoare de peste 30 de milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile. În această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal, pentru culturile de toamnă 2023 și cele de primăvară 2024, dar și pentru sectorul zootehnic, pentru anul 2024 în curs. Sprijinul nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier. De asemenea, locuitorilor comunei le-a fost prezentat și un ghid informativ privind protecția animalelor. Această campanie de informare s-a derulat în colaborare cu Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara”, a precizat Leontin Dorin Hibais, primarul în exercițiu al comunei hunedorene Sarmizegetusa.

Actualitate

O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus

Publicat

pe

Redactat de

Zestrea monografică a județului Hunedoara este mai bogată, de ceva vreme, odată cu apariția valoroasei lucrări “Lăpugiu de Sus, un sat de poveste, apropiat Ținutului Pădurenilor”, semnată de reputatul dascăl Romulus Urs. Lucrarea a văzut lumina tiparului anulul trecut, iar în această săptămână a fost prezentată și publicului devean doritor de lectură de calitate.

Matematicianul care a îmblânzit literele

Cartea este dedicată aniversării a 585 de ani de la prima menționare documentară a localității natale a autorului și vine ca o completare la prima lucrare pe aceeași temă, apărută în urmă cu un deceniu și intitulată „Lăpugiu de Sus, trecut și prezent, un sat pentru viitor”, aceasta fiind prima monografie a așezării respective. Lucrarea este cu atât mai valoroasă cu cât este scrisă de un profesor de matematică, acesta reușind să treacă peste pragul cifrelor seci ale unei științe exacte și, totodată, să fie un veritabil îmblânzitor de litere. Zecile de deveni prezenți la deosebitul eveniment cultural au putut fi martori ai unei prezentări făcute de autor, cu competente comentarii și mențiuni făcute de un alt dascăl de valoare recunoscută, prof. Floare Sav.

Lucrare extrem de valoroasă

Această a doua lucrare a profesorului Urs, acum aproape octogenar, cetățean de onoare al comunei sale natale și cu o prodigioasă activitate didactică, întinsă pe o perioadă de mai binde de patru decenii, cuprinde toate domeniile vieții sociale sub raport științific rezultat al unor cecetări proprii, bibliografie selectă și colaboratori de marcă. În plus, se face o interesantă și documentată prezentare comparativă între Lăpugiu de Sus și Lelese, iar de aici reiese clar apartența satului din lucrare la Ținutul Pădurenilor. Cartea oferă nu doar o mare cantitate de informații științifice, ci și o lectură plăcută, în paginile sale fiind prezentate, între altele, pe lângă numeroase fotografii semnificative, o prefață și o introducere extrem de atractive, precum și trimiteri temeinic documentate la graiul pădurenilor, hotarele așezării, legenda satului Lăpugiu de Sus, ocupații specifice, gospodării tradiționale, arhitectura caselor, portul tradițional și obiceiurile, dar și sărbătoarea așezării, atracțiile turistice și alte elemente legate de trecut, prezent și viitor, precum și date interesante despre autor. Lucrarea este dedicată, așa cum notează autorul în paginile cărții, „generațiilor de lăpugeni și leleșeni cu trăirea și atitudinea lor față de muncă și viață a consătenilor din orice loc și orice neam și generațiilor viitoare cu iubire și neuitare pentru satul natal”.

Advertisement

Din dragoste față de locurile natale

Ca și prima lucrare, și cea de-a doua carte semnată de prof. Romulus Urs a venit nu doar din dragostea față de locurile natale, ci și din respect pentru înaintași. „În memoria moșilor și strămoșilor care au contribuit la apariția și formarea satelor noastre, au transmis prin viu grai cu dragoste și credință tradițiile și obiceiurile strămoșești cu prețuire și recunoștință”, scrie Romulus Urs în lucrarea sa “Lăpugiu de Sus, un sat de poveste, apropiat Ținutului Pădurenilor”. Iar distinsul dascăl Romulus Urs ne promite că nu va înceta să scrie și să promoveze satul său natal, Lăpugiu de Sus. „După zece ani am reușit să scriu încă o carte, “Lăpugiu de Sus, un sat de poveste, apropiat Ținutului Pădurenilor”. În această carte mi-am propus să fac o prezentare a satului nostru, dar și să argumentez faptul că Lăpugiu de Sus este apropiat Ținutului Pădurenilor. Sunt foarte multe tradiții și obiceiuri care se aseamănă, iar această carte le conține pe toate și am conceput-o sub formă de prezentare comparativă. Cartea are 220 de fotografii și fiecare dintre acestea este comentată în această lucrare. Despre o nouă carte nu pot să vă spun decât că este mai greu, întrucât sănătatea nu prea îmi mai permite, dar voi scrie în continuare despre sat și despre comună și voi populariza cultura tradițională. În acest an, în vară, mai exact, îmi propun să mai fac o activitate cultural – artistică la Lăpugiu de Sus, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de existență a școlii, în localul nou, și, în același timp, să comemorez pe tatăl meu, învățătorul Dionisie Urs, care dă numele școlii și în 2025, se împlinește un secol de la nașterea sa”, a spus autorul la lansarea de carte de la Deva.

Recunoașterea meritelor

Tot cu această ocazie profesorul Romulus Urs a primit o nouă distincție prin care i se recunosc meritele din domeniul didactic și artistic. Valoroasa panoplie a profesorului a fost completată cu o Diplomă de Excelență oferită pentru întreaga sa activitate de către Asociația „Casina Națională” din Deva.

La finalul manifestării a fost prezentat un film documentar despre satul Lăpugiu de Sus, iar autorul a oferit cărți cu autograf celor prezenți.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată

Publicat

pe

Redactat de

Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucinești şi Zeicani.

O surpriză pentru doamne și domnișoare

Și chiar dacă suntem în plină iarnă, administrația publică din Sarmizegetusa se gândește, deja, la primăvară. Iar începutul primăverii este unul cu surprize plăcute, mai ales pentru doamne și domnișoare. „Sărbătorim împreună femeia, frumusețea și eleganța! Vă invităm să petreceți o seară magică, dedicată tuturor doamnelor și domnișoarelor din comuna noastră, alături de Amalia Otea și Simi Belea cu formația, dar și de invitatul special DJ Robert, putând face rezervări la numărul de telefon 0761.031.602.

Evenimentul va avea loc în data de 1 martie la Căminul Cultural din Sarmizegetusa, începând cu ora 18:00. Va fi primul eveniment ce se va desfășura în recent renovatul cămin cultural din Sarmizegetusa. Acesta, alături de lăcașele similare din Breazova, Păucinești și Zeicani au trecut printr-un amplu proces de modernizare și dotare cu cele trebuincioase pentru desfășurarea activității în căminele culturale, derulat printr-un proiect cu finanțare de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai sunt ultime retușuri de făcut, dar, cu siguranță, se va respecta termenul contractual de finalizare, acesta fiind sfârșitul primului semestru al anului în curs. Deci de Mărțișor vă așteptăm, cu mare drag, să fiți alături de noi”, a lansat o invitație de nerefuzat Gina Aurora Socaciu, primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa.

Proiecte realiste

Primăvara pare a veni la Sarmizegetusa și cu alte vești bune, de această dată din domeniul investițiilor. Pe AFIR ne propunem să depunem cât mai multe proiecte, în funcție de ce axe de finanțare vor fi deschise. Este cert, însă, că vom depune proiecte pentru amenajare de locuri de joacă, precum și pentru un teren de sport. Apoi pentru acest an ne propunem depunerea de proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din toate satele comunei. Totodată, există depus un proiect, pe Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru stații de încărcare a vehiculelor electrice. De asemenea, avem depus încă un proiect, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru digitalizarea Primăriei. Prin acest proiect se urmărește, în primul rând, reducerea birocrației precum și a timpilor de așteptare pentru efectuarea de diverse plăți, acestea urmând a se putea face online. Și, nu în ultimul rând, reamintesc că mai avem un proiect, depus pe Planul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny» pentru extinderea rețelei de canalizare, astfel încât această utilitate să fie prezentă și pe străzile care nu au fost cuprinse în lucrările efectuate anterior”, a declarat primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa, Gina Aurora Socaciu.

Locuri ce merită a fi văzute

Comuna Sarmizegetusa este una plină de vestigii istorice. Fără îndoială cel mai cunoscut edificiu din comună este acela al ruinelor capitalei Daciei Romane, din satul de reşedinţă, iar această bogăţie istorică nu a fost ignorată, de-a lungul timpului, de autorităţile publice locale de aici, fiind intens promovată. De asemenea, pe raza comunei, de unde se poate pleca spre valea Râului Mare și înspre Munții Retezat, mai pot fi văzute urmele cetății dacice de la Zeicani sau situl arheologic de la Breazova, iar în Sarmizegetusa este deschisă o secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane de la Deva.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiect important semnat de administrația din Vețel

Publicat

pe

Redactat de

Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.

Extinderea și reabilitarea rețelei de apă

Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.

Pentru satele de munte

Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârziibeneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.

Pe șantierele din comună se lucrează cu folos

Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.

Cu finanțare tot pe „Saligny”

Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.

Urmează și gazul

De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulatExtindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.

Advertisement

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate