Actualitate
Corvinul, pe două fronturi
Pentru Corvinul Hunedoara continuă seria de meciuri jucate la trei – patru zile distanță. Joi, 29 august, hunedorenii vor juca în Cupa României, trofeu pe care îl dețin, iar duminică în campionat, în Liga 2.
În Cupă, cu Argeșul, pe FRF TV
Astfel, de la ora 17:30, Corvinul Hunedoara va juca, în play-off-ul Cupei României, la Mioveni, cu FC Argeș. Partida urmând a fi transmisă pe platorma FRF TV. Meciul se anunță a fi unul extrem de tensionat, trupa din Argeș fiind una dintre cele patru echipe din Liga 2 care a contestat dreptul de promovare al Corvinului în primul eșalon, iar solicitarea a fost aprobată de Comitetul executiv al FRF, deși, inițial, Departamentul juridic al Federației dăduse „undă verde” hunedorenilor. În plus, Corvinul, care este câștigătoarea ediției trecute a Cupei României, a anunțat că își propune apărarea trofeului, lucru care ar putea punde presiune pe jucători. Patru echipe sunt deja calificate în faza următoare a competiției, cea a grupelor, acolo unde vor intra, direct, primele opt clasate din sezonul trecut al SuperLigii. Una dintre acestea este prim – divionara Petrolul, care a trecut, la Ploiești, cu 6-5, după penalty-uri, de CSC Dumbrăvița, echipă din Liga 2, bănățenii, care ar fi trebuit să fie gazde acceptând ca meciul să se joace în Prahova. S-a calificat mai departe și divizionara secundă CSM Reșița, care a câștigat, cu 3-1, pe terenul celor de la FC Bihor, după ce orădenii, și ei tot în Liga 2, conduceau la pauză. De asemenea, în grupe sunt deja calificate două echipe din Liga 3, Sănătatea Cluj și SCM Râmnicu Vâlcea. Clujenii au învins, acasă, cu 2-1, pe AFC Câmpulung, din Liga 2, toate golurile fiind marcate în partea secundă, echipa vizitatoare nereușind decât o egalare temporară. În fine, cei de la Vâlcea au câștigat pe terenul colegei de eșalon Minaur Baia Mare, cu 3-2, după ce au avut 2-0 la pauză, au fost egalați în partea secundă și au marcat golul victoriei în minutul 89.
Două transferuri
Pe de altă parte, hunedorenii fac și transferuri, după ce s-au despărțit de mai mulți jucători la finalul drumului lor din cupele europene. Corviniștii au anunțat două transferuri, fiind vorba despre Kristijan Ackovski, un mijlocaș defensiv nord-macedonean, și Predag Vladic, un atacant bosniac. “Bun venitt, Kristijan Ackovski! Clubul nostru anunţă semnarea unei înţelegeri valabile pe două sezoane cu mijlocaşul defensiv nord-macedonean Kristijan Ackovski! În vârstă de 26 de ani, Ackovski vine la Hunedoara de la prim-divizionara din ţara sa natală, FC Shkupi, pentru care a evoluat în 115 meciuri – inclusiv în preliminariile UEFA Conference League – în două sezoane petrecute în tricoul alb-albastru. Fost internaţional Under 21 (12 meciuri / 1 gol), noul nostru mijlocaş a jucat doar în campionatul ţării sale bifând apariţii şi la Bregalnica Stip, Rabotnicki şi Borec Veles. Bine ai venit şi multă baftă, Kristijan”,este anunțul clubului de pe malurile Cernei despre mijlocașul nord – macedonean. „Bun venit, predrag Vladic! Clubul nostru se întăreşte în compartimentul ofensiv, odată cu semnarea unui contract cu atacantul bosniac Predrag Vladic! În vârstă de 25 de ani, vârful ajunge la Hunedoara, din ţara natală, de la divizionara secundă BFK Simm-Bau, pentru care a marcat de 17 ori, în 28 de apariţii, în sezonul precedent, fiind, de altfel, golgheterul campionatului! Format de Partizan Belgrad, Predrag a mai trecut, în cariera sa, printre altele, pe la Vojvodnia Novi Sad (prima ligă din Serbia), Kabel Novi Sad (Liga a doua din Serbia), FK Sloboda Novi Grad (Liga a doua din Bosnia şi Herţegovina) sau FK Mladost Doboj-Kakanj (Liga a doua din Bosnia şi Herţegovina). De asemenea, noul nostru atacant are şi câteva convocări în lotul selecţionatei Under 19 a ţării sale natale. Bine ai venit şi multă baftă, Predrag” , au scris cei de la Corvinul pe pagina lor de socializare despre atacantul din Bosnia și Herțegovina.
Acțiune caritabilă
În același timp, corviniștii continuă și acțiunile caritabile prin care vin în sprijinul unor sportivi care trec prin momente dificile. „Tricoul în care Andrei Hergheligiu a marcat golul decisiv din finala Cupei României poate fi al tău! Vârful nostru îşi doreşte să se implice în campania de ajutorare a lui Lucian Liciu, un instructor de fitness care luptă să se recupereze după ce a suferit un accident grav de circulaţie. Povestea lui Lucian este pe: https://tinyurl.com/j9zcw8yv, iar familia, colegii şi prietenii au creat şi un grup special pentru a promova cazul său – https://tinyurl.com/bdpubfmv.
Deschidem, astfel, o licitaţie, pe https://www.facebook.com/fccorvinul1921, pentru tricoul lui Herghe. Aceasta va dura până pe 14 septembrie, suma de pornire fiind 500 de lei! Cel care va licita cel mai mult va intra în posesia tricoului, după ce va face dovada plății, în contul de mai jos: Denumire: Asociația “Lucian Liciu”. CIF: 49899911. Cont: RO78BTRLRONCRT0CR7928401.Reprezentant legal: Liciu Ana-Corina”, este anunțul postat pe pagina oficială de Facebook a celor de la Corvinul.
S-au pus în vânzare abonamentele
Și suporterii Corvinului au parte de vești bune. „Corvinul Hunedoara lansează abonamentele pentru sezonul 2024/2025! Abonamentele, care costă tot 230 de lei, sunt valabile pentru toate meciurile pe care echipa noastră le va disputa pe teren propriu în sezonul 2024/2025 al Ligii a doua (inclusiv faza play-off-ului sau play-out-ului) şi pentru partidele de pe teren propriu din Cupa României. Ele pot fi achitate și ridicate direct de la sediul clubului (biroul de la Tribuna mare), de astăzi de la ora 10:00, dar și online, de pe site-ul clubului https://fccorvinul1921.ro/abonamente/ . Plata on-line se va face în contul clubului folosind detaliile de mai jos. După transfer, atasați dovada plății prin formularul ce se găsește pe site-ul nostru oficial, alături de numele dorit a fi inscripționat pe cardul de abonat. Cont Bancar: RO08TREZ36721G365000XXXX. Beneficiar: CLUB SPORTIV CORVINUL 1921 HUNEDOARA. CUI: 36495075. Abonații de anul trecut au prioritate în păstrarea locurilor din sezonul precedent”, au transmis cei de la Corvinul. Primul meci din acest sezon pe teren propriu al hunedorenilor este cel de campionat, de duminică, 1 septembrie, de la ora 11:30, împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.
Actualitate
CFR Călători celebrează 106 ani de la Marea Unire cu trenuri speciale
În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, CFR Călători marchează 106 ani de la Marea Unire printr-un program special care aduce un omagiu evenimentului istoric din 1918.
Trenuri remorcate de locomotive decorate în culorile tricolorului vor purta simbolic numele unor personalități marcante ale vremii.
Aceste trenuri vor traversa principalele regiuni istorice și etnografice ale României, având ca destinație orașul simbol al Unirii, Alba Iulia. Evenimentul dorește să sublinieze unitatea națională și legătura între diferitele zone ale țării.
”Sâmbătă 30 noiembrie și duminică 1 decembrie 2024, angajații feroviari din toată țara, alături de toți românii, sărbătoresc 106 de ani de la Marea Unire sub conducerea regelui Ferdinand I. Pentru a marca evenimentul, mai multe trenuri ale CFR Călători care vor fi remorcate cu locomotive tricolore, vor purta în mod special numele unor personalități ale vremii. Aceste trenuri străbat toată țara și asigură legătura tuturor regiunilor istorice și etnografice ale României, cu Alba Iulia”, imnformează reprezentanții CFR Călători.
Prin această inițiativă, angajații feroviari, alături de toți românii, celebrează spiritul de solidaritate care a marcat momentul istoric al Marii Uniri. Călătorii sunt invitați să participe la această sărbătoare simbolică, care amintește de valorile ce au stat la baza formării statului național unitar român.
FOTO: FACEBOOK CFR CĂLĂTORI
Actualitate
Ultima zi pentru depunerea cererilor de ajutor pentru încălzire în Deva
Direcția de Asistență Socială Deva reamintește faptul că astăzi este ultima zi în care familiile și persoanele singure cu venituri mici pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire valabil pe toată perioada sezonului rece (noiembrie 2024 – martie 2025).
Solicitanții care depun cereri după această dată vor beneficia de ajutor începând cu luna decembrie 2024, pierzând sprijinul pentru luna noiembrie.
”20 noiembrie 2024, este ultima zi în care familiile și persoanele singure cu venituri mici mai pot depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire pe toată perioada sezonului rece (noiembrie 2024 – martie 2025). În cazul cererilor depuse după această dată, stabilirea dreptului la ajutor se va face începând cu luna decembrie 2024. Cererile și documentele justificative se depun în următoarele locații: Piața Centrală Deva, etaj 1, biroul nr. 22 (program: luni – joi, între orele 8:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00 sau vineri, între orele 8:00 – 11:00). Direcția de Asistență Socială Deva, etaj 1, Compartiment VMI – în cazul persoanelor care beneficiază de venit minim de incluziune (program: luni – joi, între orele 8:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00 sau vineri, între orele 8:00 – 11:00). Formularele-tip (cerere – declarație pe propria răspundere) pot fi solicitate în aceleași locații sau pot fi descărcate de pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și Familie sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/…/copii…/ajutor_familie_detaliu/28, unde sunt disponibile mai multe informații cu privire la acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie (acte necesare, lista bunurilor care conduc la excluderea acordării subvenției, limitele de venit și procentul de compensare stabilit de lege, valoarea subvenției, obligațiile beneficiarilor etc.). Până la această dată, aproape 450 de familii și persoane singure cu venituri reduse, din municipiul Deva, au solicitat Direcției de Asistență Socială Deva ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie. Conform datelor centralizate, 14% din totalul solicitanților sunt beneficiari de venit minim de incluziune. Pe de altă parte, aproape trei sferturi (72%) dintre devenii care au solicitat acordarea subvenției utilizează gaze naturale, în timp ce alți 20% folosesc combustibili solizi și/sau lichizi, iar 8% – energie electrică. Dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie se stabilește prin Dispoziție a Primarului, care este emisă o singură dată pentru toată perioada de acordare a subvenției. Solicitanții ale căror cereri vor fi respinse vor primi Dispoziția Primarului la adresa de domiciliu, cu motivarea soluției de respingere. Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie reprezintă măsuri de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și se acordă, la cerere, familiilor cu venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanele singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
Ajutorul de încălzire este destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile în gestionarea costurilor ridicate ale utilităților în sezonul rece, asigurându-le un trai mai decent în această perioadă dificilă. Cei interesați sunt încurajați să își finalizeze aplicațiile în cursul zilei de astăzi.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Investiții importante pentru comunitatea din Băița
Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Peștera, Sălişte şi Trestia.
Primarul, la al șaptelea mandat
Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. În urma alegerilor locale din iunie, primarul comunei Băița, Damian Diniș, a fost reales în funcție, și a început, nu cu mult timp în urmă, al șaptelea mandat consecutiv în fruntea localității, alături de echipa sa. “Vă mulțumesc, dragi cetățeni ai comunei Băița, din toată inima pentru încrederea și sprijinul vostru! Faptul că pot continua să fiu primarul vostru este un privilegiu, iar voi sunteți motivul pentru care îmi doresc mereu să fac lucrurile mai bine. Comuna noastră este specială datorită oamenilor care o formează. Împreună, am clădit o comunitate caldă, unită și plină de viață, iar acum sunt gata să lucrăm împreună pentru a aduce și mai multe bucurii și schimbări frumoase în viața noastră de zi cu zi. Pentru mine, cel mai important este să rămân aproape de voi, să vă ascult și să ne asigurăm că fiecare proiect și fiecare pas pe care îl facem este în beneficiul nostru, al tuturor. De asemenea, le mulțumesc din suflet colegilor, prietenilor și familiei mele pentru susținerea necondiționată. Vă promit că voi rămâne același om deschis și prietenos, gata să dau o mână de ajutor și să construim împreună o comună în care să ne simțim acasă”, a spus, în discursul său de învestitură de după depunerea jurământului, Damian Diniș, unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara, dar și din țară.
Cămine culturale reabilitate prin PNRR
După câștigarea alegerilor din vară administrația din Băița nu a intrat în vacanță, ci a continuat implementarea de noi proiecte în interesul comunității, iar unele dintre acestea se apropie, deja, de finalizare. Mai exact, edilii din Băiţa au reuşit să câştige finanţări în valoare de peste două milioane de lei pentru reabilitarea unor cămine culturale și unități de învățământ din satele aparţinătoare. „Fondurile provin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și acestea vor fi folosite pentru renovarea energetică moderată a căminelor culturale Trestia, Săliște și Fizeș, precum și a școlii primare din ultimul sat menționat. Aceste proiectele prevăd executarea de lucrări şi reparaţii la acoperişuri şi la faţadele clădirilor, aici fiind vorba și de izolarea termică și înlocuirea tâmplăriei existente, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, reabilitarea sau, după caz, modernizarea instalaţiilor electrice, inclusiv cu corpuri de iluminat economice, de tip LED, precum și reabilitarea instalațiilor de distribuire a căldurii și a apei calde. Lucrările de la Săliște și Trestia se apropie de finalizare, iar cele din Fizeș vor începe în curând”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.
Vești bune pentru contribuabili
Administrația din Băița mai vine cu o veste bună pentru contribuabilii din comună. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a transmis primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș.
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
Aparat RMN de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene, pus în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara”
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
ANAF: Contribuabilii mici au obligația de a depune Declarația D406 (SAF-T), de la 1 ianuarie 2025
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 18-24 noiembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Șofer prins băut la volan și accident ușor cu victimă minoră în Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Operațiunea „TRACK&BUS” în județul Hunedoara: acțiuni pentru verificarea legalității transportului public de mărfuri și persoane
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Peste o mie de permise de ședere au emis polițiștii de Imigrări Hunedoara, în primele 10 luni ale anului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Gimnastele din Deva, din nou în topul național
-
Economiccu 18 ore in urma
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,59% pe an