Connect with us
Data: 20/11/2024
.

Actualitate

Deveanul Alexandru Bălan, la mondialele de triatlon „Ironman”

Publicat

pe

 

Triatlonistul Alexandru Bălan confirmă forma bună în care se află. La finele săptămânii trecute sportivul legitimat la CSM Deva a obținut un nou rezultat de excepție.

Calificare în premieră pe distanța lungă

În Italia s-a desfășurat concursul internațional de triatlon Ironman Emilia Romagnape distanță lungă. Concursul constă în 3,8 kilometri de înot în ape deschise, 180 de kilometri pe bicicletă și un maraton la alergare, respectiv 42 de kilometri și 195 de metri. Competiția a fost una extrem de tare, contând ca și concurs de calificare pentru Campionatele Mondiale pe distanță lungă de anul viitor, iar la start s-a aflat și Alexandru Bălan, de la CSM Deva, care a evoluat exemplar la categoria de vârstă de +35 de ani.

A fost prima competiție internațională Ironman pe distanță lungă la care am luat startul. Știam despre adversarii mei din Europa că sunt extrem de pregătiți, dar și eu am făcut o cursă bună, reușind, după nouă ore și zece minute de probă, să mă clasez pe unul dintre cele zece locuri disponibile pentru continentul nostru care asigură participarea la Campionatul Mondial de anul viitor, din luna septembrie, de la Nisa, din Franța. De asemenea, acest rezultat mi-a adus calificarea și la Campionatul Mondial de half din 2025, respectiv 1,9 kilometri înot, 90 de kilometri de înot și, 21,1 kilometri de alergare, care se va desfășura la Marbella, în Spania, în luna noiembrie”, a declarat triatlonistul Alexandru Bălan, de la CSM Deva.

Advertisement

Reamintim că Alexandru Bălan este calificat și la ediția din acest an al Campionatului Mondial de Half Iron Man, care se va desfășura în decembrie, la Taupo, în Noua Zeelandă. La competiția similară de anul trecut, de la Lahti, din Finlanda, deveanul Alexandru Bălan a terminat în Top 100 din peste 3.000 de participanți.

Reamintim și că Alexandru Bălan este campion național pe distanță lungă, titlu câștigat în vara acestui an, la Oradea, când sportivul de la CSM Deva a reușit un personal best, de 8 ore și 59 de minute.

Actualitate

Investiții în centre rezidențiale din județ. Contractele de finanțare, semnate

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara au informat că, astăzi, 20 noiembrie 2024, au fost semnate contractele de finanțare, în valoare totală de 643.288,54 lei, finanțare nerambursabilă acordată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru decontarea contravalorii achizițiilor de produse pentru dotarea a șase centre rezidențiale.

Este vorba despre patru Case de tip familial pentru copii cu dizabilități și două Centre de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara – Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de beneficiar.

“Aceste investiții au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr.3234 din data de 08.11.2024 aprobat de către Doamna Ministru Simona Bucura -Oprescu. Contractele de finanțare au fost semnate de către Doamna Geanina Marina Ian, Director General al D.G.A.S.P.C. Hunedoara , în calitate de beneficiar, și de către Doamna Laura- Simona Sabău, Director Executiv al A.J.P.I.S. Hunedoara, pentru autoritatea finanțatoare- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, au transmis reprezentanții AJPIS Hunedoara.

 

Sursa foto: AJPIS Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Anunț șoc: „Vom închide toate oficiile poștale din țară!”. Reacția Sindicatului Lucrătorilor Poștali

Publicat

pe

Redactat de

Directorul general al companiei Poșta Română, Valentin Ștefan, a declarat că oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise treptat, iar spațiile în care funcționează acestea ar urma să fie închiriate, principala motivație fiind lipsa de rentabilitate.

Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că, totuși, încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române. Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: de mâine caută-ți de lucru”. Așa că, gradual începem să le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al companiei Poșta Română.

Compania a transmis, ulterior, un comunicat în care arată că, de fapt, închiderea oficiilor poștale NU reprezintă o prioritate. “Poșta Română NU ia în considerare reducerea prezenței sale în țară, prezență pe care și-a consolidat-o în ultimii ani, când pentru prima oară, în anul 2023, a reușit să aibă cel puțin un salariat în fiecare UAT din România. Închiderea oficiilor poștale NU reprezintă o prioritate pentru Compania Națională „Poșta Română” S.A. Închiderea și deschiderea de subunități poștale este un proces continuu, început în urmă cu 34 ani. Anual, aproximativ 500 subunități poștale sunt închise, în timp ce multe altele se deschid. (…) În declarațiile sale, Directorul General a ținut să sublinieze faptul că unele oficii poștale sunt neprofitabile și că toate companiile de poștă din Europa au adoptat o politică de reducere a prezenței teritoriale prin oficii poștale. Poșta Română se înscrie în acest trend de modernizare a companiilor de poștă prin transformarea prezenței poștale din România dintr-o prezență mixtă de subunități proprii, închiriate sau în regim de semi-franciză, într-o prezență PUDO (pick-up drop-off points) în sistem propriu sau în regim de franciză. Totodată, Directorul General a declarat că reducerea prezenței prin subunități poștale se face treptat, prin ieșirea naturală a salariaților din sistem, și nu într-un mod abrupt, așa cum s-a întâmplat în Ungaria în anul 2023 și 2024, când au fost închise peste 300 oficii, respectiv 100 oficii poștale”, se arată în comunicat.

Sindicatul Lucrătorilor Poștali a cerut demisia directorului general

Anunțul șefului Poștei Române cu privire la închiderea oficiilor poștale a stârnit îngrijorare în rândul angajaților. Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) a reacționat și a transmis, la rândul său, un comunicat în care condamnă “managementul defectuos” al actualei conduceri a Companiei Naţionale Poşta Română, cerând demisia directorului general Valentin Ştefan.

Advertisement

“Deciziile şi declaraţiile recente, urmate de clarificări contradictorii, reflectă o lipsă totală de viziune, competenţă şi responsabilitate, punând în pericol viitorul acestei instituţii fundamentale pentru infrastructura naţională. Privatizarea şi liberalizarea unor sectoare esenţiale în România au generat multiple provocări şi nemulţumiri în rândul populaţiei. În contextul managementului defectuos al Companiei Naţionale Poşta Română, problema devine şi mai evidentă”, se arată în comunicatul organizaţiei sindicale.

Sindicaliștii mai arată că declarația recentă a directorului general Valentin Ștefan, conform căreia „oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor” a generat un val de panică și a subminat încrederea publicului si partenerilor de contract în Compania Națională Poșta Română. “Aceasta nu este prima dată când Directorul General face declarații iresponsabile care afectează grav imaginea companiei. Ulterior, clarificările venite din partea companiei au încercat să contrazică declarația inițială, dar caracterul duplicitar și mincinos al acestei abordări este evident”, se mai arată în comunicatul SLPR.

Pe lângă demisia directorului general, sindicaliştii mai solicită instituirea unui plan naţional de redresare, care să includă modernizarea, diversificarea serviciilor şi recâştigarea încrederii publicului, implicarea angajaţilor şi sindicatelor în procesul de decizie, pentru a asigura transparenţă şi soluţii sustenabile, monitorizarea strictă a activităţii conducerii companiei, pentru a preveni alte greşeli strategice sau declaraţii dezastruoase.
SLPR a solicitat Guvernului să intervină de urgenţă “pentru a proteja acest serviciu public esenţial, să ia măsuri decisive împotriva actualei conduceri şi să iniţieze un plan serios de modernizare şi redresare”.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Filmul „Moromeții 3” va avea o proiecție specială la Deva

Publicat

pe

Redactat de

„Moromeții 3”, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, va avea o proiecție specială, marți, 26 noiembrie, la Deva. La evenimentul, ce va avea loc începând cu ora 19:00, la Teatrul de Artă din municipiu, vor participa actorii Olimpia Melinte și Alex Cătălin.

Anul 1954 îl pune pe Niculae Moromete la încercare: iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară îl copleșesc. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții.

„Moromeții 3”, regizat de Stere Gulea și surprins prin obiectiv de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, a fost prezent deja pe marile ecrane în cadrul mai multor festivaluri de film naționale (TIFF, TIFF Chișinău, Serile Filmului Românesc – Iași, Film în Sat – Peștișani, TIFF Timișoara). Din distribuție fac parte actorii: Horațiu Mălăele, Alex Călin, Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Cuzin Toma, Ana Ciontea Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea extraordinară a Oanei Pellea. Producătorii filmului sunt Oana Bujgoi Giurgiu, Tudor Giurgiu.

Filmul se va lansa în cinematografele din întraga țară pe 22 noiembrie.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate