Connect with us
Data: 18/11/2024
.

Actualitate - Eveniment

Amfiteatrul roman din Sarmizegetusa Ulpia Traiana, aproape de redeschidere după o restaurare de 22 milioane de lei

Publicat

pe

Amfiteatrul roman din Sarmizegetusa Ulpia Traiana, un reper al patrimoniului istoric din România, este pregătit să își primească din nou vizitatorii, după un amplu proces de restaurare și conservare. Intervențiile au fost realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului depășind 22 de milioane de lei.

Lucrările, desfășurate în două etape și finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional și Programul Regional Vest 2021-2027, au avut ca scop protejarea ruinelor de aproape 2.000 de ani și integrarea amfiteatrului într-un circuit turistic extins. Proiectul a inclus montarea unor gradene demontabile din structură metalică, complet independente de structura istorică, pentru a preveni orice daune asupra monumentului. De asemenea, o scenă demontabilă a fost amplasată pe latura de est, creând posibilitatea de a găzdui spectacole și evenimente culturale.

Capacitate de 500 de locuri pentru spectacole și evenimente
Noul design al amfiteatrului permite desfășurarea de evenimente cu participarea a până la 500 de spectatori, transformând situl într-un spațiu viu, destinat atât promovării culturale, cât și conservării istoriei. Această abordare îmbină valorificarea turistică cu necesitatea de protejare a patrimoniului, conform standardelor internaționale de conservare.

După redeschidere, amfiteatrul va fi integrat într-un circuit turistic mai amplu, care va include și alte structuri romane importante din situl Ulpia Traiana. Autoritățile speră ca acest proiect să atragă un număr semnificativ de turiști, contribuind astfel la dezvoltarea turismului în regiune.

„Aceasta este o oportunitate unică de a aduce la viață istoria și de a oferi comunității un spațiu deosebit pentru evenimente culturale,” au declarat reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, subliniind importanța investiției pentru promovarea patrimoniului românesc.

FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST

Advertisement

Actualitate

O femeie din Hunedoara a plecat dintr-un adăpost

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 18 noiembrie a.c., ora 12:30, de către reprezentanții Adăpostului de urgență pe timp de noapte din municipiul Hunedoara, despre dispariția unei persoane din centru.

Potrivit primelor verificări, AZÂRU ELENA IONELIA (foto), de 51 de ani (care locuia fără forme legale în Hunedoara) ar fi plecat din centru în jurul orei 11.00.

La momentul plecării voluntare, aceasta purta un hanorac de culoare gri, cu glugă, pantaloni de culoare închisă, iar în picioare avea o pereche de șlapi.

Semnalmente: 1,65 m înălțime, ochi albaștri, fără semne particulare distinctive, aproximativ 70 de kg., păr scurt, ușor grizonat.

Polițiștii continuă activitățile în vederea depistării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Persoanele care dețin și pot oferi informații care să ducă la depistarea femeii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tineri bănuiți că ar fi deținut substanțe interzise, cercetați de polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Tineri bănuiți că ar fi deținut substanțe interzise, cercetați de polițiști.

Un tânăr de 23 de ani, din Deva, este cercetat de polițiști după ce aceștia ar fi găsit asupra sa un dispozitiv tip grinder, care prezenta urme de substanță vegetală uscată

Polițiștii din municipiul Deva au depistat în trafic, la data de 16 noiembrie, în jurul orei 16:00, un tânăr de 23 de ani, care, după efectuarea unui viraj la stânga (pentru a intra într-o parcare), a pierdut controlul vehiculului de care îl conducea, tip „moto-cross”, și s-a oprit în dreptul unor dale din beton.

Evenimentul rutier a avut loc în zona cimitirului Bejan, din Deva, iar verificările în bazele de date au relevat faptul că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma controlului efectuat asupra unei borsete pe care o avea asupra sa, polițiștii au găsit un dispozitiv tip grinder de culoare albastră, care prezenta urme de substanță vegetală uscată, de culoare verde închis.

Fiind condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, tânărul de 23 de ani a refuzat recoltarea acestor probe.

Advertisement

Femeie de 61 de ani, agresată de fiul său

Într-un alt caz, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 16 noiembrie a.c., ora 22:41, cu privire la faptul că o femeie de 61 de ani ar fi agresată de fiul său.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni.

Aceștia l-au identificat și pe fiul femeii, în vârstă de 24 de ani, care era însoțit de un alt tânăr, de 29 de ani, din Simeria. În urma controlului corporal, polițiștii ar fi găsit asupra celor doi diferite cantități de substanță vegetală uscată, de culoare verde, ambalată în folie de aluminiu.

Tânăr debusolat

Advertisement

Polițiștii Serviciului Județean Transporturi Hunedoara au identificat, la data de 18 noiembrie a.c., ora 04:10, un tânăr care nu și-a putut explica prezența în gara Simeria.

Bărbatul a fost identificat în zona caselor de bilete a stației C.F. Simeria, iar în momentul în care polițiștii l-au întrebat unde dorește să ajungă cu trenul, acesta a fost incoerent în exprimare.

Ulterior, s-a stabilit că bărbatul de 26 de ani are domiciliul în județul Gorj.

În urma controlului corporal, asupra sa polițiștii au găsit o țigaretă ce ar fi conținut fragmente vegetale de culoare brun-verzui, cu miros înțepător, susceptibile a fi substanțe interzise.

În toate cele trei cazuri, bunurile găsite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.

Advertisement

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Val de infracțiuni rutiere în județul Hunedoara: șoferi depistați băuți sau fără permis

Publicat

pe

Redactat de

În ultimele zile, polițiștii din județul Hunedoara au depistat mai mulți șoferi care au încălcat grav legislația rutieră, fie conducând sub influența alcoolului, fie fără a avea dreptul de a se afla la volan.

Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Petroșani, a fost depistat în trafic cu o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din orașul Petrila l-au depistat pe bărbat la volan în data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 00:20. Conducătorul auto a fost oprit  și testat alcooltest pe DN 7A, în localitatea Petrila.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Tânăr de 25 de ani, depistat la volan cu o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii orașului Simeria au oprit în trafic, în data de 17 noiembrie a.c., ora 02:10, un bărbat de 25 de ani, care ar fi urcat la volan cu o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

Șoferul a fost depistat de polițiști în orașul Simeria.

Potrivit primelor verificări, înainte de a fi oprit în trafic, ar fi acroșat cu partea din față a autoturismului un alt autovehicul, care s-ar fi aflat parcat în zonă.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Șofer oprit de polițiști în trafic, deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice

Polițiștii orașului Simeria au oprit în trafic, în data de 17 noiembrie a.c., ora 20:10, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, care ar fi avut interdicție de a urca la volan.

Advertisement

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din luna iulie a.c.

La momentul respectiv, bărbatul ar fi fost depistat circulând cu o viteză de 152 km/h într-o zonă în care limita de viteză indica 50 km/h.

Accident ușor, cauzat de consumul de alcool

Poliția municipiului Deva a fost sesizată, la data de 17 noiembrie a.c., ora 18:15, de un bărbat de 68 ani, din comuna Hărău, că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier.

În timp ce se afla la volan pe DJ761, din direcția de mers Deva spre Hărău, acesta ar fi lovit ușor un autoturism, care se afla parcat.

Advertisement

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 68 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijirii medicale.

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A condus sub influența alcoolului

Polițiștii din municipiului Deva au oprit în trafic, la data 18 noiembrie a.c., ora 02.05, un autoturism condus de un bărbat de  37 ani, din localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării alcooltest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

SC VIVA CONSTRUCT SRL, cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, intenționează să obțină Avizul de Gospodărire a Apelor, conform Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: EXPLOATARE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL, PERIMETRUL VIVA 1, SAT SĂULEȘTI, ORAȘ SIMERIA, JUD. HUNEDOARA., identificat cu CF nr. 201239, 201240 Simeria.

 

Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

Se vor exploata agregate minerale (nisip, pietriș), din terasa râului Mureș, pe raza satului Săulești, oraș Simeria, județul Hunedoara. La finalul exploatării resurselor minerale, terenul va fi adus la starea inițială.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului la adresa menționate începând cu data de 15.11.2024.

e-mail: mvs.mining.solutions@gmail.com., 0730 810 740

Prin reprezentant,

Pitea Nicolae Viorel

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate