Actualitate
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a patru inculpați pentru fapte de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA, inculpații sunt Răducanu Camelia Cecilia, fost executor judecătoresc, și Răducanu Bogdan, avocat, alături de alți doi avocați, N.M.I. și M.D.F., care au acționat în perioada 2016-2020 pentru a pune în aplicare abuziv 30 de creanțe, cauzând un prejudiciu total de 7.861.170 lei.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în calitate de executor judecătoresc, Răducanu Camelia Cecilia, cu ajutorul soțului său și al celorlalți complici, ar fi executat silit sume de bani nejustificate, fără a respecta normele legale privind competența teritorială și fără a determina corect cuantumul creanțelor. Executorul judecătoresc a poprit conturile mai multor bănci, iar în unele cazuri, a efectuat executări silite pentru sume de zeci sau sute de ori mai mari decât valoarea reală a creanțelor, ceea ce a generat un prejudiciu considerabil.
În plus, în cadrul aceleași proceduri, au fost formate dosare de executare duplicat pentru aceleași titluri executorii, iar sumele executate în exces nu au fost returnate băncilor sau instituțiilor financiare, unele dintre ele fiind retrase în numerar de complici. Sumele retrase din conturile de consemnare au fost folosite în mod nejustificat, fără a exista documente care să justifice aceste retrageri.
Patru bănci și două instituții financiare nebancare s-au constituit părți civile în acest dosar, solicitând recuperarea prejudiciului de aproape 8 milioane de lei.
DNA a dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați, precum și asupra conturilor bancare ale acestora, pentru a asigura recuperarea sumelor implicate în acest caz.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Alba Iulia, iar procurorii au propus menținerea măsurilor preventive și asiguratorii dispuse până în acest moment. Este important de menționat că această etapă reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, iar inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă.
” În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 614/VIII/3 din data de 12 iulie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
RĂDUCANU CECILIA CAMELIA, la data faptelor având calitatea de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. Răducanu Cecilia Camelia, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;
RĂDUCANU BOGDAN, la data faptelor având calitatea de avocat în cadrul Baroului Galați, în prezent având calitatea de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. Răducanu Bogdan, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
Și în stare de libertate, a inculpaților:
N.M.I., avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
M.D.F., avocat în cadrul Baroului Hunedoara, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2020, inculpata Răducanu Camelia Cecilia, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soțului său, inculpatul Răducanu Bogdan, dar și a celorlalți doi avocați menționați anterior, ar fi pus în executare silită un număr de 30 de creanțe, cu încălcarea normelor imperative privind competența teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci, context în care ar fi cauzat unităților bancare respective un prejudiciu total de 7.861.170 lei.
Dosarele de executare respective rezultau din hotărâri judecătorești prin care au fost anulate anumite clauze considerate abuzive din contractele de acordare a unor credite bancare, nefiind stabilite sume concrete, ci doar elemente de determinare a acestora. Executorul judecătoresc ar fi procedat la executarea silită a unor sume de bani nejustificate, indicate doar de către creditorii sau cesionarii de creanțe, fără a calcula valoarea creanțelor potrivit procedurilor legale, respectiv personal sau prin expertiză contabilă, în acest mod executând silit creanțe într-un cuantum de zeci sau sute de ori mai mare decât valoarea reală (de exemplu, într-un dosar de executare silită, a executat o creanță de aproximativ 147 de ori mai mare decât cea reală).
Totodată, în anumite situații, executorul judecătoresc ar fi format două dosare de executare silită pentru același titlu executoriu, ar fi poprit de mai multe ori conturile băncilor debitoare, fără a restitui sumele executate în plus, existând situații în care a încasat în contul de consemnațiuni de patru ori debitul sau, în alte situații, ar fi executat debite inexistente, care nu fuseseră stabilite prin titlurile executorii.
O parte din aceste sume de bani erau retrase în numerar de complici din contul de consemnare al biroului executorului judecătoresc, pe baza recipiselor de consemnare, iar alte sume erau retrase de inculpată, fără a exista o justificare.
Patru societăți bancare și două instituții financiare nebancare s-au constituit părți civile în cauză cu suma totală de 7.861.170 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați și asupra conturilor deschise la unitățile bancare, prin indisponibilizarea sumelor prezente, precum și a sumelor viitoare care vor credita aceste conturi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Alba Iulia, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, arată comunicatul Direcției Națională Anticorupție.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
„Marșul pentru Viață 2025 – Fiecare om contează”, eveniment de suflet, la Deva și în alte 11 localități din județ

“Marșul pentru viață”, manifestare anuală organizată pentru susținerea familiei, s-a desfășurat sâmbătă, la Deva, dar și în alte 11 localități din județul Hunedoara. Tema ediției din acest an a evenimentului a fost „Fiecare om contează”.
„Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și al Hunedoarei, sâmbătă, 29 martie 2025, a avut loc, în 12 localități ale județului Hunedoara, „Marșul pentru Viață 2025 – Fiecare om contează”, manifestare ajunsă la cea de-a XV-a ediție în România şi a X-a ediţie în eparhia noastră și care se desfășoară cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, au informat reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Manifestarea de suflet a reunit participanți de toate vârstele, alături de reprezentanți ai Episcopiei Devei și Hunedoarei şi Protopopiatele Ortodoxe Deva, Brad, Hațeg, Orăștie și Petroșani – ca organizatori, Asociația „Mama” Deva, Coaliția pentru Familie – filiala Deva, Asociația Pro Vita „Grăuntele de bucurie”, Biserica Greco-Catolică, Cultul Creștin Baptist, Cultul Creștin Penticostal, Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” – filiala Deva, clubul de voluntariat „Orthocaffe” Deva.
Discursuri și mini-concerte
La Deva, evenimentul a avut loc în Piața Victoriei, de la ora 13:00, şi a debutat prin citirea mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, referitor la „Marșul pentru Viață 2025”, de către P.C. Părinte Radu Trifon, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul la Centrul Eparhial din Deva. “Au urmat discursuri ProVita susţinute de reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi bisericilor participante, urmate de un miniconcert susținut de tinerele: Sorana Moldoveanu, Denisa Ludușan, Miriam Stroia, Ioana-Francesca Popa și Maya Locsei, eleve la clasele de canto ale Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, pregătite de profesoarele Maria Copăcean și Florentina Pîrva, care au interpretat un buchet de melodii dedicate mamei și vârstei copilăriei. În municipiul Hunedoara „Marșul pentru viață 2025” a avut loc în fața Catedralei Eroilor și s-a bucurat de prezența prin cântec a tinerelor Lorena David, Ștefania și Maria David și a îndrăgitului interpret Bogdan Toma”, au mai informat reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei.
În aceeaşi zi, manifestări similare au avut loc şi la Brad, Orăștie, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Uricani și în comunele Ilia, Dobra şi Ghelari.
„Marșul pentru viață” este o manifestare organizată, în fiecare an, la nivel național de „Asociația România pentru viață”, fiind sprijinită de mai multe asociații și organizații ProVita și Pro familie.
Sursa foto: Episcopia Devei și Hunedoarei
Actualitate
“ONE MORE STEP”: Mihai Roșu, tânărul care pornește într-o provocare extremă – 763 de kilometri pe jos, în 14 zile. Va trece și prin Deva

Mihai Roșu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Sfântu Gheorghe, pornește într-o aventură cu totul deosebită: 763 de kilometri, parcurși doar pe jos, în 14 zile, din Timișoara până în Constanța. În tot acest timp, va trece prin opt județe, inclusiv Hunedoara. Tânărul aventurier pornește la drum duminică, 30 martie 2025, el urmând să ajungă la Deva în 1- 2 aprilie. În această călătorie extraordinară, alături de Mihai se vor alinia influenceri, branduri de renume și sute de susținători din toată țara.
Mihai Roșu a ales să își pună în valoare ambiția și voința, pornind în această aventură incredibilă, prin care și-a propus să traverseze România pe jos, de la Timișoara până la Constanța. Un pas, apoi, încă unul… „One More Step” nu este numai un proiect, ci o provocare națională.
De la Dealurile de Vest până la Marea Neagră
Tânărul pornește la drum duminică dimineață, pe un traseu bine gândit, lung de 763 de kilometri – parcurs în două săptămâni, timp în care Mihai Roșu va traversa județele Timiș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Brăila, Constanța, trecând prin peste 90 de localități și patru mari orașe din țară, de la Dealurile de Vest până la Marea Neagră. O călătorie doar la pas, parcursă timp de 14 zile consecutive, ce urmează a se încheia pe data de 12 aprilie.
„O provocare care depășește limitele personale, devenind o mișcare cu impact național, o revoluție a pașilor mici ce ne încurajează pe fiecare dintre noi să facem un pas înainte, spre o versiune mai bună a noastră. Este despre depășirea limitelor, despre a ieși din zona de confort și a demonstra că fiecare dintre noi are puterea de a înfrunta provocări mari, indiferent de obstacole. Conceptul l-a creat cot la cot cu David Stancu și Kriszta Izsak, alți tineri pasionați și talentați. Și nu este doar despre Roșu, ci despre fiecare persoană care simte că poate face mai mult, poate deveni mai bună. Această provocare națională este dovada clară că schimbarea începe cu un singur pas, indiferent cât de mic ar părea. Pe drum, Roșu va fi acompaniat de oameni din diverse colțuri ale țării, antreprenori, sportivi, care vor merge alături de el, fiecare cu propriile motive, dar toți uniți de aceeași dorință de a depăși limitele”, se arată într-un comunicat.
Implementarea programului de promovare „ONE MORE STEP” este coordonată de Alexandra Grancea, Expert PR, Specialist în comunicare și relații publice. Pasiunea pentru promovare și proiecte inedite, experiența și convingerea că acest program poate schimba perspective de abordare nu doar în antreprenoriat, ci și în viața de zi cu zi și provocarea de a ieși din zona de confort, sunt doar câteva aspecte ce o motivează să se implice în acest proiect, alături de o echipă de colegi tineri, dinamici și cu un entuziasm fantastic.

Sursa foto: Flexin Agency
Oricine poate fi parte activă din poveste
Întreaga călătorie va fi documentată în timp real pe rețelele sociale. Oricine poate urmări progresul, poate susține inițiativa și chiar i se poate alătura, pe drum, lui Mihai Roșu, devenind parte activă din poveste. Detalii legate de parcursul traseului se pot găsi pe social media: Flexin Agency, ProMarketing&PR, #onemorestep.
Proiectul „One More Step” este susținut de numeroși parteneri, printre care și Cotidianul „Servus Hunedoara” și televiziunea online „Servus Hunedoara TV”.
Actualitate
Incendiu într-o clădire din Petrila. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-o clădire din orașul Petrila. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
“Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că degajările de fum proveneau de la arderea unor materiale textile aflate în interior”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, care a precizat că, în urma producerii situației de urgență nu s-au înregistrat victime.
La această oră, incendiul a fost lichidat, dar pompierii mai acționează pentru eliminarea tuturor posibilităților de reizbucnire a flăcărilor.
“Pompierii militari din Petroșani au intervenit cu două autospeciale de stingere, cu o autoscară și cu o ambulanță SMURD, iar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) – Petrila a participat la intervenție cu o autospecială de stingere”, a mai transmis ISU Hunedoara.
Potrivit sursei citate, clădirea, cu o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, era folosită de un agent economic local pentru comercializarea unor articole sportive din materiale textile.

Foto: ISU Hunedoara
Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Proiect ambițios la Hunedoara: Aproape nouă hectare din apropierea Castelului Corvinilor pot deveni grădină urbană
- Actualitatecu 2 zile in urma
Începe DNS la rugby
- Actualitatecu 3 zile in urma
O nouă victorie pentru handbalistele de la CSȘ Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bugetul Devei pe anul 2025, aprobat. Primarul Lucian Ioan Rus: „Este un buget echilibrat”
- Actualitatecu 3 zile in urma
Primăria Hunedoara a obținut finanțarea europeană pentru modernizarea Parcului Central şi a zonelor adiacente
- Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo: Cod roșu de precipitații abundente și ninsori viscolite în vestul Carpaților Meridionali
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi sustras un telefon mobil dintr-o locuință din Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
Femeie agresată de doi minori, pe o stradă din Petroșani