Actualitate
Blocul în care locuieşte şeful Apa Serv Valea Jiului, debranşat de la reţea
Avram ia măsuri împotriva datornicilor la apă
Situaţie fără precedent la Petroşani. Directorul general al firmei care distribuie apa în Valea Jiului şi-a tăiat singur acest serviciu şi a debranşat de la reţea întreg cartierul central în care locuieşte.
Totul s-a petrecut ieri dimineaţă, când, la primele ore, cartierul central al municipiului Petroşani a fost debranşat de la sistemul de alimentare cu apă potabilădin cauza facturilor neplătite. Decizia a fost luată de Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului, care locuieşte în blocul 5 de pe strada Aleea Poporului.
„Nu e vina noastră, a celor ce plătim”
Situaţia creată a degenerat şi i-a nemulţumit pe oameni care şi-au cerut dreptul. Unii au vrut să plătească, alţii au spus că sunt la zi cu facturile. Colac peste pupăză la asociaţia de proprietari era închis din cauza celui care o gestionează. Acesta a fost operat şi de o vreme a fost nevoit să stea prin spitale. „Eu locuiesc pe scară cu directorul de la Ape. E adevărat că avem datornici vreo doi locatari, dar nu e vina noastră, a celor care locuim aici şi plătim lună de lună consumul”, spune una dintre vecinele directorului. „El are şi altă casăşi stă acolo. Nu e corect, trebuia întocmit un tabel cu datornicii şi ăia să fie debranşaţi, nu toată suflarea”, a adăugat un alt bărbat revoltat. „Nu am vrut să le dăm drumul în casă. Noi nu avem contracte cu Apa Serv şi deci nu aveau ce să caute aici. Să se facă tabel cu datornicii! Mi se pare atac la sănătatea noastră una ca asta”, susţine un alt locatar al străzii.
Potrivit Apa Serv Valea Jiului, asociaţia de proprietari în cauză are datorii de peste 287.000 de lei la taxele comune.
„Nu facem favoritisme”
În timp ce oamenii au făcut scandal, responsabilii de la Apa Serv Valea Jiului au venit cu propriile lor argumente. „Noi am fost trimişi să debranşăm. Nu ştim care ce datorie are. Nu avem o situaţie exactă. Dar ni s-a spus să debranşăm cele 28 de scări de bloc care fac parte din această asociaţie. Acesta este apometrul din scara în care locuieşte şeful nostru. Am debranşat pe toată lumea”, spunea ieri unul dintre cei care debranşa, la rând, scările de pe Aleea Poporului din Petroşani, în timp ce flutura un aparat de măsurat. „Nu ştim cine e vinovat. Noi doar ne facem datoria”, au spus şi ceilalţi.
Pe de altă parte, directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram a afirmat că nu poate face favoritisme când vine vorba de datoriile la apă, aşa că nu a avut încotro şi a debranşat de la reţea blocul în care locuieşte. „Nu am restanţe la taxele comune, ca şi alţi locatari de altfel, dar nu avem ce face pentru că locuim la bloc, iar datoriile asociaţiei de proprietari din care facem parte sunt foarte mari. Am înţeles că deja cei de la asociaţia de proprietari au găsit 10.000 de lei pentru achitarea restanţelor şi, dacă se va face un protocol de eşalonare a plăţilor, s-ar putea să furnizăm, din nou, apă la robinete”, a declarat Avram
Cu scandal sau fără, oamenii au rămas şi cu facturile achitate şi debranşaţi. Situaţia e unicăşi nimeni nu a putut să spună care ar fi rezolvarea ei. Asta deoarece locatarii, chiar dacă ar acţiona în instanţă vinovaţii. Ar trebui mai întâi să se îndrepte spre asociaţia de proprietari, a cărui şef nu e, iar înlocuitorul acestuia e de negăsit, iar mai apoi, asociaţia ar trebui să acţioneze în instanţă locatarii restanţieri.
Actualitate
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
Rezultatele scrutinului de duminică au adus răsturnări de situație la care nimeni nu se aștepta. Deși exit-poll-urile prezentate după închiderea urnelor îl dădeau câștigător pe candidatul social -democrat Marcel Ciolacu, lupta pentru locul al doilea în finala prezidențială fiind una foarte strânsă, situația s-a schimbat. Elena Lasconi, candidatul USR, și Călin Georgescu, candidat independent, se vor duela în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Candidatul USR, Elena Lasconi, a trecut pe locul al doilea în preferinţele electoratului, potrivit datelor publicate în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), după centralizarea celor 20.059 de procese verbale (100%), devansându-l, astfel, pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu.
Hunedoreanca Elena Lasconi a obținut 1.772.503 de voturi (19,18%), iar Marcel Ciolacu (PSD) – 1.769.761 voturi (19,15%). Pe primul loc s-a menținut candidatul independent Călin Georgescu – 2.120.404 voturi (22,94%).
USR a anunțat, astăzi dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu. „Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Citiți și: Cum au votat hunedorenii la alegerile prezidențiale, turul 1
Cum s-a votat în țară
În ceea ce privește situația votului la nivel național, candidatul independent Călin Georgescu a câștigat în 13 județe, între care și Hunedoara. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a convins alegătorii din 16 județe. Elena Lasconi, candidatul USR, s-a aflat în preferințele electorale ale locuitorilor din cinci județe. Kelemen Hunor, candidatul UDMR, a câștigat în șase județe. Președintele PNL, Nicolae Ciucă a câștigat într-un singur județ.
Prezența la urne, la nivel național, în primul tur al alegerilor prezidențiale, a fost 52,55 la sută, ceea ce înseamnă că au mers la vot 9.465.257 de români, dintre cei 18.008.480 înscriși pe liste.
În această după-masă, puțin după ora 16:00, s-a finalizat centralizarea proceselor verbale de la secțiile de votare, rezultatele indicând că lupta finală pentru Cotroceni se va purta între Elena Lasconi și Cătălin Georgescu.
Campania electorală pentru turul al doilea de scrutin, programat pentru 8 decembrie, începe pe 29 noiembrie.
Marcel Ciolacu a anunțat că va renunța la șefia partidului
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a anunțat, astăzi după amiază, că și-a înaintat demisia de la șefia partidului și că va rămâne lângă colegii săi până după alegerile parlamentare. Acesta a anunțat, totodată, că nu va mai candida la o funcție de conducere în partid și că formațiunea nu va contesta rezultatul alegerilor. „Aș dori să îi felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul al doilea. I-am scris și doamnei Lasconi, am sunat-o, i-am și scris, am felicitat-o, cum e normal. PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă e foarte mică diferența. Aseară i-am înaintat secretarului general demisia, azi am convocat un consiliu politic național. O să rămân alături de colegii mei până duminică, la alegeri. Demisia e un act unilateral. La viitoarele alegeri din PSD nu voi candida pentru nicio funcție. Rămân premier până se termină alegerile și se termină mandatul”, a declarat Marcel Ciolacu.
Actualitate
Tânăr cercetat după ce ar fi fost prins cu substanțe interzise, în zona unui cimitir din Deva
Un tânăr, în vârstă de 19 de ani, din Simeria, este cercetat, după ce polițiștii ar fi descoperit asupra sa substanțe interzise.
“Tânărul de 19 ani a fost legitimat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din Deva, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 04:15, în zona unui cimitir din municipiul Deva. Acesta se afla, împreună cu alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină. În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra tânărului de 19 ani (în buzunarul gecii) o țigaretă confecționată artizanal, din foiță de culoare albă, precum și o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o hârtie de culoare neagră”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Toate bunurile descoperite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.
Actualitate
Etapă fără surprize în Liga 4 de fotbal Hunedoara
Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara este în plină desfășurare. La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat meciurile din etapa a XIV-a.
Primele clasate s-au impus lejer
Primele două clasate, Unirea DMO și Gloria Geoagiu, au jucat pe teren propriu și s-au impus fără probleme. Liderul, Unirea DMO, a învins, la Ciula Mare, cu 7-2, pe Dacia Orăștie, partida fiind considerată unul dintre derby-urile etapei. În urma acestui succes Unirea DMO își păstrează poziția din fruntea clasamentului, având, acum, 37 de puncte, iar cei de la Dacia Orăștie rămân pe poziția a cincea, cu 23 de puncte și golaveraj + 11. Pe poziția a doua se menține, cu 34 de puncte, Gloria Geoagiu, care a făcut scorul etapei, 8-0, cu ultima clasată, Minerul Uricani, singura echipă din campionat care nu a acumulat vreun punct până în prezent.
Cvarteul fruntaș se distanțează
Într-un alt derby al etapei, Aurul Brad a învins, pe teren propriu, cu 4-1, pe CFR Simeria. În urma acestui succes brădenii își păstrează locul de pe podium, cu 29 de puncte, iar simerienii rămân pe șase, cu 23 de puncte și golaveraj – 8. Atât Simeria, cât și Orăștie s-au îndepărtat de primele patru locuri, cele care la finalul sezonului regular, asigură participarea în Final Four. Pe locul al patrulea, cu 28 de puncte, se menține Retezatul Hațeg, în urma succesului, cu 3-0, de pe terenul celei de-a noua clasate, Victoria Călan (14 puncte).
Meci amânat din cauza zăpezii
Într-un alt joc, însă fără implicații majore pentru partea superioară a ierarhiei, penultima clasată, CSM Deva (3 puncte), a pierdut, cu 1-3, jocul de pe teren propriu cu CSM Vulcan, echipa învingătoare, cu 21 de puncte, păstrându-și locul al șaptelea. Un meci din această rundă, cel dintre Inter Petrila și Șoimul Băița, nu s-a disputat din cauza zăpezii mari care a acoperit gazonul stadionului din Valea Jiului, cel mai probabil această întâlnire urmând a fi reprogramată în primăvara anului viitor. Ca urmare a acestei amânări, cele două echipe în cauză își păstrează locurile în clasament, Petrila fiind pe opt, cu 18 puncte, iar Băița pe zece, cu 10 puncte.
Încă trei etape programate în acest an
În acest an mai sunt programate încă trei etape din sezonul regular, însă disputarea acestor runde poate fi pusă sub semnul întrebării, totul depinzând de starea vremii. Etapa viitoare, cea de-a XV-a, antepenultima programată în acest an, se pare că se va desfășura normal. Unul dintre meciurile rundei se joacă în devans, joi, 28 noiembrie, cu începere de la ora 14:30, fiind vorba despre întâlnirea dintre CSM Vulcan și liderul Unirea DMO, jocul fiind unul de urmărit. Celelalte meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 30 noiembrie, toate părând a fi extrem de intersante. Iese în evidență meciul dintre Retezatul Hațeg și Aurul Brad, cu implicații importante pentru podium și pentru Final Four. A doua clasată, Gloria Geoagiu, va juca, și ea, tot în deplasare, la Șoimul Băița, meciurile de la Crăciunești nefiind simple pentru nicio echipă din Liga 4 Hunedoara. Echilibrat se anunță și meciul dintre CFR Simeria și Inter Petrila, gazdele părând a avea prima șansă pe hârtie, însă ambele combatante au sincope în evoluții, putând oferi surprize oricând. La fel stă cazul și în jocul dintre Dacia Orăștie și Victoria Călan, și aici, ca și în cazul întâlnirii de la Simeria, gazdele fiind obligate să câștige meciul pentru a nu se îndepărta și mai mult de cvartetul fruntaș. De asemenea, runda propune și un derby al suferinței, în care se vor întâlni ultimele două clasate, Minerul Uricani și CSM Deva, echipa din Valea Jiului țintind, cu siguranță, primul rezultat pozitiv al sezonului, iar trupa de la poalele Cetății, cu siguranță, nu vrea să se întoarcă acasă cu mâna goală după acest meci.
Ce mai putem vedea în 2024
Ultimele două etape ale anului sunt programate luna viitoare. Etapa a XVI-a, programată înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, propune, la rândul ei, câteva meciuri interesante, capetele de afiș fiind meciurile Gloria Geoagiu – Dacia Orăștie și, respectiv, Aurul Brad – Dacia Orăștie, dar interesante se anunță și confruntările Inter Petrila – Retezatul Hațeg și Victoria Călan – CSM Vulcan, iar în partidele CSM Deva – Unirea DMO și Minerul Uricani – Șoimul Băița echipele vizitatoare pornesc cu prima șansă. În fine în runda a XVII-a, programată la mijlocul lui decembrie, cel mai interesant joc se anunță a fi Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, iar echilibrate se anunță a fi partidele CSM Vulcan – Aurul Brad și Dacia Orăștie – Inter Petrila. În schimb, însă, în meciurile Unirea DMO – Victoria Călan, Șoimul Băița – CSM Deva și CFR Simeria – Minerul Uricani echipele gazdă sunt văzute ca mari favorite.
Cum este sistemul competițional
La finele sezonului regular, primele patru clasate vor merge în Final Four, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare pentru Liga 3. De asemenea, locurile 5-8 vor juca într-un play-off de clasament, iar pozițiile 9-12 vor lupta în play-out pentru evitarea retrogradării.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu o zi in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă